O nouă soluție ieftină pentru tineri de a călători în Europa

Data:

DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care îți dă posibilitatea de a descoperi Europa prin intermediul unor experiențe de învățare. Călătorind în special cu trenul (există și excepții pentru a permite participarea tinerilor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate), vei putea admira varietatea nesfârșită a peisajelor și orașelor europene. Ai la dispoziție două runde de înscrieri în fiecare an. Solicitanții selectați vor primi un permis de călătorie.

Ai 18 ani și ești rezident în Uniunea Europeană sau într-o țară terță asociată la programul Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia)? DiscoverEU își oferă șansa de a participa la o experiență de călătorie care îți va permite să descoperi diversitatea Europei, să afli mai multe despre patrimoniul cultural și istoria acesteia și să intri în contact cu oameni de pe tot continentul.

În plus, DiscoverEU îți permite să îți dezvolți competențe utile pentru viitor, cum ar fi independența, încrederea și deschiderea către alte culturi.   

Participanții selectați vor primi un card european de tineret DiscoverEU, care le va permite să beneficieze de reduceri la vizite culturale, activități de învățare, sport, transport local, cazare, masă etc.

Citește și: O informație adevărată, folosită pentru o știre falsă. Când sunt amendați cei care își acoperă fața cu o mască

Când are loc următoarea rundă de înscrieri?

De la lansarea DiscoverEU, în iunie 2018, peste 200 000 de tineri au primit permise de călătorie. Următoarea rundă de înscrieri începe miercuri, 15 martie 2023, la ora 12:00 (ora Bruxelles-ului) și se încheie miercuri, 29 martie 2023, la ora 12:00 (ora Bruxelles-ului). În ziua Z va apărea pe această pagină butonul „Înscrie-te acum”! 

Pentru a fi eligibil, trebuie:

  • să te fi născut între 1 iulie 2004 (inclusiv) și 30 iunie 2005 (inclusiv)
  • să completezi corect formularul de înscriere online, indicând numărul cărții de identitate, al pașaportului sau al permisului legal de ședere
  • să fii cetățean sau rezident legal * într-una din următoarele țări: 

          – unul din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv țările și teritoriile de peste mări (TTPM) sau 
          – una din țările terțe asociate la programul Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia. 

Pentru mai multe informații, a se vedea secțiunea 2. „Solicitanți eligibili”.

Apoi va trebui să răspunzi la un quiz (cu excepția cazului în care te-ai înscris ca membru al unui grup).

Dacă ești selectat, poți călători pe o perioadă de cel puțin 1 zi și cel mult 30 de zile, între 15 iunie 2023 și 30 septembrie 2024

Dacă suferi de un handicap sau de probleme de sănătate care îți îngreunează călătoria, vei primi asistență și sprijin. Consultă rubrica Întrebări și răspunsuri (C.13) pentru a afla mai multe.

Nu ai vârsta necesară pentru a te înscrie la această rundă? Nu-ți face griji! Se organizează și alte runde, în primăvara și în toamna fiecărui an.

Pot călători cu alți participanți?

Da, este posibil. Depinde de tine. Poți merge în călătorie singur sau poți forma un grup cu alte 4 persoane, atâta timp cât și acestea îndeplinesc condițiile de eligibilitate menționate mai sus. Toți membrii grupului trebuie să utilizeze codul alocat pentru a-și completa propriul formular de înscriere. Consultă rubrica Întrebări și răspunsuri (B.5-B.11) pentru a afla mai multe.

Poți să iei legătura cu alți câștigători DiscoverEU și să-ți faci planuri de călătorie împreună cu ei. Pentru aceasta, intră în grupul de Facebook DiscoverEU. Înscrie-te în grup acum și poți discuta cu alți participanți.

Odată selectat, agențiile naționale Erasmus+ te vor ajuta să înveți și să-ți creezi conexiuni, organizând reuniuni pentru pregătirea călătoriei și întâlniri între participanți.


„O lume întreagă așteaptă să fie descoperită. Fă-ți bagajele, ia-ți cel mai bun prieten și pornește la drum.”

Impresii de călătorie 

Ca ambasador DiscoverEU, te invităm să îți împărtășești experiențele de călătorie pe rețelele sociale (Instagram, Facebook și/sau Twitter), cu hashtagul #DiscoverEU. De asemenea, poți alege să susții o prezentare în cadrul școlii sau al comunității tale locale. În plus, poți să participi la concursul foto/video #DiscoverEU și să câștigi premii incredibile. 

Doresc să aflu mai multe detalii!

Te interesează edițiile anterioare? Citește fișele informative Discover EU pentru a afla mai multe despre acțiune și despre experiențele participanților.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursă: DiscoverEU | European Youth Portal (europa.eu)

FOTO Facebook DiscoverEU – Romania  ·

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...