Premierul Ciucă îl critică pe politicianul ungar care a amenințat o jurnalistă din România

Data:

Premierul Nicolae Ciucă a calificat drept „un atac grav la adresa valorilor democratice” ameninţările formulate la adresa jurnalistei Boróka Parászka, redactor la Radio România Târgu Mureş. Premierul a solicitat instituţiilor abilitate ale statului „să îşi exercite atribuţiile legale pentru protejarea reprezentanţilor mass-media”.

„Condamn public amenințările formulate la adresa jurnalistei Radioului Public – Redacția Târgu-Mureș, pe care le calific drept inacceptabile, reprezentând un atac grav la adresa valorilor democratice. Libera exprimare a jurnaliștilor este o condiție de bază  a statului de drept și o valoare fundamentală în orice democrație.

Solicit instituțiilor abilitate ale statului să își exercite atribuțiile legale pentru protejarea jurnaliștilor și tragerea la răspundere a celor responsabili de propagarea discursului care incită la ură și discriminare”, a declarat Nicolae Ciucă, vineri, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.

Reprezentantul partidului extremist din Ungaria Patria Noastră (Mi Hazánk) este acuzat că ar fi vorbit la Sfântu Gheorghe despre ”spânzurarea” unei jurnaliste maghiare de la Radio Târgu Mureș, post public românesc care emite și în limba maghiară, dezvăluie publicația Telex.hu, potrivit G4Media.ro.

O înregistrare audio arată, potrivit Telex.hu, că numele jurnalistei Boróka Parászka (foto) este menționat de două ori în acest context de către unul dintre reprezentanții partidului extremist Patria Noastră, Barna Bartha.

„Sau poți să te uiți la o Parászka Boróka, poți să o asculți la Radio Târgu Mureș, ei bine, (dacă) maghiarii nu pot spânzura astfel de oameni, nu-i pot elimina dintre ei, atunci nu e de mirare că am ajuns unde am ajuns”, ar fi declarat Bartha, potrivit Telex.hu.

Citește și: Un politician de extremă dreapta din Ungaria, amenințări la adresa unei jurnaliste de la Radio Târgu Mureș

Radioul Public: „Un atac grav împotriva normelor de bază ale democraţiei”

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a luat poziţie, vineri, printr-un comunicat de presă, în cazul declaraţiilor politicianului maghiar Barna Bartha, făcute la adresa jurnalistei Paraszka Boroka, redactor la Radio România Târgu Mureş, la Sfântu Gheorghe.

Comunicatul integral al SRR

“În fluxul de știri al Societății Române de Radiodifuziune și în spațiul public a apărut știrea care relatează despre un derapaj nepermis al unui politician maghiar aflat în România. Un jurnalist maghiar al Radio România și alte două etnii au fost amenințate în discursul unui politician extremist din Ungaria.

În mesajul său, acesta spune: “…puteți să o vedeți pe Parászka Boróka, o puteți auzi la Radio Târgu-Mureș. Păi dacă maghiarii nu sunt în stare să spânzure astfel de oameni, să îi elimine dintre ei, să nu ne mirăm  că am ajuns unde suntem“.

Politicianul a mai adăugat, cităm: „asistăm la ţiganizarea secuimii şi a poporului maghiar”.

Aprecierile au fost făcute în cadrul unei întâlniri organizate la Sfântu Gheorghe, unde politicianul maghiar a fost prezent. O înregistrare audio difuzată de un jurnalist aflat la întâlnirea de la Sfântu Gheorghe probează faptul că, pe lângă aprecierile xenofobe la adresa etniei rrome și a comunității evreiești, este menţionat și numele jurnalistei de etnie maghiară, angajată a Societății Române de Radiodifuziune.

Societatea Română de Radiodifuziune consideră comentariile mai sus amintite drept un atac grav împotriva normelor de bază ale democrației, ale statului de drept, declarațiile care fac apel la puritate rasială fiind inacceptabile într-o Românie democratică și tolerantă.

Societatea Română de Radiodifuziune condamnă în aceste timpuri grele, cu fermitate, orice comportament extremist și manipulator care propagă și incită la violență și își exprimă dezacordul cu privire la acest tip de abordare.

Luptând pentru echidistanță, imparțialitate și informare corectă, în conformitate cu misiunea sa publică, în spiritul apărării eticii și libertății jurnalistice, precum și în calitate de sursă credibilă și relevantă de știri, Societatea Română de Radiodifuziune dorește să condamne ferm și să descurajeze atitudinile părtinitoare și extremiste și continuă să facă parte din tabăra apărării adevărului și a valorilor descrise în Constituția României.„

Citește și: Judecătorii din CSM acuză politicienii că le micșorează pensiile și îi fac responsabili de valul de pensionări

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: gov.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Autobuzele din Cluj-Napoca, dotate cu suporți pentru biciclete

Clujenii pot utiliza, începând de miercuri, suporții de biciclete...

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost...

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul va fi deschis mai repede în acest an | VIDEO

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului, drum care este posibil să...