Primarul Constanței, acuzat că a agresat o jurnalistă chiar în sediul primăriei

Data:

Primarul Vergil Chițac este acuzat că a agresat-o pe jurnalista Emilia Mihăilă, de la Radio Sky, chiar în Primăria Constanța.

Jurnalista a anunțat că va merge la Institutul de Medicină Legală (IML) pentru constatarea agresiunii și apoi va depune o plângere penală pentru agresiune.

”Am întrebat despre demisia city managerului și mi-a zis că nu îmi va răspunde pentru că sunt agresivă în întrebări, apoi m-a împins și mi-a prins mâna în ușă (…) Da, merg la IML și fac și plângere penală pentru că s-a ajuns prea departe, așa ceva nu e posibil. De față era și o colegă de presă (…)”, a declarat Emilia Mihăilă pentru Info Sud-Est.

Jurnalista, cu o vechime în presă de 24 de ani, a mai declarat că nu s-a mai confruntat cu situații similare niciodată în carieră. Emilia Mihăilă a semnalat episodul printr-o postare pe Facebook la care a atașat și o fotografie surprinsă în urma incidentului.

”Am încercat sa obțin un punct de vedere de la primarul Chițac privind demisia city managerului, Felicia Ovanesian, iar acesta a tras ușa, m-a împins și mi-a prins mâna la ușă. Acesta mi-a reproșat că nu am nici un drept să intru în Primăria Constanța, când vreau eu, deși mă aflam prezentă la o conferință de presă. Las aici poza cu semnul lăsat la momentul în care a fost strânsă mâna cu ușa”.

Continuarea în Info-sud-est.ro

Citește și: Educația în vremurile ChatGPT

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Captură foto Info Sud-Est)

spot_imgspot_img
Info Sud-Est
Info Sud-Esthttp://www.info-sud-est.ro
Ziar regional care acoperă subiecte din județele Constanța și Tulcea, dar și subiecte cu impact la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași | Ziarul de Iași

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași, proiect...

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după o vizită la Moscova | Aktual24

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după...

Romanian Creative Week Iași și noul său magazin online | Ziarul de Iași

Romanian Creative Week Iași și noul său magazin online...