VIDEO Premierul Ciucă, după eșecul Schengen: „Regretăm și sincer nu înțelegem poziția Austriei”

Data:

Premierul Nicolae Ciucă și-a exprimat vineri „profunda dezamăgire” față de lipsa consensului la nivelul Consiliului JAI de astăzi în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen.

„Vreau, în primul rând, să adresez mulțumiri tuturor partenerilor europeni din statele membre, Comisiei Europene, Parlamentului European, dar și agențiilor europene,  care ne-au susținut vocal, pe baze corecte, demonstrate prin argumente, fapte  și cifre  solide și care au  insistat să găsim împreună soluții.

Toate statele europene au fost de acord să deschidă românilor porțile Spațiului Schengen, ca o recunoaștere a pregătirii noastre, dar și a eforturilor continue, de ani de zile, pentru protejarea granițelor externe europene. Toate, cu o singură și nejustificată excepție, Austria.

Unanimitatea nu a fost posibilă astăzi, în contextul în care un singur stat membru, Austria, a refuzat aderarea României. Această decizie rămâne fundamentată pe alegații bazate pe cifre pe care România le-a probat clar ca fiind incorecte.

Nu am folosit nici măcar estimări naționale, am folosit datele agențiilor Uniunii Europene,  care trebuie să rămână baza  atunci când luăm decizii europene”, a spus, joi, după aflarea veștii, premierul Nicolae Ciucă.

Citește și: Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen

Șeful Guvernului a mai spus că, mai mult ca oricând, în ultimul an România a dovedit că este un veritabil actor în asigurarea securității europene.

„Am recunoscut dificultățile statelor membre care se află sub presiuni migratorii și am acționat întotdeauna solidar și activ în a găsi soluții în plan european. Numai împreună putem rezolva aceste probleme. Am avut propuneri concrete pentru partenerii noștri și am lucrat intens cu Comisia Europeană să răspundem acestor preocupări. Regretăm și sincer nu înțelegem poziția inflexibilă de Austria.(…)

Nu în ultimul rând, etapele parcurse în acest proces relansat de aderare la Spațiul Schengen au reconfirmat că cetățenii români și europeni pot să aibă încredere în modul în care România protejează frontierele Uniunii și asigură cooperarea polițienească.

Așa cum am procedat în ultimii 15 ani, vom continua să protejăm frontierele noastre externe, care sunt și frontierele Uniunii Europene, pentru că e vorba în egală măsură de securitatea României și a românilor, dar și a celor europeni. Acest lucru a fost și mai vizibil în acest context dificil generat de războiul de la granițele noastre.

România va continua să fie constructivă și să lucreze pentru o veritabilă soluție europeană.

România va relua procesul de aderare la Spațiul Schengen.

Aderarea României rămâne obiectivul național strategic pe care îl avem și vom continua toate discuțiile și negocierile pentru atingerea acestui obiectiv.

Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în acest efort masiv, politic și diplomatic, indiferent de culoare politică.  

Vreau, de asemenea, să mulțumesc mass-media pentru contribuția la acest efort comun.

Decizia de astăzi, chiar dacă o regretăm, vă asigur că ne motivează să continuăm.

Mulțumesc!”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Iată briefing de presă susținut de premierul Nicolae-Ionel Ciucă (VIDEO):

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tudorel Toader a pierdut funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Tudorel Toader a pierdut funcția de rector al Universității...

Cine este doctorul Cîrstoiu, candidatul comun al PSD și PNL pentru Primăria Capitalei

Cine este doctorul Cîrstoiu, candidatul pe care coaliția PSD-PNL...

România a pierdut procesul pe certificatele verzi. Datorează 42 milioane de euro plus dobânzi

România a pierdut procesul pe certificatele verzi, la Tribunalul...