Prima încălcare a PNRR: guvernul a schimbat structura Comitetului Interministerial de Coordonare în ciuda înțelegerii cu Comisia Europeană

Data:

Premierul Florin Cîțu a adoptat săptămâna trecută o decizie, publicată în Monitorul Oficial nr. 940, prin care înființează Comitetul interministerial pentru monitorizarea procesului de implementare a Planului național de redresare și reziliență (PNRR). Componența acestui comitet e însă diferită de cea asumată de guvern în documentul final agreat cu Comisia Europeană privind PNRR.

Mai precis, decizia arată că acest comitet va fi condus de premier, în calitate de președinte, iar în lipsa acestuia Comitetul va fi condus de secretarul general al Guvernului sau de secretarul general adjunct al Guvernului.

În schimb, în documentul oficial transmis de Guvern și aprobat de Comisia Europeană referitor la mecanismul de implementare și control al PNRR, se arată că acest Comitet Interministerial de Coordonare a PNRR trebuie coordonat de un președinte (premierul) și un vicepreședinte (ministrul investițiilor și proiectelor europene).

Cu alte cuvinte, guvernul l-a înlocuit din acest comitet pe ministrul Investițiilor cu secretarul general al guvernului.

Potrivit surselor G4Media.ro, această modificare nu a fost notificată de guvern către Comisia Europeană.

(Articol preluat din G4Media)


Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania – Closer to Citizens”, cofinanțat de UE prin DG REGIO.

Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ipocrizie în prag de alegeri! Discurs schimbat la 180 de grade al șefului PNL Brăila

Ipocrizie în prag de alegeri! Discurs schimbat la 180...

Sondajul RTV în care opțiunile de vot depășesc 100%. Ironii pe rețelele de socializare | Aktual24

Sondajul RTV, realizat de de Sociopol, institut patronat de...