Primar PSD din Vaslui, declarații hilare despre avioanele militare care se antrenează deasupra comunei

Data:

spot_img

Mai multe avioane militare alungă norii de ploaie, consumă combustibil degeaba și sperie locuitorii unei comune din județul Vaslui – sunt afirmații hilare, dar spuse pe un ton cât se poate de serios de primarul din Ștefan cel Mare, Mihai Moraru (PSD).

Acesta pare să ingore faptul că relativ aproape de județul său, în Ucraina, are loc un război iar în România sunt concentrate trupe NATO, inclusiv forțe aeriene.

Mihai Moraru a declarat, pentru G4Media.ro, că de trei zile mai multe avioane de luptă vin doar deasupra comunei sale și se învârt ”mai ceva ca la Ziua Aviației”.

Citește și: De ce nu vorbesc maghiarii limba română și ce soluții sunt

„E rușinos din partea lor, la vremurile astea cât de grele sunt, tot se plânge statul român că nu are bani de multe alte cheltuieli, să apară pe raza comunei noastre, de trei zile, în fiecare după-amiază, câte trei-patru avioane care se învârt deasupra comunei noastre. Urât.

Adică sfidează buzunarul românilor, nu numai a locuitorilor din comună. Nu vă spun cât de mult stau cu grijă oamenii, cel puțin cei mai în vârstă. Nu vedem noi că s-ar întâmpla deasupra comunei noastre niște antrenamente, atâta timp cât fac niște piruete ăia cu avioanele de se învârt în zbor. În afară de asta, aseară, în jur de ora 19:00, era gata, gata să pălească niște stâlpi de electrificare. Așa de jos ce a coborât?”, a declarat Mihai Moraru pentru G4Media.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...