Primul mesaj public al preotului Calistrat: cu jumătate de gură se scuză, cu jumătate acuză

Data:

spot_img

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat că una dintre multiplele pagini de Facebook care poartă numele părintelui Calistrat a postat un mesaj chiar din partea acestuia, în care îşi cere parţial iertare pentru fapta de lovire a enoriaşei în curtea Mănăstirii Vlădiceni.

Mesajul său este însă presărat de sugestii că vina nu este doar a sa şi ironii la adresa presei care „apelează la metode clasice de distorsionare a realităţii lucrurilor”.

De menţionat este faptul că pr. Calistrat nu spune nimic, în intervenţia sa, despre acuzele aduse de pr. Gherasim, care a spus că a fost bătut de două ori de pr. Calistrat şi încă o dată de un ucenic al său, pe perioada în care a fost călugăr al Mănăstirii Vlădiceni.

„După prima săptămână de post al bucuriei, am putut străbate cu mintea printre avalanşele de insulte care de care mai dure şi mai pătimaşe.

Cuvinte grele, replici dure, tot felul de confecţii verbale răutăcioase izvorâte din prisosul unor inimi pline de dreptate, justiţie, adevăr, sau păreri bine construite în ceea ce priveşte o faptă negheobă săvârşită la un moment de neatenţie şi neluare aminte.

Un moment în care sigur Duhul Sfânt pleacă de la om, cum mi s-a întâmplat şi mie”, a spus pr. Calistrat în deschiderea mesajului său.

Citește și: Surse din Mitropolie explică cum va decurge ancheta în cazul preotului Calistrat

Acesta continuă în mesajul său folosindu-se de trimiteri la cărţile sfinte pentru a vorbi despre cum „valurile de prieteni” ai diavolului şi-au îndreptat „artileria răutăţii asupra Bisericii” în urma faptelor sale.

Fapta de a lovi enoriaşa în curtea mănăstirii o numeşte întâi „manifestarea mea infantilă şi nedemnă”, spunând imediat că a fost făcută asupra unor enoriaşe „cu un comportament nedemn de viaţa noastră creştină în Biserică”.

Continuarea, în Ziarul de Iași!

Sursă foto: ZDI

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related