Proxeneţi din Trivale aflaţi sub control judiciar, arestaţi din nou după o filmare pe Facebook

Data:

Își ofereau fetele pe rețeaua de socializare. Din filmări se vede că se și drogau

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au făcut, la sfârșitul lunii noiembrie, 8 percheziții domiciliare pe raza judeţelor Argeş, Vâlcea şi Mureş, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism. Avem amănunte din culisele operațiunii, precum și fotografii ale proxeneților și capturi video cu fetele pe care le recrutau.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești au fost conduse, în vederea audierii, 26 de persoane. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul IJJ Argeş, Vâlcea şi Mureş. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operațiuni Speciale.

De Crăciun, fii mai bun…! Să sperăm că nu și judecătorii, care nu vor elibera, din nou, capii din Trivale ai rețelei de proxenetism

Operațiunea a fost însă copie la indigo a celei efectuate în noiembrie anul trecut, atunci când, tot în Argeş, au fost şapte descinderi și 24 de audiați. La finalul audierilor, procurorii au emis ordonanţe de reţinere pentru şapte suspecţi, însă, la final, doar doi dintre aceştia au primit mandate de arestare preventivă pentru proxenetism, restul fiind plasați sub control judiciar. Printre aceștia, Magdalena și Sebastian S., soţ şi soţie, care locuiesc în cartierul piteștean Trivale.

Cei doi sunt cunoscuți în lumea traficanților de carne vie ca liderii reţelei de proxenetism argeșene. În 2007, Magdalena a fost arestată tot pentru proxenetism, împreună cu mama ei. Soțul, Marius Sebastian, zis Semaca, nu este nici pe departe ușă de biserică. În 1999, acesta a fost condamnat pentru omor și eliberat în 2017, pentru condiții rele în penitenciar, deși mai avea de executat închisoare până în 2021, dintr-o sentință de 22 de ani. Acum, cei doi au primit un mandat de arestare de 29 de zile. Dacă magistrații se vor dovedi din nou îngăduitori, de Crăciun, Magdalena și Semaca ar putea fi iarăși eliberați, titrează JURNALUL DE ARGEȘ.

spot_imgspot_img
Jurnalul de Argeș
Jurnalul de Argeșhttps://jurnaluldearges.ro
Publicaţia Jurnal de Argeş a fost înființată în 1994 membru BRAT membru al Clubului Român de Presă, membru fondator în Patronatul Presei Locale – ROMEDIA, membru fondator AOA Argeș (Asociația Oamenilor de Afaceri), membru al Camerei de Comert, Industrie și Agricultură Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related