Cărțile lui Radu Paraschivescu au făcut deja carieră în memoria colectivă, dacă ar fi să ne referim la „Ghidul nesimțitului”, „Cum gândesc politicienii”, „Orice om îi este teamă” sau „În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)”, dar și „Recviem vesel pentru tata”, publicată în 2020, o carte nostalgică, un „recviem metaforic” cum îl descrie chiar autorul, „o formă de pomenire a tatei, la fel cum recviemul e o slujbă de pomenire la catolici”.
„Condeiul meu este ascuțit pentru că materia primă este generoasă. Aș prefera să îmi canalizez toate energiile spre povești, spre romane, spre traduceri, deși cu traducerile s-ar putea să închei. Însă în momentul în care în jurul tău se întâmplă povești urâte, îngrijorătoare, neliniștitoare, este cuviincios să le semnalizezi. Este cuviincios din partea noastră, a celor care au o voce care se face mai bine auzită.
Fiindcă de multe ori noi scriem și spunem ceea ce simt și alții, dar nu au ocazia să o exprime, nu au publicul necesar, nu au impactul pe care ar trebui să îl aibă.
Faptul că mie mi se cumpără cărți de genul «Noi suntem români», «Vitrina cu șarlatani» sau altele este un fel de achiziție de solidaritate. Eu am simțit lucrul ăsta, au fost cititori care mi-au spus: «Exact asta simțim și noi, dar nu putem să o scriem» sau «Nu avem unde să scriem, pe noi nu ne asculta nimeni». Sunt lucruri pe care le observi, pentru că nu trăiești sub un clopot, mai ales unul ca mine care merge pe jos, cu tramvaiului, cu metroul.
Am acces la o grămadă de metehne de comportament public și, în același timp, deschizând și eu televizorul și site-uri, îi vad pe aleșii noștri în acțiune.
Și nu pot sta impasibil când vă, în plină libertate și democrație, încă funcționează reflexul de obediență. Acesta este un lucru care te cariază și care nu ar trebui să se întâmple.
În plină libertate și democrație, ai în continuare porniri dictatoriale, ai în continuare furturi enorme, ai în continuare demistificări ale realității, ai în continuare abuzuri. Abuzuri în sănătate, de exemplu, ceea ce este gravisim. Ai avut povestea Colectiv.
A apărut recent «Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars» de Alexandra Furnea, victimă a tragediei din clubul Colectiv. Pe lângă impactul lecturii propriu-zise, nu îți vine să crezi ce s-a întâmplat… Dincolo de tortura fizică, dincolo de tortura psihică, îți pui problema că, într-o capitală de țară membră a UE, în anii aceștia în care trăim, se pot întâmpla asemenea orori și pot exista asemenea monștri.
Faptul ăsta te închide, te blochează. Trebuie sa vorbești despre așa ceva, trebuie să vorbești despre mizeria etică. Nu ai cum altfel.
Dacă nu o faci, ești vinovat, cel puțin în ochii tăi. Dacă o faci, se va găsi cineva care să spună că te răfuiești cu țara ta, că ție nu îți place țara în care trăiești și, atunci, de ce nu te cari?
Citește aici care este motivul lui Radu Paraschivescu pentru a rămâne în România?
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
