Avertismentele că Vladimir Putin ar putea folosi arme chimice sub „steag fals” în războiul din Ucraina s-au înmulțit în ultima perioadă.
Nu se știe dacă Rusia deține un arsenal chimic ce poate fi folosit imediat pe frontul din Ucraina, dacă are stocurile necesare la dispoziție, dar acest lucru nici nu ar fi necesar pentru că poate produce în timp scurt arme chimice, potrivit Europa Liberă. Instalațiile esențiale au fost reconfigurate în ultimul deceniu pentru producția la cerere, spun oficialii americani, citați de The Washington Post.
„Pot produce sute de kilograme de agent nervos destul de repede. Se poate întâmpla în câteva zile”, spune John Gilbert, care a supravegheat echipele de inspecție americane din Rusia în cadrul unui program al Departamentului de Apărare care a ajutat Moscova să-și demonteze arsenalul chimic din Războiul Rece.
În plus, rușii ar putea apela la tactica folosită de Bassar, care după ce a fost forțat să renunțe la stocurile de gaz sarin în urma scandalului international izbucnit, a folosit bombe cu clor.