Primăria Iași vrea 18 tramvaie şi 25 de autobuze noi, prin PNRR

Data:

Municipalitatea încearcă să obţină fonduri PNRR pentru achiziţia de noi mijloace de transport. Primăria va depune două proiecte în acest sens,1 cu scopul de obţine o finanţare pentru 18 tramvaie şi 25 de autobuze. Astfel de proiecte au fost depuse deja de alte oraşe din ţară, la prima sesiune PNRR destinată fondului local, dar, la acel moment, municipalitatea ieşeană a preferat să finanţeze construirea de locuinţe sociale cu banii „garantaţi” fiecărei primării.

„În prezent, parcul de vehicule, care însumează în total 135 de autobuze şi 125 de tramvaie, în este în mare parte învechit, poluant, excepţie făcând un număr redus de vehicule nou achiziţionate (23% din flotă), restul de 77% nefiind atractiv pentru călători, cu atât mai mult din perspectiva de a fi prima alegere în ceea ce priveşte utilizarea acestuia în detrimentul autoturismului personal”, admite Primăria starea deplorabilă a transportului public ieşean, într-un referat care va sta la baza aprobării de către Consiliul Local (CL) a investiţiilor.

În context, amintim că flota CTP s-a înnoit cu 32 de tramvaie noi (25 sunt deja livrate) şi 44 de autobuze electrice (în curs de livrare), achiziţiile fiind finanţate cu fonduri europene în cadrul unui program naţional desfăşurat de Ministerul Dezvoltării.

Achiziţii în valoare de 50 de milioane euro

Pentru achiziţia celor 18 tramvaie noi, Primăria a estimat un necesar de 36 milioane euro, iar pentru 25 autobuze electrice încă 12 milioane euro. Astfel, pentru un tramvai este estimat un cost mediu de 2 milioane euro, iar un autobuz la 486.000 euro/bucată.

Tramvaiele ar urma să aibă o lungime maximă de 22 metri (cele achiziţionate de la PESA şi Bozankaya au fiecare câte 30 m), podea joasă, să fie unidirecţionale şi să fie dotate cu echipamente de ultimă generaţie. Tramvaiele ar urma să circule pe toate rutele din oraş.

În ceea ce priveşte autobuzele electrice, sunt propuse vehicule cu o lungime de 10 metri pentru exploatare în condiţii de deal. „Totodată, se vor achiziţiona 25 de staţii de încărcare lentă şi 8 staţii de încărcare rapidă”, se precizează într-un raport al Primăriei.

Cele 44 de autobuze electrice deja contractate au o lungime maximă de 10 m (24 de vehicule ce vor fi livrate de BMC începând cu ianuarie 2023) şi, respectiv, 12 m (20 de vehicule Solaris, primul fiind aşteptat la Iaşi în august 2022). Primăria vrea să obţină prin PNRR o finanţare de 100% pentru noile achiziţii, dar va suporta din bugetul local sumele reprezentând alte cheltuieli care pot apărea în timpul derulării proiectelor şi care nu vor fi eligibile, titrează ZIARUL DE IAȘI.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...

Chirica și Alexe nu au motive de îngrijorare, deși au 4 și 3 dosare penale

Chirica și Alexe nu au motive de îngrijorare până...

Circulația pe Podul Grant va fi redeschisă duminică, 31 martie

Circulația pe Podul Grant va fi redeschisă duminică, de...