Pregătiri pentru listarea la bursă a acțiunilor pe care Fondul Proprietatea le deține la Hidroelectrica și Salrom

Data:

Guvernul a analizat luni, împreună cu delegația Fondului Proprietatea, stadiul pregătirilor pentru listarea la bursă a acțiunilor pe care acest fond le deține la companiile Hidroelectrica și Salrom.

„Listarea celor două companii la Bursa de Valori București, susținută de Guvernul României, face parte din viziunea implementată la nivelul Executivului, pentru a îmbunătăți guvernanța și transparența companiilor pe care le deține. Finalizarea cu succes a listării unui pachet consistent din acțiunile Hidroelectrica la Bursa de Valori București va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR, la sfârșitul primului semestru al anului viitor”, precizează prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Premierul spune că listarea va contribui la dezvoltarea pieței locale de capital, care are un rol fundamental în dezvoltarea companiilor românești și accesul lor la finanțare care să le poată dinamiza investițiile. Consolidarea investițiilor va întări economia.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto FB Guvernul României

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată: Sunt nevinovată, dar nu mai candidez

Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată. Flavia Boghiu...

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face parte satul Viscri

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face...

Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat, deși este acuzat de luare de mită

Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat de preşedinte...

Parlamentul European aprobă primele norme ale UE privind combaterea violenței împotriva femeilor

Primele norme ale UE privind combaterea violenței împotriva femeilor...