Radu insistă: Un tânăr din Oradea a fost prins pentru a treia oară la volan fără permis

Data:

Un tânăr în vârstă de 24 ani din Oradea a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, după ce poliţiştii rutieri l-au prins fără permis de conducere la volanul unui autoturism în trafic.

S-a întâmplat luni dimineaţă, pe strada Seleuşului din Oradea, unde tânărul, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Radu Oros, a fost oprit în jurul orei 10.40, de polițiștii Biroului Rutier Oradea pentru un control de rutină.

Orădeanul nu avea permis de conducere şi, din verificările făcute de poliţişti, acesta avea deja un proces penal pe rolul Judecătoriei Oradea, tot pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

„Tânărul a mai fost cercetat de polițiștii Serviciului Rutier în alte două dosare penale, după ce a fost depistat în cursul lunilor iulie și septembrie 2021, în timp ce conducea fără permis de conducere, pe raza municipiului Oradea”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.

În aceste cazuri, polițiștii Serviciului Rutier au finalizat cercetările și în cursul lunii ianuarie au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, care l-au şi trimis în judecată, pe Oros, procesul fiind înregistrat pe 26 ianuarie, în acest an, la Judecătoria Oradea. 

Cum Oros a continuat să încalce legea, urcându-se din nou la volanul maşinii, fără permis, polițiștii au decis să-l reţină, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Marţi, el a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, titrează BIHOREANUL.

spot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

VIDEO Incendiu puternic într-un bloc din Oradea. Locatari scoși de pompieri pe ferestre cu autoscara

Zece persoane au fost evacuate duminică de pompierii orădeni...

Pacienții care aleg un anumit medic de la stat vor plăti o taxă pentru acest serviciu | Proiect în dezbatere publică

Ministerul Sănătății propune introducerea unei noi taxe pentru pacienții...

A murit actorul Cornel Ciupercescu

Teatrul Evreiesc de Stat a anunțat duminică moartea actorului...