​Premierul Ciucă cere investigarea oricărei forme de intimidare a jurnaliştilor, după acțiunea de compromitere a jurnalistei Emilia Șercan

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Premierul Nicolae Ciucă solicită autorităţilor competente ca orice formă de intimidare a jurnaliştilor să fie investigată, iar vinovaţii traşi la răspundere, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

„Guvernul României susţine total libertatea presei. România este o ţară democratică, în care dreptul la informare şi libertatea de expresie sunt sacre. Premierul Nicolae Ciucă solicită autorităţilor competente ca orice formă de intimidare a jurnaliştilor sa fie investigată, iar vinovaţii traşi la răspundere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de Agerpres.ro.

Jurnalista Emilia Șercan acuză Poliția Română că ar fi scurs către un site o probă depusă de ea în dosarul amenințărilor primite după ce a publicat ancheta în care îl acuza de plagiat la doctorat pe premierul Nicolae Ciucă.

Emilia Șercan a scris, într-un text publicat pe PressOne, că a primit mai multe amenințări de la persoane necunoscute, inclusiv un mesaj pe Facebook messenger de la o persoană care i-ar fi trimis mai multe fotografii private, făcute în urmă cu 20 de ani și despre care jurnalista spuen că i-au fost furate dintr-un dispozitiv electronic.

Șercan afirmă că a trimis către poliție o captură de ecran cu mesajul primit pe Facebook messenger, care includea și pozele personale, iar după o zi mesajul trimis poliției prin Whatsapp a apărut pe un site din Republica Moldova.

Jurnalista spune că a cerut o anchetă internă a poliției despre scurgerea informațiilor către site-ul din Moldova și acuză poliția că mușamalizează ancheta.

Citește și: Jurnalista Emilia Șercan acuză Poliția Română că a scurs date din plângerea sa penală și acuză mușamalizarea unor probe

Poliția Română a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că la Poliția Capitalei au fost înregistrate trei dosare penale, sub supravegherea Parchetului Judecătoriei Sectorului 4, privind infracțiunile de amenințare, de violare a vieții private și, cel de-al treilea, privind tot infracțiunea de violare a vieții private.

Potrivit Poliției Române, cele două dosare penale vizând infracțiunea de violare a vieții private au fost reunite și ulterior a fost extinsă urmărirea penală, in rem, și pentru acces ilegal la un sistem informatic, motiv pentru care în 14 martie 2022 Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 și-a declinat competența în favoarea Parchetului Tribunalului București.

Poliția Română mai susține că procurorul Parchetului Tribunalului București face cercetări „în anchetă proprie”, iar la acest moment la Poliția Română există în lucru doar dosarul penal referitor la amenințare, sub supravegherea procurorului Parchetului Judecătoriei Sectorului 4, „fiind efectuate activități specifice, în vederea identificarii autorului”.

Citește și: Freedom House România condamnă ferm acțiunea de compromitere a Emiliei Șercan

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related