Primul tren diesel ”made in Romania”, gata de drum. ”Trenul s-a comportat perfect, practic de mâine poate pleca pe traseu”

Data:

În județul Iași, la Pașcani, este gata primul tren diesel românesc, iar producătorii așteaptă omologarea lui. La Craiova se fabrică locomotive care vor circula și în Suedia. Iar de la Arad se exportă vagoane moderne până în Brazilia. Făcut la Electroputere VFU Pașcani, automotorul, este primul tren diesel fabricat în România. Are trei vagoane și s-a lucrat la el vreme de patru ani. Costurile prototipului au ajuns la 5 milioane de euro.

„Am integrat echipamente atât din străinătate cât și din România, cam 60 la sută sunt echipamente românești”, spune Claudiu Hîrbu, director adjunct Electroputere VFU Pașcani.

Din iunie anul trecut, automotorul a trecut cu brio prin teste făcute pe 30 de mii de kilometri în țară, în diverse condiții.

„A fost testat trenul încărcat cu saci de nisip, că să simulăm călătorii, a fost testat la Vatra Dornei, Pojorâta, pe inelul de încercare la Făurei. Trenul s-a comportat perfect, practic de mâine poate pleca pe traseu”, transmite Pavel Dragoș, inginer.

Birocratic, mai trebuie un certificat pentru omologarea prototipului pe piața în România. Pe sinele din țară, trenul poate circula cu 120 de km/h, dar are capacitatea de a ajunge la 200 de km/h.

„Este dotat cu 164 de locuri pe scaune, climatizare, fiind realizat și proiectat la nivel de standarde europene, siguranță și Securitate”, spune Ștefan Mîndru, Departamentul de marketing.

Citește articolul integral în Viața Liberă

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Alte cinci terenuri din stațiunea Mamaia urmează să fie vândute de Primăria Constanța | Info Sud-Est

Primăria Constanța vrea să vândă alte cinci terenuri din...

Instanța a respins contestația împotriva candidaturii lui Piedone la Primăria Capitalei

Contestația împotriva candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria...