luni, 2 august 2021
AcasăLa ziActualitateProiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei și a salariului în sistemul...

Proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei și a salariului în sistemul public va fi aprobat miercuri de Executiv

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare în sistemul public de pensii în sensul acordării posibilităţii reîncadrării acestora până la vârsta de 70 de ani în instituţii publice, dar cu condiţia suspendării plăţii pensiei pe această perioadă.

“Prin prezentul proiect de act normativ se propune ca persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, beneficiari ai pensiilor de serviciu sau beneficiari ai sistemului pensiilor militare de stat să poată exercita opţiunea pentru reîncadrarea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu condiţia suspendării plăţii pensiei. Reîncadrarea pensionarilor se poate realiza până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Având în vedere constrângerile bugetare şi reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privinţa cheltuielilor de personal, proiectul de lege propune o revizuire a legislaţiei aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul şi o alternativă prin care un angajat din sistemul public poate exercita opţiunea între pensie şi veniturile salariale aferente raportului de muncă. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activităţii este însoţită de suspendarea plăţii pensiei”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

La mijlocul lunii martie, ministrul muncii Raluca Turcan spunea că proiectul de lege va fi aprobat în următoarea săptămână de Guvern și trimis în Parlament. Între timp au trecut aproape 3 luni și tot nu a fost trimis în Parlament.

Proiectul de lege prevede că persoanele care încasează pensie și salariu la stat vor avea termen de 30 de zile de la aprobarea legii de a opta între cele două forme de venit. În acest moment sunt 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul de la stat. De asemenea, prevede că pensionarii pot opta să se reangajeze până la vârsta de 70 de ani.

Însă există și câteva excepţii. Persoanele care sunt alese în funcţii publice sau cele care au durata mandatului definită de Constituţie sunt exceptate. În plus, sunt exceptate persoanele care încasează în momentul de faţă venituri sub formă de drepturi de autor şi drepturi conexe în baza legii drepturilor de autor, personalul didactic plătit cu ora, pensionarii încadraţi în cadrul III de invaliditate, asistenţii maternali, asistenţii personali şi îngrijitorii la domiciliu sau membrii Academiei Române.



ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE