Președintele Iohannis a promulgat legea consumatorului vulnerabil

Data:

Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Parlamentarii au votat legea la începutul lunii și au stabilit ca prevederile să se aplice de la 1 noiembrie 2021.

Legea prevede creșterea venitului mediu lunar până la care se acordă ajutorul de încălzire de la 810 la 1.386 lei/persoană în cazul familiei și de la 1.445 la 2.053 lei în cazul persoanei singure.

Totodată, au fost adoptate amendamente şi cu privire la valoarea de referinţă (nivelul maxim al ajutorului pentru încălzirea locuinței aferent unei luni) în funcţie de sistemul de încălzire utilizat. Dacă în textul iniţial se ofereau 250 lei pe lună pentru gaze naturale, 500 de lei pe lună pentru energie electrică şi 160 lei pe lună pentru combustibili solizi sau petrolieri, un amendament adoptat măreşte sumele la 375 lei, 650 de lei, respectiv 320 lei.

(…)

Pentru a vizualiza în întregime articolul, accesați G4Media.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tânără reținută după ce a furat banii părinților și i-a înlocuit cu bancnote false

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești –...

Guvernul dă pensiile înainte de Paști. Care e capcana pentru lun viitoare | Săptămâna Online

Guvernul dă pensiile înainte de Paști, a decis Executivul...

Iohannis printre favoriții pentru funcția de președinte al Comisiei Europene | Politico

Iohannis printre favoriții pentru funcția de președinte al Comisiei...

Una din trei mame minore a rămas gravidă la 15 ani

Una din trei mame minore a rămas însărcinată pentru...