Președintele Ungariei, Katalin Novák, a fost întâmpinată cu proteste și huiduită la Carei

Data:

Katalin Novák, preşedintele Ungariei, a fost întâmpinată cu proteste, miercuri, la Carei, unde oficialul participă la festivitatea de inaugurare a statuii poetului Kolcsey Ferenc, autor al textului imnului naţional al Ungariei.

Un grup de câteva zeci de români, cu Tricolorul ţării, l-au huiduit pe oficialul ungar. Protestatarii au arborat pancarte cu mesaje precum „Aici e România, aici e ţara noastră”, „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!”.

Citește și Un politician de extremă dreapta din Ungaria, amenințări la adresa unei jurnaliste de la Radio Târgu Mureș

De asemenea, în momentul sosirii preşedintelui Ungariei la Primăria din Carei, grupul de manifestanţi a scandat în repetate rânduri „România” şi „Trăiască, trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, în vreme ce la difuzoarele din zonă se auzeau melodii maghiare. Protestatarii, veniţi din mai multe oraşe, au declarat jurnaliştilor prezenţi că sunt deranjaţi de faptul că preşedintele Ungariei nu vine oficial în România, dar şi de amplasarea unui număr prea mare de statui ale unor personalităţi maghiare în Carei, titrează Monitorul de Cluj.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Singura Clinică de Psihiatrie Pediatrică din Transilvania a fost inaugurată | Monitorul de Cluj

Singura Clinică de Psihiatrie Pediatrică din Transilvania a fost...

O columbiancă a ajuns în arest, la Iași. Avea droguri în bagaj | Ziarul de Iași

O columbiancă a ajuns în arest, la Iași, pentru...

Succesorul lui Putin și reacția rușilor la războiul din Ucraina | Info sud-est

Succesorul lui Putin și reacția rușilor la războiul din...