Procurorii din CSM au anulat verificările Inspecției Judiciare în cazul discuțiilor de pe forumul magistraților

Data:

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat nullitatea acțiunilor disciplinare în cazul a trei procurori acuzați de Inspecția Judiciară că au publicat pe un forum al magistraților diverse comentarii.

Astfel, procurorii din CSM au decis că trebuie anulate aceste verificări în cazurile Alexandru Codreanu, Bogdan Pârlog și Cristian Ardelean. „Constată nulitatea acțiunii disciplinare formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtilor Pirlog Bogdan Ciprian, prim-procuror militar adjunct at Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ardelean Cristian Marius, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi Codreanu Alexandru, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, cercetați sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cu drept de recurs ïn termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație şi Justiție”, se arată în decizia Secției.

Grija pentru onoarea meseriei

Articolul invocat arată că „manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu” constituie abatere disciplinară.

Totul a pornit în august 2021, după ce o serie de discuții libere ale magistraților, făcute pe un forum intern, care au fost făcute publice. Imediat, la solicitarea judecătorilor din CSM, Inspecţia Judiciară s-a autosesizat şi a început verificări cu privire la mesajele cu tentă politică de pe forumurile magistraţilor, care ar putea reprezenta abateri disciplinare. „Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii se delimitează categoric de orice derapaj de natura celui care rezultă din discuţiile purtate de unii judecători şi procurori pe o reţea de socializare. Judecătorilor şi procurorilor le este recunoscut dreptul la liberă exprimare, însă în exercitarea acestuia magistraţii au obligaţia de a se comporta într-o manieră care să păstreze demnitatea funcţiei, imparţialitatea şi independenţa sistemului judiciar”, au transmis atunci judecătorii din CSM.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...