Fostul primar Gheorghe Nichita pare să fi ţinut cu propria mână ciocanul cu care a fost bătută în cuie noua sa condamnare la închisoare. Magistraţii Curţii de Apel au taxat încercarea lui Nichita de a arunca întreaga responsabilitate asupra fostului şef al Poliţiei Locale, apreciată ca „cel puţin sfidătoare”, dar şi faptul că fostul edil a refuzat până la capăt să admită că nu a fost în regulă să dispună urmărirea unei persoane şi să mai folosească şi resursele Poliţiei Locale pentru asta.
Atitudinea adoptată de Nichita i-a adus o pedeapsă aproape egală cu cea primită în primă instanţă, deşi două acuzaţii au fost anulate din cauza prescrierii. Una dintre tezele amplu dezvoltate în rechizitoriu de procurori, care îl acuzau că s-a folosit de poliţişti ca de propriii argaţi a fost totuşi respinsă de magistraţi.
Procurorii insistaseră asupra faptului că primarul avea gardă personală, poliţişti locali care-i păzeau gardul să nu fie murdărit cumva şi îi trimitea pe poliţişti să-i supravegheze amanta la Mamaia, în condiţiile în care Poliţia Locală dispunea de o singură autoutilitară pentru intervenţii în tot oraşul.
Citește articolul integral pe Ziaruldeiasi.ro
Citește și: USR, eșecul politic al generației mele
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / Liviu Chirica)