Regizorul polonez Krzysztof Kieślowski, celebrat la ediția din acest an a TIFF

Data:

spot_img

Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului.

În perioada 17 – 26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale regizorului polonez vor putea fi văzute în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival, au anunțat organizatorii festivalului de film organizat la Cluj-Napoca.

Potrivit tiff.ro, Kieślowski s-a născut în 1941 la Varșovia, a absolvit prestigioasa școală de film de la Łódź și și-a început cariera ca autor de documentare

După un prim film de ficțiune realizat pentru televiziune, Kieślowski semnează Cicatricea (The Scar, 1976), considerat adevăratul său debut în cinema, o mostră de realism social filmată în stil documentar, cu mulți actori neprofesioniști, care surprinde bariera dintre cetățeni și autorități pe fundalul unui orășel amenințat de un proiect industrial deficitar.

În Amatorul (Camera Buff, 1979), comedia neagră distinsă cu Marele Premiu la Moscova, regizorul abordează teme precum rolul artei în lume, cenzura și prețul libertății de creație, urmărind povestea unui cameraman amator care se opune ideii de manipulare a realității prin intermediul imaginilor.

Cenzura a avut un impact direct în creația lui Kieślowski, multe dintre filmele sale fiind modificate sau pur și simplu interzise, la cererea Guvernului polonez. De o astfel de soartă a avut parte Noroc chior (Blind Chance, 1981), care prezintă trei urmări posibile ale aceluiași incident banal, goana unui bărbat să prindă trenul, și care a ajuns pe marile ecrane abia în 1987.

Fără sfârșit (No End, 1985) e un film eminamente politic și controversat, despre procesele din timpul legii marțiale din Polonia, și a fost criticat la vremea lui atât de guvern, cât și de biserică și dizidenți. El marchează începutul colaborării cu Krzysztof Piesiewicz (alături de care Kieslowski va scrie ulterior scenariul uneia dintre cele mai aclamate serii TV din toate timpurile) și cu compozitorul Zbigniew Preisner.

Premiat la Veneția și San Sebastián, Decalogul (Dekalog, 1988) cuprinde zece filme inspirate de cele zece porunci din Vechiul Testament. Două dintre cele zece episoade au fost lansate și pe marele ecran și vor fi proiectate și la TIFF: Un scurt film despre omor (A Short Film About Killing) a fost desemnat cel mai bun film la European Film Awards și a cucerit două distincții importante la Cannes, iar Un scurt film despre iubire (A Short Film About Love) a fost recompensat cu două premii la San Sebastián.

Citește și: VIDEO Ștampila CNA. Cât de „toxice” sunt filmele comuniste

Ultimele patru lungmetraje ale lui Kieślowski (prezentate la TIFF în versiuni restaurate 4K) au fost cele care i-au consolidat poziția pe lista celor mai apreciați autori ai cinematografiei internaționale. Viața dublă a Veronicăi (The Double Life of Véronique, 1992), povestea celor două femei identice care nu se cunosc, dar între care există o legătură emoțională misterioasă, a obținut patru distincții la Cannes, una dintre ele acordată actriței elvețiene Irène Jacob, dar și două nominalizări la ediția din 1992 a premiilor César.

Cel mai ambițios proiect al regizorului și una dintre capodoperele cinematografiei moderne, trilogia Trei culori – Albastru, Alb, Roșu (Three Colors – Blue, White, Red), inspirată din culorile steagului francez, reprezentative pentru idealurile Revoluției Franceze, a avut parte de o distribuție de excepție, din care au făcut parte actori precum Juliette Binoche, Julie Delpy sau Jean-Louis Trintignant.

Criticul Roger Ebert le-a descris ca fiind, fiecare în parte, o anti-tragedie, o anti-comedie și o anti poveste de dragoste. Aceste trei filme, odată cu care autorul și-a anunțat intenția de a se retrage din lumea cinematografiei, au obținut o serie impresionantă de nominalizări și premii internaționale, printre care Leul de Aur la Veneția (Albastru, 1993), Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor la Berlin (Alb, 1994) și trei nominalizări la Premiile Oscar (Roșu, 1995).

În 1996, dispariția subită a lui Kieślowski, la doar 56 de ani, a șocat întreaga lume a filmului, care îl consideră astăzi unul dintre cei mai influenți regizori europeni ai epocii, cu o contribuție unică de peste 40 de titluri la cinematografia mondială.

„Close-up Krzysztof Kieślowski înseamnă filme cu teme dificile, dileme morale, adevăruri fundamentale și universale despre complexitatea trăirilor umane, prezentate la TIFF.21 cu sprijinul Institutului Polonez la București, în cadrul programului special Focus Polonia”, au transmis organizatorii Festivalului Internațional de Film Transilvania.

YouTube video

Citește și: Expoziție de stampe japoneze, la Muzeul Național Brukenthal. “O premieră în sfera culturală națională și est-europeană”

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...