Reabilitarea termică a clădirilor merge greu în București. Bilanț pe sectoare

Data:

PRESShub a întrebat toate primăriile de sector și Primăria Capitalei, în contextul iernii și pentru reducerea consumului energetic și diminuării facturilor plătite de bucureșteni, câte blocuri și sedii de instituții publice au reabilitat termic în acest an.

Cu excepția Primăriilor Sectorului 2 și 3, toate celălalte primării au transmis către PRESShub acest bilanț. Dacă în privința blocurilor de locuințe, autoritățile locale au reușit, în diverse grade, să avanseze în acest proces de anvelopare termică început de câțiva ani, în privința sediilor instituțiilor publice, rezultate sunt aproape zero.

Primăria Capitalei, de pildă, a transmis că „niciuna dintre clădirile în care funcționează instituțiile subordonate Primăriei Capitalei nu a fost reabilitată termic în perioada 2021-2022”.

Primăria Sector 1 a transmis că, în cursul anului 2022, a finalizat reabilitarea termică a 15 blocuri. Totodată, în cursul anului 2021 administrația locală a Sectorului 1 a reabilitat termic 54 de blocuri.

„De asemenea, menționăm faptul că în acest an Primăria Sectorului 1 nu reabilitat termic nici case și nici sedii de instituții publice”, a mai explicat Primăria Sectorului 1.

Primăria Sector 4 a transmis că, în anul 2021, au fost finalizate lucrările de reabilitare termică la un număr de 60 de blocuri, iar în anul 2022, până în prezent au fost finalizate lucrările de reabilitare termică la doar 15 blocuri.

Citește și: Ce temperatură va fi în biroul lui Iohannis la iarnă. Administrația Prezidențială, despre economia de energie la Cotroceni

În ceea ce privește clădirile publice, în anul 2022, „au fost executate lucrări de reabilitare modernizare și schimbare de funcțiune clădire existentă în grădiniță, reabilitare, modernizare corp anexă, situată în Bd. Metalurgiei nr 89”.

Primăria Sector 5 a transmis că în aprilie 2022 au fost demarate lucrări de reabilitare termică pentru 25 blocuri și sunt în curs de execuție. În anul 2021, au fost demarate lucrări de reabilitare termică pentru 15 blocuri, dar nu sunt finalizate până în prezent.

La fel ca Primăria Capitalei, nici Primăria Sectorului 5 nu a reabilitat termic clădiri care se află sub administrarea statului în anul 2022.

Primăria Sector 6 a transmis PRESShub că, în 2022, aceasta a recepționat lucrările de reabilitare termică pentru 37 de imobile. În prezent, sunt în derulare lucrări de reabilitare pentru alte 9 blocuri. Șapte vor fi recepționate în septembrie, iar alte două în octombrie și vor intra în anvelopare anul acesta alte 28.

Anul trecut, a fost realizată recepția la terminarea lucrărilor pentru 80 de imobile.  „În sector, mai avem de reabilitat aproximativ 1.200 de blocuri”, a mai explicat Administrația locală Sector 6.

Sectorul 6 a mai precizat că derulează, începând cu anul 2018, un program pilot de investiții în energetică, care implică atât reabilitarea energetică complexă a unor școli și grădinițe, precum si construcția în curțile școlilor existente a opt clădiri NZEB (clădiri cu un consum de energie aproape zero), destinate grădinițelor și programelor after-school (Școală după Școală). 

Citește și: Primăria București nu a restaurat nici o clădire istorică în ultimii 4 ani

Au făcut parte din acest proiect și au fost modernizate și reabilitate termic (având recepțiile în lunile mai și iunie 2021) următoarele cinci unități de învățământ, singurele din țară, care beneficiază de panouri solare.

  • Școala Gimnazială “Adrian Păunescu”,
  • Școala Gimnazială “Sfântul Andrei”,
  • Școala Gimnazială Nr. 197,
  • Școala Gimnazială “Sfinții Constantin și Elena”,
  • Școala Gimnazială Nr. 59.

În prezent, alte șase unități de învățământ se află într-un amplu proces de modernizare cu bani europeni: Școala Gimnazială „Sfântul Calinic de la Cernica”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Colegiul Tehnic „Petru Maior”, Școala Gimnazială “Constantin Păunescu”, Colegiul Economic “Costin C. Kirițescu” și Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Ana-Maria Antonenco/Pexels.com

spot_imgspot_img
Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan este un jurnalist cu peste 17 ani de experiență în presă. A publicat anchete, reportaje, interviuri, analize sau opinii în Libertatea, Newsweek România, Vice România, Eastern Focus Quarterly, Dilema Veche, România Liberă, Digi24 și Jurnalul Național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Alte cinci terenuri din stațiunea Mamaia urmează să fie vândute de Primăria Constanța | Info Sud-Est

Primăria Constanța vrea să vândă alte cinci terenuri din...

Instanța a respins contestația împotriva candidaturii lui Piedone la Primăria Capitalei

Contestația împotriva candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria...