Primar liberal din Vrancea – Ministerul Dezvoltării blochează finalizarea lucrărilor la școala din comună

Data:

Lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale ”Ionel Sîrbu” din Ciorăști sunt în impas. Nu se mai lucrează pentru că nu s-au mai virat bani de la Ministerul Dezvoltării. Se pare că cei de la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul MDLPA au o problemă cu faptul că lucrările sunt executate de firma administrației locale SC Prestări Servicii Ciorăști SRL. Este a doua oară când această entitate a statului român blochează o investiție în Ciorăști, pe acest motiv, însă Comisia Europeană nu i-a dat câștig de cauză la vremea respectivă. Acum, Autoritatea de Management a emis o notă de conformitate pentru o corecție financiară de 3,139 milioane lei, care înseamnă blocarea investiției de la Școala Gimnazială Ciorăști.

”Este efectiv de neînțeles pentru noi cum este posibil ca o instituție, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, să se înverșuneze într-o asemenea măsură asupra unei comunei mici ca a noastră. Primăria Ciorăști a înființat o firmă proprie tocmai pentru a reduce costurile cu investițiile, pentru ca lucrările să fie executate la o calitate ridicată, iar profitul obținut să se întoarcă în comunitate. Iată însă că, în loc să fim sprijiniți de o instituție care în ființa ei este pentru a ajuta dezvoltarea comunităților locale, ni se pun piedici din motive inventate.”, spune primarul comunei Ciorăști, Nicolae Braicău.

AM POR susține că Primăria Ciorăști nu ar fi avut dreptul să lucreze cu societatea proprie, din trei motive: nu a justificat alegerea derogării de la achizițiile publice, nu ar fi demonstrat îndeplinirea condițiilor art. 31, lit. b, din Legea 98/2016 și nu a fost analizată oportunitatea în etapa de planificare generală a achizițiilor. Potrivit reprezentanților administrației locale, Primăria Ciorăști a demonstrat în documentația trimisă că a respectat toate cerințele:– Raportul preț – calitate este unul avantajos, iar costurile sunt mai mici decât într-o procedură competitivă de achiziție publică. Au fost realizate până acum șase investiții cu fonduri guvernamentale și europene cu firma noastră, în condiții foarte bune, pentru care nu au fost niciun fel de obiecții– În Legea 98/2016 este impusă condiția ca 80% din veniturile firme proprii să provină de la primărie. Primăria a depus la AMR POR o expertiză contabilă extrajudiciară prin care se demonstrează că ponderea veniturilor obținute de SC Prestări Servicii Ciorăști SRL de la Primăria Ciorăști din total este mai mare de limita de 80% cerută de lege: 97,62% in anul 2017, 94,99% in anul 2018, 95,27% in anul 2019.

În mod curios, această expertiză nu a fost luat în considerare.– Achiziția a fost inclusă a fost inclusă în Planul anual de achiziții al comunei, iar acest lucru a fost la cunoștința AMR POR.Firma Primăriei Ciorăști, SC Prestări Servicii Ciorăști SRL, a executat până acum consolidarea clădirii școlii și s-a oprit la acoperiș, deoarece nu mai sunt fonduri disponibile la bugetul local.”Primăria Ciorăști este pusă într-o situație extrem de neplăcută, prin care i se blochează o investiție doar pentru că anumite persoane vor acest lucru. Am muncit din greu pentru a obține finanțare pentru modernizarea școlii și îndeplinim toate condițiile pentru a lucra cu societatea primăriei. Pur și simplu nu înțelegem care sunt motivele pentru care ni se refuză finanțare, întrucât Legea 98/2016 ne permite să lucrăm cu firma noastră și noi am demonstrat că respectăm toate cerințele legale. Noi am înființat o firmă pentru a avea costuri mai reduse și o calitate mai bună a lucrărilor. Vom merge până la capăt, pentru a demonstra că avem dreptate, inclusiv până la a cere pedepsirea persoanelor responsabile pentru blocarea proiectului.”, susține Nicolae Braicău, informează VRANCEA 24.

spot_imgspot_img
Vrancea 24
Vrancea 24https://www.vrancea24.ro/
Publicația a reușit să se impună în conștiința publică datorită promptitudinii și calității informațiilor, precum și a jurnaliștilor care activează în cadrul publicației (cu experiență de peste 20 de ani în acest domeniu). Publicația Vrancea24.ro este urmărită nu numai în Vrancea ci și în județele limitrofe, în București și în străinătate, mai ales în țările unde trăiesc mulți vrânceni plecați la muncă (ex: Italia, Marea Britanie, Spania, Germania, Franța etc).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Vlad Pascu nu va fi judecat în arest la domiciliu. Decizia instanței este definitivă

Vlad Pascu, autorul accidentului mortal de la 2 Mai,...

Spitalul Dăruiește viață a început să funcționeze. Primii copii transferați

Spitalul Dăruiește Viață a început să funcționeze, iar copiii...

La presiunea opiniei publice, Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din dosarul „2 Mai”

La presiunea opiniei publice, Inspecția Judiciară (IJ) a transmis...