Procurorul Bogdan Pîrlog în cursa pentru CSM: „Sistemul judiciar se află în pragul colapsului”

Data:

Bogdan Ciprian Pîrlog este procuror militar și candidează de la parchetele de pe lângă tribunale pentru un loc în viitorul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM). Este membru fondator al Asociației profesionale „Inițiativa pentru Justiție” și crede că sistemul judiciar în ansamblul său se află în pragul colapsului fiind la cheremul unor grupuri economice de interese transpartinice și a serviciilor de informații.

„În prezent, sistemul judiciar în ansamblul său se află în pragul colapsului, foarte aproape de momentul în care nu va mai putea îndeplini scopul pentru care a fost creat, și anume înfăptuirea justiției. Una dintre cauzele dezastrului o reprezintă coagularea unor grupuri de interese transpartinice, cu legături în zona economico-financiară și a comunității de informații, reprezentând diferite zone infracționale interesate în distrugerea instrumentelor statale de luptă împotriva criminalității, grupuri care au acționat progresiv și coordonat, încercând să influențeze cursul înfăptuirii justiției”, arată procurorul Pîrlog în preambulul proiectului său de candidatură.

Asalt asupra justiției

Influența nefastă asupra sistemului de justiție despre care vorbește procurorul s-a realizat inclusiv prin controlul politic al numirii în marile funcții din parchete și instanțe, a culminat cu asaltul asupra justiției și asupra statului de drept din anul 2017 și este continuat în prezent, sub diferite forme, insidioase, negate public. „Acest asalt, spre deosebire de încercările individuale ale unor inculpați, care ocupau poziții înalte în ierarhia publică, de a destabiliza justiția, s-a caracterizat printr-un efort unitar, coordonat, care a inclus toate palierele justiției. A însemnat distrugerea capacității operative a poliției române, operațiune care a fost precedată de acapararea autorităților executivă și legislativă de către persoane cu grave probleme de integritate, chiar de către infractori condamnați definitiv sau de către reprezentanți ai unor astfel de infractori. S-a atins momentul în care infractori condamnați definitiv au ajuns să influențeze sau chiar să controleze procesul legislativ, legiferând potrivit unor obiective punctuale ale potentaților interesați de evitarea răspunderii penale”, mai susține Pîrlog.

Powered By EmbedPress

Un alt atac asupra justiției și a statului de drept este preluarea controlului asupra Curții Constituționale. „Folosindu-se de interpretări denaturate ale Constituției, Curtea Constituțională a devenit de facto un legiuitor pozitiv. Prin intermediul deciziilor sale, care au declarat neconstituționale nenumărate articole din Codul penal și Codul de procedură penală, precum și din legile justiției, au fost grav afectate funcționarea sistemului judiciar (de ex. admiterea în profesie, transferurile) și capacitatea acestuia de a înfăptui justiția penală. Mai mult, Curtea Constituțională a adoptat o poziție de negare a autorității Curții de Justiție a Uniunii Europene și a priorității dreptului UE”, mai arată procurorul militar în proiectul de candidatură.

Telejustiția pro-infractori

El acuză campania anti justiție care durează de mai bine de un deceniu, care în ultimii ani a devenit o adevărată „telejustiție pro infractori”.     

Inspecția Judiciară, despre care Pîrlog susține că a fost transformată într-o „veritabilă societate privată în care inspectorul-șef are putere deplină”, a fost utilizată tot mai agresiv ca instrument de presiune și constrângere a magistraților, „iar teama insuflată de cercetări absurde a devenit un risc real de influențare a soluționării cauzelor, în special în procesele în care Inspecția figurează ca parte”.

În cazul în care va fi ales în CSM, Pîrlog arată că principalele sale obiective vor viza înlăturarea modificărilor nocive asupra legilor justiţiei începând cu anul 2018, reformarea Inspecţiei Judiciare în sensul înfiinţării unor organisme separate pentru procurori şi pentru judecători și egalizarea salarizării procurorilor și a judecătorilor.

Acces al anchetatorilor la bazele de date

Cu referire la activitatea de urmărire penală, Bogdan Pîrlog militează pentru preluarea poliţiei judiciare de către Ministerul Public, reorganizarea la nivel de secție în cadrul PÎCCJ a serviciului tehnic, asigurarea accesului parchetelor la toate bazele de date relevante și reacordarea competențelor DNA și DIICOT.

În ceea ce privește rolul CSM, procurorul Pîrlog arată că se impune eliminarea politicului din numirea procurorilor șefi, modificări legislative care să prevadă acordarea de către Consiliu a unui aviz conform (nu doar consultativ) în materia dispoziţiilor legale privind autoritatea judecătorească, modificarea procedurii şi condiţiilor de alegere a procurorilor şi judecătorilor în cadrul CSM astfel încât membrii aleşi, procurori şi judecători, să nu mai fie diferenţiaţi în funcţie de instanţe şi parchete de grade de jurisdicţie diferite.

O altă propunere a candidatului este acordarea Consiliului Superior al Magistraturii a atribuţiei de sesizare a Curţii Constituţionale a României, inclusiv cu privire la controlul apriori al legilor, ordonanţelor sau ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu rămâne în funcție

Judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu rămâne în funcție....

Soția procurorului general, detașată încă 3 ani la CSM

Soția procurorului general va continua să fie detașată la...