PSD a atacat la Curtea de Apel București prevederile Guvernului care limitează numărul de participanți la mitinguri

Data:

PSD a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere în anulare împotriva prevederilor potrivit cărora numărul participanţilor la mitingurile de protest este restrâns la100, respectiv 500 de persoane, pe motiv că această limitare este disproporţionată faţă de măsurile instituite în cazul evenimentelor culturale.

PSD a depus, luni, la CAB o cerere în anulare împotriva prevederilor din Hotărârile de Guvern nr. 730/2021 şi nr. 795/2021 prin care numărul participanţilor la mitingurile de protest sau orice alte demonstraţii în aer liber este restrâns la 100, respectiv 500 de persoane.

„În cererea PSD se menţionează faptul că, ‘dacă situaţia epidemiologică concretă permite relaxarea, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale cu participarea a cel mult 75.000 de spectatori, cu purtarea măştii de protecţie, este disproporţionată limitarea organizării de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 500 de persoane’. Astfel, printre măsurile necesare prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, Guvernul României include şi restricţii destinate celor care i-ar contesta activitatea politică”, arată PSD.

Potrivit liderilor social-democraților, spre deosebire de mitinguri şi demonstraţii, în cazul evenimentelor culturale participarea este condiţionată de vaccinare sau test PCR, nu justifică restrângerea dreptului la întrunire, atât timp cât, conform informaţiilor oficiale, nu există date ştiinţifice cu privire la transmiterea/netransmiterea virusului de către persoanele imunizate.

„Chiar pe site-ul oficial al Guvernului României – vaccinare-covid.gov.ro – se menţionează că ‘datele despre măsura în care o persoană vaccinată mai poate transmite virusul urmează a fi generate, colectate şi analizate în perioada următoare’. În afară de argumentele de mai sus, în cererea în anulare depusă de PSD se face referire şi la o serie de vicii de formă ale celor două hotărâri de guvern, cum ar fi lipsa unei evaluări de impact a măsurilor propuse, lipsa studiilor şi analizelor ştiinţifice cu privire la efectele sociale şi politice sau absenţa unei motivări detaliate care să respecte normele de tehnică legislativă”, a arătat PSD.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Iohannis printre favoriții pentru funcția de președinte al Comisiei Europene | Politico

Iohannis printre favoriții pentru funcția de președinte al Comisiei...

Una din trei mame minore a rămas gravidă la 15 ani

Una din trei mame minore a rămas însărcinată pentru...

BEC permite ruperea alianței PSD-PNL la București, deși termenul a fost deja depășit 

BEC permite ruperea alianței PSD-PNL la București, printr-o hotărâre...