Rusia nu va câștiga acest război. Vedem zilnic armata rusă lovită din toate părțile, tancurile lor pulverizate, soldați ruși împotmoliți în noroi. Bătăușul cartierului și-a găsit de aceasta dată un adversar pe măsură. Și fiindcă nu știe și nici nu vrea să negocieze, Rusia va pierde până și pacea.
Și atunci tot ce mai rămâne este afirmația tranșantă a lui Joe Biden „Putin este un criminal de război”.
Tranșantă, dar nu numai. Angajantă peste măsură. Cum s-ar putea sfârși acest război cu o asemenea afirmație neurmată de concretizare.
În cazul de față, un tribunal de război este urmarea firească nu numai a faptelor din teren, ci mai ales a unei declarații politice de o asemenea anvergură. Învingătorii scriu istoria. Inclusiv pe cea juridică. Învingătorii organizează procese învinșilor. Invers n-am văzut.
Cu o singură condiție însă: să aibă și inculpați prezenți în sala de judecată.
Și asta nu pentru că un proces nu ar putea decuge în lipsa lor, ci pentru că la un asemenea nivel judecată efectivă se pretează a fi realizată doar în prezența celor vinovați.
Știm bine câte eforturi s-au făcut pentru asigurarea prezenței fizice la fostul Tribunal Penal Internațional (TPI) a unui Ratko Mladici, Radovan Karadjici sau Biliana Plavsici.
Care nu se ascundeau decât într-o Bosnie, o Republică Sprska sau prin cine știe ce entitate juridică nou aparută. Niște simple părculețe ca întindere geografică, în comparație cu Rusia. Nemaivorbind de „țările frățești” de genul Kazahstan, Tadjikistan sau altele asemenea „stan-uri” de prin Asia Centrală unde s-ar putea ascunde cei urmăriți.
Și dacă ne gândim că nici Miloșevici n-a fost chiar ușor de adus din Serbia, avem deja în fața problema..
Deci un Tribunal Penal International pentru Ucraina, dar cu cine?
Faptele, ușor de dovedit. Autorii, mai greu
Faptele se vor dovedi ușor. Abundența de imagini și zeci de mii de supraviețuitori, martori ai infracțiunilor contra păcii și omenirii, care vor putea compărea la proces vor fi îndestulătoare.
Dar vinovații?
În primul rând, nu trebuie să scăpăm din vedere și simplul fapt că în mediile online se vehiculeazaă deja îndepărtarea, destituirea sau arestarea la domiciliu a unor comandanți ruși, aparent pentru dezinformarea superiorilor sau proasta gestionare a războiului.
Asta însă deschide ușa unor nesfârșite scuze în cadrul unui proces, fiecare se va prevala de faptul că nu a știut ce se întâmplă, iar deasupra tuturor un om în postura lui Vladimir Putin va clama la scenă deschisă faptul că nu a fost informat corect și ca el personal a luat măsuri, vezi Doamne, atunci cand și-a dat seama de realități.
Iar cele dispuse de el pentru remedierea situației au fost iarăși prost puse în practică de către subordonați și mai nepricepuți. Și de aceea au murit oameni nevinovați.
O apărare care ar fi nu neapărat de circumstanță, ba chiar aptă să pună pe gânduri un judecător.
În același context, soldați și gradele mici care au executat ordinele de a distruge blocuri de locuințe sau de a deschide focul împotriva civililor nu prea vor mai fi de găsit, unii dintre ei murind deja in luptă, iar alții urmând să aibă aceeași soartă.
Profitând de acest lucru, responsabilii cu grade mari vor da vina pe executanți, negând ca au emis asemenea ordine.
Probabil nu întîmplătoare a fost și ezitarea Kamalei Harris în a raspunde la întrebarea presei despre existența crimelor de război în Ucraina. Solidele reflexe de procuror îi cereau să fie moderată atâta vreme cât nici măcar nu fusese demarată încă o anchetă în acest sens.
Va fi vital pentru orice instanță accesul la documentele cu privire la misiunile ofițerilor și soldaților, informațiile în baza cărora au fost efectuate analizele și luate deciziile de către diverse nivele de comandă, modul și criteriile după care au fost stabilite țintele, ordinele emise, primite și puse în executare.
Un Nuremberg a fost posibil datorită faptului că arhivele au fost la discreția armatelor învingătoare americană si rusă. Nu a fost nevoie de colaborarea cu autoritațile locale întrucât acestea nu mai existau.
TPI-ul pentru fosta Iugoslavie a avut oarecum același context favorabil, o țară spartă in bucăți, fiecare cu propriile autorități centrale, care au colaborat cu TPI mai de voie mai de nevoie și prin a căror noi capitale reprezențantii organismelor internaționale circulau nestingehriță în a-și face treaba.
Și tot a fost nevoie de câțiva ani buni pentru documentarea faptelor și prinderea fugarilor.
Ce șanse sunt ca autoritățile rusești să colaboreze
Desigur, și Rusia are documente. Și nu puține. Statele autarhice abundă în formalism juridic, au întotdeauna situații și evidență pentru orice. Modul lor de lucru are multe cauze, cum ar fi centralismul excesiv, nevoia permanentă de informare ierarhică și de justificare, totodată, de nevoia de control permanent și total, precum și multe altele.
Dar cum ajungem la acestea? E foarte greu de imaginat Rusia o țară invinsă, cu trupe străine scotocind prin arhivelele lor.
Un scenariu nerealist și practic imposibil. De la Napoleon încoace nici o armată straină n-a mai pus piciorul în Moscova și nici nu cred că își propune cineva acum să o facă.
Cineva din interior? N-aș crede. O țară cu zero tradiții democratice și în care noțiunile de „rule of law” sau „check and balance” poate provoca cel mult mirare sau râsete, nu are capacitatea de autoreglare.
O democratizare a Rusiei și a sistemului judicar al acesteia va dura decenii. E greu de presupus că noua guvernare rusă ar organiza procese pentru crime de război comandanților propriei armate.
Să ne uitam doar în propria ogradă, la dosarele Revoluției, și concluzia o tragem instantaneu.
SUA, singura țară care a judecat proprii criminali de război
Singura țară cunoscută care și-a judecat vreodată proprii ofițeri pentru crime de război a fost SUA. Pe 16 martie 1968, un pluton de soldați americani ce acționau în Vietnamul de Sud au atacat satul My Lai și au ucis 504 civili, femei copii și bătrâni, de la 2 si 81 de ani. Niciun luptător Vietcong nu a fost găsit acolo.
Rămas in istoria asumată a S.U.A. ca masacrul de la My Lai, acesta a făcut obiectul unui proces penal, ca expresie a unei democrații solide și responsabile. Chiar și asa, cei vinovați reușiseră inițial să ascundă faptele timp de mai bine de un an, până când acestea au fost descoperite datorită unui șir de întâmplări în urma cărora generalul William Westmoreland a ordonat imediat decalnșarea anchetei.
Întorcandu-ne la realitățile deloc comode ale statului rus, ne întrebăm cine și ce ar putea determina punerea la dispoziție a documentelor armatei ruse referitioare la factorii de decizie sau lanțul de comandă care a generat uciderea civililor?
Asta în situația in care, eventual, nu vor fi chiar distruse intentionat, inainte de ceasul socotelilor.
Credem că documetele vor putea fi scoase la lumină doar într-un singur fel. Adică, în același fel în care și acum lumea democratică încearcă sa oprească tăvălugul rus. Sancțiunile economice.
Da, menținerea unora dintre sancțiuni pentru economia rusă., poate nu atât de dure ca și cele prezente, dar suficent de deranjante, ar purtea determina noile autorități ruse să coopereze cu un viitor TPI.
Dar aici vom avea o altă problema. Câtă vreme acum avem o comunitate internațională democratică care stă cuminte în spatele moralei și valorilor, și aplică sancțiuni, vom mai avea aceeasi atmosferă la terminarea razboiului?
Mai degrabă cred că e posibil că toata lumea să dea navală să reia afacerile cu Rusia. Să iîi recupereze pierderile comerciale. Și asta cât mai repede. Și atunci ce instrumete de cosntrângere ar mai rămâne?
Fără a găsi acum o soluție la problema anchetării crimelor de război din Ucraina, încercăm să subliniem că în prezent nu avem premisele unei anchete simple și rapide pentru descoperirea autorilor.
