Rețetă de miel la cuptor

Data:

În fiecare an de sărbătorile pascale, orice gospodină pregătește negreșit miraculoasa friptură de miel la cuptor.

Aşadar, iată că a sosit momentul să îţi arăt cum să prepari cea mai gustoasă reţetă de miel cu usturoi, cimbru şi vin alb.

Ce poate fi mai gustos decât o porţie de carne rumenă, fragedă, moale şi suculentă, bine asezonată şi aromatizată?

Nu-i aşa că deja te gândeşti la momentul în care o savurezi?

Friptura de miel trebuie gătită încet, timp de 2-3 ore, la o temperatură de 170-200 grade Celsius. Este foarte important să nu tai sau să crestezi carnea în momentul în care este introdusă la cuptor. În caz contrar, în timpul de gătire, se scurg toate sucurile naturale ale cărnii, iar aceasta devine, uscată şi seacă.

Şi nu pot concepe în niciun fel ca la această reţetă de miel la cuptor, să nu adaug şi câteva condimente.

În timpul marinării, pătrund în profunzimea cărnii prin osmoza şi oferă preparatului un gust incredibil.

Pe lângă ingredientele necesare preparării carnii de miel, este important să folosești un cuptor performant, care să îți asigure un gătit usor, rapid și în siguranță.

Cuptor Franke
Cuptor Franke

Spre exemplu, dacă folosești un cuptor Franke, află că acesta este conceput pentru a face gătitul acasă să fie distractiv și simplu. Tot ce îți rămâne de făcut este să treci la treabă.

Să revenim la condimentele pe care le poţi folosi în cazul fripturii de miel la cuptor. Cele mai simple, dar şi cele mai gustoase sunt sarea, piperul, usturoiul şi boiaua. Aceasta din urmă este uşor fructată şi oferă cărnii un gust aparte.

Bineînţeles, se poate şi altfel. Spre exemplu, în bazinul Marii Mediteraneene, la această reţetă de miel se adăugă şi rozmarin, lămâie sau alte ierburi aromatice.

Personal, pentru masa de Paşte 2023 recomand mielul natur. Să îi poţi simţi mirosul discret şi dulceaţă specifică cărnii. Deasemenea, este o reţetă tradiţională.

Dozarea aromelor trebuie făcută cu moderaţie. Atunci când marinezi carnea de miel, trebuie să şti că această etapă are un rol foarte important în gătire. Pe lângă frăgezimea pe care o capătă, o marinadă efectuată corect ajută ca toate aromele să pătrundă carnea în profunzime.

Şi dacă vrei să scapi de mirosul specific, îţi dau un super pont. Îndepărtează părţile grase ale cărnii şi degreseaz-o. Cu un cuţit bine ascuţit, tai toate părţile grase ale pulpei de miel.

Aşadar, iată care sunt ingredientele şi paşii pentru prepararea unei delicisoase reţete de miel la cuptor.

Ingrediente

Pentru marinadă

  • 2 lingurițe de sare;
  • ½ linguriță de piper negru macinat;
  • 1 linguriță de boia dulce;
  • 2 linguri de ulei;
  • Zeamă de la ½ lămâie;
  • 3-4 căței de usturoi feliați;
  • Cimbru.

Pentru carne

– cimbru;

– ulei;

– 200 ml vin alb;

– usturoi;

– sare si piper.

  1. Carnea spălată bine și curățată, se lasă la marinat împreună cu toate ingredientele necesare cel putin 12 or;
  2. În momentul în care carnea este pregătită, se unge o tavă cu puțin ulei și se asează bucățile de carne. Se mai adaugă puțină sare și piper și se presară câteva crenguțe de cimbru. Apoi, adaugăm și câteva felii de usturoi și se toarnă vinul în tavă;
  3. Tava se acoperă cu un capac sau folie de aluminiu și se introduce la cuptor la 200 de grade Celsius, pentru aproximativ 2 ore.

Dacă folosești cuptor Franke, această rețetă de miel se gătește pe modul rezistență inferioară cu ventilator. Datorită ventilatorului, eviți așteptarea timpului de preîncălzire al cuptorului.

După aproximativ 1 oră şi jumătate, sau atunci când poţi introduce uşor furculiţa în carne, descoperi carnea. Trebuie să mai stea la cuptor circa 30 de minute pentru rumenire.

Fără carnea de miel, absolut nicio masă de Paşte nu este completă. Această reţetă este asociată festivităţilor pascale încă din timpurile precreştine.

Astfel că, dacă vrei şi tu să ai parte de o masă delicioasă tradiţională pentru acest Paşte 2023, îţi recomand cu drag această reţetă.

Sfaturi şi ponturi pentru preparea cărnii de miel

Pe mai departe, îţi arăt cum să alegi corect carnea de miel şi condiţiile în care aceasta trebuie ţinută la marinat.

Această carne roşie este foarte bogată în minerale esenţiale pentru sănătate precum fier, seleniu şi zinc. De asemenea, este bogată în acizi graşi şi conţine în acelaşi timp întregul complex al vitaminei B.

Iată cum alegi corect carnea şi caracteristicile de care trebuie să ţii cont

  • Carnea de miel proaspătă trebuie să aibă culoare roz, nu trebuie să aibă un aspect umed.
  • Pielea carcasei trebuie să fie albă, cu o tentă gălbuie şi, foarte important, să nu fie lipicioasă.
  • De asemenea, trebuie să ai mare grijă la mirosul cărnii. Un miros respingător reprezintă un semn al vechimii şi calităţii cărnii.
  • Cât despre timpul de marinare, pentru acest tip de carne, se recomandă ca cel puţin 12 ore să fie ţinută în marinada. Însă, dacă vrei să prepari o reţetă de miel la baiț, timpul de marinare poate ajunge şi la 6 zile.

Să nu uiţi să îndepărtezi grăsimea în exces de pe carne înainte de a o marina. Aceasta îi poate oferi un miros neplăcut în momentul în care o găteşti.

În plus, dacă alegi să marinezi carnea într-un vas, este important ca acesta să fie acoperit cu o folie de plastic impermeabilă.

Înainte de gătire, carnea trebuie scoasă cu cel puţin câteva ore de la frigider şi depozitată într-un loc ferit de lumină, până în momentul în care aceasta ajunge la temperatura camerei. În caz contrar, carnea se usucă şi nu va fi la fel de fragedă.

Din punct de vedere al condimentelor şi al asezonării, este important să le alegi pe cele care pun carnea de miel în valoare.

Carnea de miel trebuie servită caldă, însă, înainte de asta, trebuie lăsată să se odihnească cel puţin 15 minute, după ce a fost luat de la cuptor.

Rețeta de miel la cuptor pe care ți-am prezentat-o este una dintre cele mai gustoase. Alege să o servești ca preparat principal pe masa de sărbători și cu siguranță invitații tăi vor rămâne impresionați.

Poftă bună!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Programul Carrefour de Paște

Programul Carrefour de Paște. În perioada 26 aprilie –...

Acte necesare pentru pașaport în 2024

Acte necesare pentru pașaport în 2024. În cazul adulților,...

Ce se sărbătorește pe 1 Mai

Ce se sărbătorește pe 1 Mai: Ziua Internațională a...

Cum va fi vremea de Paște. În unele zone din țară se așteaptă ninsori

Cum va fi vremea de Paște. Temperaturile urmează să...