Aliații Ucrainei nu au reușit vineri să ajungă la un acord cu privire la livrarea de tancuri grele, spulberând speranțele Kievului, care a făcut presiuni în acest sens, dar care va trebui să aștepte continuarea discuțiilor și unda verde din partea Germaniei, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.
Germanii „nu au luat o decizie în privința tancurilor Leopard”, a declarat sobru secretarul american al apărării, Lloyd Austin, după o reuniune a occidentalilor la baza americană din Ramstein, în Germania.
Așteptările Kievului erau mari înaintea acestei reuniuni a circa 50 de țări pentru a coordona ajutorul militar aliat împotriva invaziei rusești.
Zelenski a admis că, în urma reuniunii, Ucraina „încă trebuie să se lupte pentru aprovizionarea cu tancuri moderne”, dar a apreciat că reuniunea de la Ramstein va consolida rezistența Ucrainei.
„Partenerii noștri au o atitudine de principiu – vor sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar pentru victoria noastră. Da, încă trebuie să luptăm pentru aprovizionarea cu tancuri moderne, dar în fiecare zi arătăm mai clar că nu există alternativă la decizia privind tancurile.
Le sunt recunoscător tuturor partenerilor care au susținut în mod clar poziția Ucrainei în cadrul discuțiilor care au avut loc”, a afirmat Zelenski, într-un mesaj postat pe Telegram.
Citește articolul integral pe G4Media.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: General Staff of the Armed Forces of Ukraine / Facebook)