Prințul Charles, mesaj de susținere pentru refugiații ucraineni: Milioane de oameni sunt astăzi strămutaţi şi au nevoie să fie primiţi cu bunătate

Data:

Prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice, a adus duminică un omagiu refugiaţilor ucraineni şi celor care îi găzduiesc, într-un mesaj adresat cu ocazia Paştelui Catolic, relatează AFP şi Agerpres.

„Milioane de oameni sunt astăzi strămutaţi, obosiţi de călătoria lor din locuri tulburi, răniţi de trecut, temându-se de viitor şi au nevoie să fie primiţi cu bunătate şi să se poată odihni”, a declarat prinţul Charles, în vârstă de 73 de ani, fiul cel mai mare al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

„În ultimii ani, am avut inima zdrobită de suferinţele victimelor nevinovate ale conflictelor sau persecuţiilor, unele dintre care le-am întâlnit şi care mi-au spus poveşti tragice deoarece au fost forţate să-şi părăsească ţara şi să caute adăpost departe de casă”, a mai spus el.

Citește și: Credincioşii romano-catolici, protestanţi şi reformaţi sărbătoresc Învierea Domnului

„Însă, în mijlocul acestei tristeţi şi inumanităţi, a fost extrem de emoţionant să văd cât de mulţi oameni sunt dispuşi să-şi deschidă casele pentru cei aflaţi în nevoie şi cum şi-au oferit timpul şi resursele pentru a-i ajuta pe cei care se confruntă cu o astfel de tristeţe distrugătoare şi cu o asemenea durere”, a adăugat el.

Criticat pentru complexitatea paşilor pe care trebuie să-i parcurgă refugiaţii ucraineni pentru a se alătura rudelor din Marea Britanie, guvernul condus de Boris Johnson a lansat un program de găzduire la domiciliu în cadrul căruia 200.000 de britanici s-au oferit să primească ucraineni care au fugit de invazia rusă.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, peste cinci milioane de persoane au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.

Citește și: Mulțime impresionantă la tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic, la Miercurea-Ciuc

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...