Robert Negoiță, la DNA într-un dosar de corupție legat de contractul cu Rosal. Jumătate de miliard de lei, prejudiciu.

Data:

Procurorii DNA au început urmărirea penală a lui Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 din București, a mai multor șefi din Primăria Sectorului 3, dar și a firmei de salubritate Rosal Group, potrivit unui comunicat.

Negoiță e urmărit penal pentru două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave.

Procurorii susțin că Negoiță a continuat un contract vechi cu Rosal Group prin 54 de acte adiționale ilegale. În loc să fie organizate licitații publice, contractul de salubritate încheiat în anul 1999 a fost prelungit succesiv cu S.C. ROSAL GRUP S.A. (operator nelicențiat din anul 2013 pentru Sectorul 3), prin acte adiționale care au determinat inclusiv creșterea tarifelor de salubrizare, arată DNA.

DNA a calculat un prejudiciu pentru Sectorul 3 de 578 milioane de lei.

Rosal Grup este fondată de Silviu Prigoană, om de afaceri care în anii 2000 a înființat Realitatea TV, prima televiziune de știri. Acum, Rosal este controlat de familia omului de afaceri.

Robert Negoiță a fost membru PSD, dar la alegerile locale din 2020 a candidat din partea partidului său, București 2020, în alianță cu Pro România – partidul lui Victor Ponta. În ultimii doi ani, el a avut tatonări cu conducerea PSD pentru o posibilă întoarcere.

Comunicat DNA: Negoiță, obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți:

ROBERT SORIN NEGOIȚĂ, primar al Sectorului 3 din municipiul București, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și a unei infracțiuni de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave,

OCTAVIAN GHEȚU, director executiv la Direcția Economică din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a trei complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave, complicitate la instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și fals intelectual,

GEORGE-ALEXANDRU MANCIU, la data faptelor director al Direcției de Utilități Publice din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave,

IRINA-GINA SOROCEANU, director executiv la Direcția Investiții și Achiziții din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave,

FLORENTINA PENCEA, la data faptelor director executiv Direcția Juridică din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave

MIHĂIȚĂ MARIUS, la data faptelor secretar al Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu,

ELENA PETRESCU, la data faptelor viceprimar al Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uzurparea funcției cu consecințe deosebit de grave,

Persoană fizică reprezentant al S.C. ROSAL GRUP S.A, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave,

MIRELA CHETREANU, auditor public extern, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual,

și S.C. ROSAL GRUP S.A., sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...

Tânără reținută după ce a furat banii părinților și i-a înlocuit cu bancnote false

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești –...