Primăria Iași restaurează Palatul Braunstein, monument istoric aflat în paragină

Data:

Primăria Iași a semnat în cursul zilei de joi, 22 martie, contractul privind restaurarea Palatului Braunstein din centrul orașului, monument istoric aflat în stare avansată de degradare. Reprezentanții instituției au atribuit contractul unei asocieri formate din două societăți italiene.

 

Semnarea contractului de consolidare și refuncționalizare a Palatului Braunstein din Iași a avut loc în incinta monumentului istoric de pe strada Cuza Vodă. La eveniment au participat și reprezentanții Asocierii Coimpredil Societa’ Cooperativa ARL – Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL Catania – Italia,  cea care a câștigat licitația pentru execuția lucrărilor.

Două firme italiene semnează contractul de restaurare a Palatului Braunstein

Valoarea totală a proiectului este de 20.037.244 de lei, din care valoarea lucrărilor de construcții este de 14.076.160 de lei, au precizat reprezentanții Primăriei Iași. Aceștia au mai arătat că fondurile sunt alocate de la bugetul local, după ce proiectul depus de municipalitate pentru acordarea unei finanțări europene a fost respins. Execuția lucrărilor este estimată la 27 de luni, în timp ce durata de garanție a acestora urmează a fi de minimum 60 de luni, au mai transmis autoritățile locale din Iași.

Mihai Chirica, edilul-șef al municipiului, a precizat că Palatul Braunstein ar urma să fie transformat într-un centru multifuncțional care va include centre culturale, spații expoziționale, săli de conferință și alte facilități.  Lucrările efective ar trebui să înceapă în luna aprilie, urmând a fi finalizate în vara anului 2020.

Sunt convins că nu va fi ușor, pentru că este un proiect nou, e vorba de un monument istoric, cu dificultăți precum stabilitatea clădirii, vecinătatea cu un hotel, disconfortul pe care îl vom provoca în acest nod de mijloace de transport, accesibilitatea, prezența permanentă a unei schele pe care va trebui să o asigurăm. Partenerul nostru este italian. Destinația acestei clădiri va fi de centru european de cultură, în care se vor regăsi principalele institute culturale ale Europei și nu numai. De altfel, responsabilul cultural de pe lângă Ambasada Italiei și-a arătat disponibilitatea de a deschide un centru cultural italian în această clădire și a trimis și o scrisoare în acest sens. Avem deja corespondență cu institutele britanic, german și francez. Vom căuta să ducem cât mai departe acest proiect și să facem o imagine cât mai frumoasă pentru Iași,

a declarat Chirica.

La rândul său, Antonia Zitelli, directorul Coimpredil Soc. Coop., a menționat că asocierea de firme care va derula proiectul „va face tot ce va putea” pentru a aduce clădirea la starea sa inițială, indiferent de greutățile care vizează consolidarea clădirii și arhitectura sa.

Principala dificultate este faptul că imobilul se află la kilometrul 0 al orașului și trebuie să ne adaptăm la traficul pietonal și cel rutier. Împreună cu Primăria vreau să facem o echipă funcțională, care să lucreze rapid, mai ales că și domnul primar este inginer. Cei mai mulți dintre cei care vor munci vor fi români. Au muncit în Italia și au experiență, au învățat de la noi și, din fericire, s-au reîntors în țară și putem să lucrăm cu ei. Firma noastră are la activ lucrări de restaurare în Italia și cred că vom face o echipă formată atât din români, cât și din italieni,

a declarat Antonio Zitelli.

Ce va găzdui clădirea

Potrivit proiectului realizat de S.C. Elma Stil S.R.L., la nivelul parterului palatului se va afla o galerie de artă și un  punct de informare. Cele două vor fi despărțite printr-un perete din tâmplărie din lemn stratificat cu geam tip vitraliu.

Palatul Braunstein Schițe 1
Palatul Braunstein Schițe 2
Palatul Braustein Schițe 3

„Soluția adoptată va pune accentul pe interacțiunea dintre spațiul interior și stradă, astfel toate funcțiunile din parter vor comunica cu exteriorul prin vitrine cu uși pliabile ce vor putea fi deschise pentru a atrage publicul. Aceeași soluție va fi adoptată și pentru curtea interioară, ce va comunica cu spațiul de lectură presă straină”, se menționează în documentul citat.

Tot în prezentarea proiectului se mai arată că, în cadrul subsolului vor fi amenajate spații anexă și spații de petrecere a timpului liber. Etajele 1 și 2 vor găzdui funcțiunea principală, în timp ce etajul 3 va găzdui spații destinate organizării unor evenimente speciale. De asemenea, în spațiul de la mansardă ar urma să fie amplasate un auditorium și un restaurant panoramic.

Palatul Braunstein Schițe 4
Palatul Braunstein Schițe 5
Palatul Braustein Schițe 6

 

Situație neclară privind finanțarea

Primăria Iași se află în prezent în proces cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord – Est în privința finanțării europene a acestui proiect, după ce instituția a respins proiectul Palatului Braunstein invocând probleme de natură tehnică.

„Primăria a câștigat în primă instanță procesul cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord – Est în ceea ce privește finanțarea europeană a acestui proiect. Trebuie să vedem și care a fost motivația instanței. Dacă ea vine și cu posibilitatea ca Ministerul Finanțelor Publice să plătească pentru acest edificiu, vom continua demersul până la punerea în aplicare a hotărârii, după ce va deveni definitivă”, a mai declarat primarul Mihai Chirica.

Mai exact, proiectul de finanțare a fost respins din cauza unor căi de acces ale monumentului istoric, care erau comune cu un spațiu locativ din zonă. Autoritățile locale speră ca, dacă sentința va rămâne definitivă, să primească finanțare europeană pentru acest obiectiv.

Palatul Braunstein  a fost construit pe locul unor mai vechi construcții ale unui antreprenor evreu care deținuse mai multe magazine în zona centrală a Iașiului. De la inaugurarea sa, plasată la începutul secolului al XIX-lea, Palatul Braunstein a avut diverse funcții, printre care hotel, bancă, sediu de partid.

Clădirea prezintă rism seismic și, de jur împrejurul ei, municipalitatea a montat pancarte prin care recomandă trecătorilor să o ocolească, deoarece există riscul ca tencuiala să le cadă în cap. Bucăți din tencuială chiar au căzut, acum câțiva ani, în timpul unui cutremur.

 

 

Foto: Ionuț Benea

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Proces amânat în cazul Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere

Proces amânat în cazul Vlad Pascu. Judecătoarea dosarului a...

Începe Hackathonul bunei guvernări. Ce au făcut primarii cu banii noștri

Începe Hackathonul bunei guvernări, un eveniment complex în care,...