Primarul unei comune din Ilfov, trimis în judecată de DIICOT sub acuzația că a violat o fată de 13 ani

Data:

spot_img

Primarul din Ştefăneştii de Jos (Ilfov), Ionel Robert Ştefan, a fost trimis în judecată de DIICOT, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, loviri şi alte violenţe şi influenţarea declaraţiilor, într-un dosar în care este acuzat că a violat, alături de alţi bărbaţi, o fată de 13 ani, care a rămas însărcinată şi apoi a născut un copil, informează Agerpres.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi fiul primarului pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, după ce procurorii au descoperit în camera acestuia, în timpul efectuării unor percheziţii în luna februarie, 7,25 grame de canabis.

Alături de primar şi fiul acestuia au fost trimise în judecată alte şase persoane acuzate de trafic de minori, viol, loviri şi alte violenţe, influenţarea declaraţiilor.

Procurorii susţin că inculpaţii din acest dosar au traficat şi exploatat sexual în mod constant, în perioada 2017-2018, o minoră în vârstă de 13 ani.

Primarul Ionel Robert Ştefan a mai fost reţinut în iunie 2021 pentru viol, însă un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a decis atunci ca el să fie cercetat în libertate. Ancheta a fost preluată apoi de DIICOT, care l-a reţinut pe primar în luna februarie 2022.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, la sfârşitul anului 2017, profitând de starea de vădită vulnerabilitate generată de vârsta fragedă şi lipsa educaţiei, prin crearea aparenţei unei relaţii sentimentale (metoda „Loverboy”), unul dintre inculpaţi a recrutat o fată, în vârstă de 12 ani la acea vreme, în vederea exploatării sexuale.

Citește și: 2 români au făcut avere pe seama persoanelor cu handicap, trimise 15 ani la cerșit în Tenerife

Bărbatul a întreţinut relaţii sexuale cu fata şi, ulterior, a ameninţat-o cu divulgarea celor întâmplate părinţilor acesteia. De asemenea, bărbatul a exercitat acte de violenţă asupra fetei, pentru a o determina să facă tot ceea îi solicita (de exemplu, să se întâlnească cu el doar la solicitarea lui, să nu declare organelor de poliţie adevărul după ce a rămas însărcinată, să-şi mintă părinţii cu privire la relaţia lor). În plus, fata a fost constrânsă de către bărbat, prin utilizarea de ameninţări şi acte de violenţă, să întreţină relaţii sexuale cu alţi doi inculpaţi.

Ulterior, spun procurorii, fata a fost recrutată de un alt inculpat din acest dosar, care a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu alte persoane.

„În cursul lunii iunie 2018, după ce persoana vătămată a fost înregistrată audio-video în timp ce recunoştea că şi-a început viaţa sexuală, un alt inculpat a recrutat aceeaşi persoană vătămată (în vârstă de 13 ani) în vederea exploatării sexuale. În acest scop, aceasta a fost atrasă în locuinţa folosită de inculpat sub diferite pretexte (desfăşurarea unor activităţi de menaj contracost, organizarea unei petreceri sau vânzarea de obiecte vestimentare). Prin ameninţări cu divulgarea către părinţi a conţinutul înregistrărilor audio-video şi prin întrebuinţarea de violenţe, inculpatul a constrâns persoana vătămată să întreţină relaţii sexuale cu alţi doi inculpaţi. În vederea îngreunării anchetei penale şi împiedicării tragerii la răspundere penala a autorilor, suspecţii au întreprins demersuri constând în influenţarea declaraţiilor persoanei vătămate în faţa organelor judiciare prin oferirea de foloase patrimoniale şi exercitarea de ameninţări asupra familiei minorei, pentru ca persoana vătămată să dea declaraţii mincinoase cu privire la identitatea adevăraţilor autori ai infracţiunii de viol”, afirmă DIICOT.

De asemenea, doi dintre inculpaţi l-au bătut pe cel care a povestit poliţiştilor despre situaţia fetei, acesta fiind internat de două ori în spital şi a necesitat îngrijiri medicale de 3-4 zile, respectiv 11-12 zile.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Citește și: Guvernul a aprobat înființarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, care va gestiona proiectele spitalelor regionale

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...