Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, vine în România

Data:

spot_img

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola vine în vizită în România în perioada 19-20 decembrie. Metsola se va adresa parlamentarilor români reuniți în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului.

Vizita acesteia are loc în contextul în care României i s-a respins aderarea la spațiul Schengen. Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a declarat „extrem de dezamăgită” de decizia din Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne al UE ca România şi Bulgaria să nu fie admise încă în spaţiul Schengen. Ea cere Consiliului UE „să acţioneze şi să se asigure că este găsit un compromis”.

Citește și: Eșecul Schengen. Când norocul românesc nu mai ține loc de competență

„Sunt extrem de dezamăgită de amânarea aderării Bulgariei şi României la Schengen.

Ambele ţări sunt pregătite şi meritau să intre.

Din partea Parlamentului European, cer Consiliului UE să acţioneze şi să se asigure că este găsit un compromis. Numai atunci suntem uniţi cu adevărat”, a scris pe Twitter Roberta Metsola, membră a Partidului Popular European.

România, care așteaptă intrarea în Schengen de 11 ani, nu intră în spațiul european de liberă circulație nici de această dată, deși a avut sprijinul a 26 de state membre ale UE.

Austria a reușit să blocheze decizia favorabilă în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România”. (Hotnews.ro)

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related