Români în Mexic. O perspectivă diferită despre țara cunoscută, nedrept, doar din filmele cu narcotraficanți

Data:

Ondina și Cezar Popescu au plecat în Mexic pentru o bursă de cercetare de doi ani. 23 de ani mai târziu, încă sunt în America Latina, unde au o carieră de succes, atât ca profesori universitari în Guadalajara, cât și ca oameni de afaceri.

În 2006, au revenit în România, „căci cel mai bine este, totuși, să trăiești în țara în care te-ai născut”, și au încercat să implementeze ce au învățat în mediul academic și de afaceri din Mexic. Doar că au fost primiți cu reticență și cu o rezistență la schimbare.

Așa că s-au întors în Mexic, cu regret că au lăsat din nou în urmă România, dar și cu satisfacția că s-au adaptat în țara adoptivă, unde au ajuns să dețină funcții universitare importante, să scrie cărți bine vândute și să aibă o înțelegere diferită a ceea ce înseamnă să fii bogat. Căci bogăția nu e doar în bani.

Cezar Popescu a povestit, în exclusivitate pentru PRESShub, despre Mexic și societatea mexicană, pe care românii o cunoscut denaturat, din filmele cu narcotraficanți. O țară cu oameni generoși, cu oameni relaxați, dar și cu oameni care pot fi și violenți. Un loc unde viața curge firesc, fără panică, fără grabă.

Cele mai importante declarații ale lui Cezar Popescu

Oamenii de aici, cu felul lor de-a fi, cu felul în care ne-au primit, au influențat foarte mult perspectiva noastră asupra vieții și ne-au convins să rămânem aici.

Am ajuns la concluzia că un rol important în determinarea comportamentului oamenilor îl are factorul climatic.

Veneam din România încrâncenați și determinați să reușim, căci nu știam altceva. Aici am învățat să trăim liniștiți, pentru că orice s-ar întâmpla, nu este o chestiune de viață și de moarte.

Am conștientizat că atunci când trăiești toată viața în țara ta și pleci doar în vacanțe, pentru câteva zile, în alte țări, nu știi că ești captivul unui singur mod de gândi, din care nu poți înțelege pe deplin alte țări și alți oameni.

În Mexic, am descoperit că nivelul de trai nu se măsoară în cantitatea de bani în valoare absolută. 

În general, percepția mexicanilor asupra românilor este foarte bună și cred că s-a format în special pe baza celor văzute la televizor. Spre deosebire de noi, mexicanii au auzit în principal lucruri bune despre românii.


PRESShub: În 1999, ați ajuns împreună în Mexic, prin intermediul unei burse postdoctorale de cercetare în fizică oferită de către Guvernul Mexican. Deși bursa era pentru 2 ani, aveți mai bine de 20 de ani de când va aflați în Mexic. Ce anume v-a determinat să rămâneți în această țară?

Cezar Popescu: Trebuie să începem prin a vă spune că toate răspunsurile se bazează pe experiența noastră personală și nu vrem sa generalizam spunând că acesta este adevărul absolut.

De asemeni, Mexicul este o țară foarte mare și diversă, așa că vom limita afirmațiile noastre la zona în care locuim noi, și anume Guadalajara, dar și la ceea ce am cunoscut călătorind prin Mexic, fără a extinde aceste afirmații în privința întregii țări.

În plus, fac precizarea că tot ceea ce vă voi spune este împărtășit și de către soția mea, alături de care am analizat în toți anii aceștia ceea ce ni se întâmplă.

Întrebarea dumneavoastră este firească și pare simplă la prima vedere, dar nu este deloc așa.

Răspunsul scurt este că am rămas aici pentru că am găsit un echilibru între oportunitățile de dezvoltare personală și cele profesionale, un echilibru între venitul economic, timpul liber, relațiile interumane și felul în care ne simțim în viața de zi cu zi. 

Însă, a mai fost ceva important, în afara aspectelor materiale, în luarea deciziei de a rămâne, au fost  oamenii acestei țări, mexicanii. De fapt, primul răspuns care mi-a venit în minte la această întrebare este acesta, că oamenii de aici, cu felul lor de-a fi, cu felul în care ne-au primit, au influențat foarte mult perspectiva noastră asupra vieții și ne-au convins să rămânem aici

Până să ajungem aici, am avut sentimentul perpetuu că între noi, românii, este ceva tranzacțional în interacțiune: „Îmi dai ceva și aștepți altceva în schimb de la mine”.

Surpriză! Ajungând aici, am văzut ca oamenii oferă fără să aștepte ceva în schimb. Așa ne-au primit din prima zi când am ajuns la Universitatea din Colima, încercând să ne ajute, să ne ușureze viața.

Ca să vă ilustrez prin câteva exemple, până și la magazin, dacă îți lipsesc, să zicem, echivalentul unui euro sau doi, tot îți vând ceea ce vrei să cumperi și îți spun că: „Lasă, mi-i aduci tu când vii data viitoare!”

Într-o parcare, la mall, dacă nu îți accepta automatul o bancnotă sau nu ai mărunt, cei de la coada pun mână de la mână și îți plătesc efectiv parcarea. La fel am făcut și eu pentru alții aflați în aceeași situație, după ce am văzut cum se comportă ei.

Altă dată, când mergeam la interviul de angajare la universitatea la care lucrăm și acum, ni s-a defectat mașina în mijlocul străzii. Eu, la costum și cravată, m-am dat jos. A apărut o mașina de poliție din care, imediat, domnii polițiști au coborât, au oprit circulația și au început să  împingă mașina, fără nici un alt comentariu sau vreo amendă.

Au împins-o până în fața unui magazin de piese auto, care întâmplător era chiar în preajma locului unde se defectase mașina. Patronul magazinului, văzându-mă la costum, m-a întrebat ce s-a întâmplat. Când i-am spus că în 30 de minute trebuia să fim la interviu, s-a oferit să ne ducă el cu mașina lui.

Ne-a lăsat la interviu și mi-a cerut cheile de la mașina mea. I le-am dat, iar când ne-am întors cu un taxi, mașina noastră era reparată de către ei, căci defecțiunea nu fusese mare lucru. Nu mi s-a cerut niciun ban pentru  transportul la interviu și reparație. Am plătit doar contravaloarea releului care se stricase.

Ca acestea, am nenumărate exemple de oameni necunoscuți care ne-au ajutat fără nici un fel de interes, de orice natură. 

M-a surprins acest nivel ridicat de civilizație și generozitate, cel puțin în Guadalajara, unde am trăit aceste experiențe. Totuși, la țară, chiar dacă oamenii sunt primitori, situația se schimbă. Felul în care ești tratat, depinde mult de nivelul de educație și de veniturile oamenilor. Dar din nou, nu vreau sa generalizez, pentru că am văzut și am auzit de cazuri când oamenii nu au mai fost sunt așa de binevoitori. 

Aș vrea să nuanțez despre felul în care sunt și gândesc oamenii aici, dat fiind că am studiat aceste aspecte pentru teza mea de doctorat în educație pentru adulți, din perspectiva neuroștiințelor cognitive și comportamentale.

Am ajuns astfel la concluzia că un rol important în determinarea comportamentului oamenilor îl are factorul climatic. 

Mexicul are o clima cu două anotimpuri, ploios din mai până în octombrie și secetos în tot restul anului, cu variații mici de temperatură, cu o medie de 23-24 de grade Celsius. Pare că nu sunt așa de importante aceste aspecte, dar am înțeles că, de fapt, mărimea țării și clima formează axiomele care stau la baza construirii paradigmei în care funcționează oamenii de aici. Să vă dau un alt exemplu anecdotic. 

Când am ajuns noi în Mexic, în 1999, internetul era în primii săi ani de existență, deci accesul nostru la informație era foarte limitat. Noi, atunci, ca majoritatea românilor, îmi imaginez, eram obișnuiți că cine se trezește primul, iese afară sau se uită pe fereastră ca să vadă cum este vremea, pentru a ști cum să ne îmbrăcăm.

Ondina mă întreba pe mine „Cum e afară?”, pentru că mă trezeam mai devreme. Răspunsul meu a fost invariabil, timp de câteva luni: „Este soare și cald în orașul Colima”. Ne-au luat câteva luni bune ca să nu ne mai întrebăm asta, dat fiind că zilnic răspunsul era același. 

Ulterior am constatat că acest lucru are o influență asupra modului în care gândesc și se comportă oamenii de aici. Ei nu au de ce să își facă griji din punct de vedere al vremii, să planifice și să fie ordonați, căci oricum ar fi, lucrurile ies bine.

Dacă plouă câteva ore, nu li se întâmpla nimic, este cald și nu îngheață sau se îmbolnăvesc. În consecință, noi ne-am relaxat mental și fizic, corpul nemaifiind solicitat atât de mult ca atunci când au loc variații mari de temperatură într-un timp scurt.  

Veneam din România încrâncenați și determinați să reușim, căci nu știam altceva. Aici am învățat să trăim liniștiți, pentru că orice s-ar întâmpla, nu este o chestiune de viață și de moarte.

Aici pare că totul se rezolvă fără prea mult efort, pentru că oamenii sunt dispuși să te ajute, nu să te amendeze sau să îți pună bețe în roate. Cred că de aici vine, în principiu, lejeritatea aceasta pe care vedem la televizor că o au oamenii din America Latină. Această lejeritate face parte, de fapt, din latinitatea însăși. 

Clar că noi nu am renunțat la a realiza ceea ne propunem, dar o facem dintr-o nouă poziție, mai echilibrată, mai puțin încrâncenată, bucurându-ne  de viață în același timp. Am ieșit din programarea mentală din România. În aceste locuri, am ajuns să înțelegem și să trăim semnificația expresiei budiste „A trăi aici și acum”.  

A existat un șoc cultural odată stabiliți în Mexic? Care au fost principalele diferențe culturale pe care, ca români, le-ați remarcat?

Sigur că da! Trebuie să menționez că, atunci când am ajuns aici, noi veneam programați să gândim în paradigma românească, și anume, din perspectiva unei țări mici comparativ cu vastitatea continentului american.

În România avem o clima temperată și, în plus, veneam după 33 de ani trăiți în condiții materiale precare, așa cum au fost majoritatea anilor trăiți o bună perioadă în comunism.

După Revoluția din 1989, am conștientizat că atunci când trăiești toată viața în țara ta și pleci doar în vacanțe, pentru câteva zile, în alte țări, nu știi că ești captivul unui singur mod de gândi, din care nu poți înțelege pe deplin alte țări și alți oameni.

Asta se întâmplă întrucât nu ai referințe diferite, nu ai contraste adevărate și durabile. Singura referință este reprezentată de țara ta, oamenii tai, clima ta, mâncarea și obiceiurile tale.

La început, au existat o grămadă lucruri care nu se potriveau cu ceea ce știam. 

O primă diferență ar deriva din înțelegerea conceptelor de  urban și rural  care, prin raportare la dimensiune, este foarte diferită aici.

Capitala Mexicului are 23 milioane de locuitori, deci mai mult decât țara noastră în totalitatea ei.

Apoi, un orășel sau chiar un sat are 7-800.000 de locuitori, cam cât un oraș mare din România.  Prin urmare, oamenii simt că este loc pentru toată lumea și nu sunt așa de competitivi, cum suntem noi în Europa. 

O altă diferență culturală ar consta în faptul că, asemeni multor români, noi eram programați să evaluăm traiul bun din perspectiva felului în care ne câștigăm banii și a numărului lor.

În Mexic, am descoperit că nivelul de trai nu se măsoară în cantitatea de bani în valoare absolută.  Foarte des în România se pune întrebarea „Cât câștigi pe lună?”, iar de aici se poate concluziona dacă este bine sau rău într-o țară și, implicit, dacă o duci bine sau nu, acolo.

Ajungând în Mexic, intenția noastră inițială a fost să mergem în SUA după ce termină Ondina perioada de studiu.  Ulterior am putut să călătoresc regulat în SUA și să vorbesc cu oamenii de acolo, români emigrați sau americani, de mai multe generații.

Acolo am văzut că suma de bani câștigată este ceva relativ.

În SUA, câștigi mult, dar și prețurile sunt proporțional de mari, iar efortul depus și pregătirea profesională necesare ca să obții acei bani sunt și ele mari.

Prin urmare, nu mai este așa de interesant cât câștigi în valoare absolută pentru că, în realitate,  chiar poți să „ieși în pierdere”. De aceea, este mai important ceea ce poți să faci cu banii, cu ce sumă rămâi ca economii la sfârșit de lună si cum te simți având acei bani.

În Mexic, în cazul nostru particular, este un bun echilibru între timpul si efortul investit pentru a avea un bun venit economic, timpul liber de calitate și relațiile cu oamenii care ne fac sa ne simțim bine.

Ondina și Cezar Popescu, la o prezentare despre fizică și despre aplicările sale practice
Ondina și Cezar Popescu, la o prezentare despre fizică și despre aplicările sale practice

Cele mai importante declarații ale lui Cezar Popescu

Din păcate, românii astăzi, deși au acces la informație, judecă Mexicul după criterii superficiale, așa cum o făceam și noi acum 23 de ani, când nu prea aveam acces la informație reală.

Străinul european este mai bine văzut în percepția colectivă a mexicanilor decât localnicul și cred că explicația este legată de trecutul istoric al acestui popor.

Aici, paradoxal, deși nu există asistență socială puternică, nu există nici acea „grijă a zilei de mâine” ca în România. 

Trebuie menționate și diferențele culturale în ceea ce privește percepția asupra drogurilor în America Latină. Drogurile, cum le numim noi, există în cultura ancestrală a Mexicului și nu sunt deloc văzute rău, dimpotrivă.


Cât de mult v-au ajutat tiparele mentale din țară în înțelegerea realităților din Mexic?

Din păcate, românii astăzi, deși au acces la informație, judecă Mexicul după criterii superficiale, așa cum o făceam și noi acum 23 de ani, când nu prea aveam acces la informație reală.

În continuare, despre Mexic se știe pornind de la ceea ce este prezentat în filmele americane: mexicanul beat cu sombrero în fața crâșmei, sărăcie, deșert, droguri, corupție, curtea neîngrijită din spatele Statelor Unite, unde fug și se ascund de legea din SUA delincvenții americani. 

Imaginea noastră despre Mexic, anterioară sosirii aici, nu s-a dovedit reală în urma confruntării cu realitatea imediată, totuși, această imagine ne-a ajutat, pentru că ne-a permis să ieșim cu bine din orice situație grea.

Am venit aici cu un  tipar mental de sărăcie și lipsă de posibilități și cu o lipsă cronică de încredere în noi. Ne-am confruntat la început cu acel sindrom al impostorului, întâlnit la profesioniști, când,  cu cât știi mai mult, cu atât îți dai seama că ai încă multe de învățat. Și considerăm că nu merităm aprecierile altora, întotdeauna concentrându-ne pe ceea ce ne lipsește și nu pe ceea ce am realizat până în prezent. 

Pot exemplifica această lipsă cronică de încredere în noi cu o întâmplare hazlie acum, dar tristă în momentul acela. În anul 2000, când am intrat pentru prima dată în campusul din Guadalajara al universității, pentru a susține interviul de angajare, eu și Ondina ne-am uitat unul la altul și ne-am spus că nu ne vor angaja niciodată, așa de bine arată totul!

Asta în contextul în care, Ondina avea un doctorat în fizică și tocmai ce terminase postdoctoratul în biofizică, iar eu aveam două masterate, unul în fizica și un MBA. Aproape că era să nu mai intrăm la interviu! Totuși, am dat interviul și a rezultat că eram foarte buni.

Am trecut fără probleme probele și examenele tehnice. Însă, în privința probelor pedagogice, de relaționare cu studenții și de comunicare, lucrurile nu au decurs atât de ușor.

În training, ni s-a cerut să ne aducem aminte de cel mai bun profesor de pe parcursul studiilor  noastre, de un exemplu care ne-a marcat. Pe mine mă marcaseră toți profesorii mei, căci țipau, ne insultau și ne picau la examene dacă întrebam orice considerau ei că  era „basic”. 

Așa că am intrat să predăm matematica și fizica cu o programare mentală extrem de proastă, total opusă unei educații moderne și civilizate. Clar că nu am început să aplicăm modelele noastre de profesori, căci ne-ar fi dat afara imediat, și cu un proces sau două din partea părinților cursanților, cadou de despărțire.

În rândul străinilor care au luat contact cu Mexicul este vehiculată ideea că străinul european este mai bine văzut în percepția colectivă a mexicanilor decât localnicul, ceea ce facilitează mult integrarea lui în societatea mexicană. Cât de veridică este această idee?

Da, este  adevărat, străinul european este mai bine văzut în percepția colectivă a mexicanilor decât localnicul și cred că explicația este legată de trecutul istoric al acestui popor.

Mexicul a fost cucerit de către spanioli, deci de către europeni, în 1521. Triburile indigene de pe teritoriul actualului Mexic trăiau izolate și, după cum menționasem, având o climă care nu îi condiționa la multe eforturi.

Indigenii aveau teritorii vaste, fără să trebuiască să lupte prea mult între ei, pentru că exista destul teren și resurse suficiente pentru toți. De aceea dezvoltarea lor socio-culturală nu a fost așa de rapidă ca în Europa.

Când au venit spaniolii, mexicanii i-au primit cu frică, fără să opună prea multă rezistență. În plus, deși teoretic spaniolii au condus Mexicul doar până la momentul independenței din 1810, în realitate, au rămas tot urmașii lor la putere.

S-a întâmplat ceva asemănător cu ceea s-a întâmplat la noi după căderea comunismului în privința preluării puterii politice. Spre deosebire de european, localnicul era văzut mai fără pregătire și mai inapt pentru a conduce.

Totuși, odată cu trecerea timpului, nu se mai știe bine cine este indigen, criollo sau european nativ, însă percepția de inferioritate în raport cu străinul european a rămas. 

Românii au nesiguranța zilei de mâine în lipsa unui stat asistențial bine dezvoltat. Efectele insecurității economice se reflectă și în comportament. Încruntarea, tristețea sunt adesea prezente în fizionomiile românilor.

Dincolo de ce ați declarat cu privire la „valoarea absolută a banilor”, populația Mexicului se confruntă, totuși, și cu nesiguranță economică, existând zone cu sărăcie extremă. În ce măsură această nesiguranță se reflectă în comportamentele oamenilor de rând de acolo?

Problemele economice în Mexic apar în special la persoanele fără educație, însă cele educate își găsesc relativ ușor de muncă, datorită investițiilor economice străine și locale care există. 

Economia este puternică și stabilă, Mexicul fiind pe locul 16 în lume din punct de vedere al PIB-ului.

Pentru oamenii fără educație, statul a lăsat supape, micile afaceri nefiind impozitate și neavând nevoie să se înregistreze. Cred că acesta este o măsură importantă, care asigură subzistența multor oameni aici. 

De asemeni, după cum menționasem, aici diferența față de alte țări consistă în mărimea teritoriului, clima plăcută si bogăția în resurse naturale. Mexicul nu a avut niciodată comunism, ca noi, chiar dacă a cochetat cu ideea lui, asemeni altor țări latine. 

Aș zice că este înscris în codul lor genetic deja să fie veseli și mai “easy going”,  căci nu găsesc o expresie sau un cuvânt în limba română care să exprime așa de corect aceasta atitudine a lor în fața vieții.

Aici, paradoxal, deși nu există asistență socială puternică, nu există nici acea „grijă a zilei de mâine” ca la noi, așa cum bine v-ați exprimat. 

Cred că mai este o altă diferență între noi și ei în ceea ce privește modul de a trăi. Mexicanii nu au case cu gospodarii cum avem noi, unde să se facă o agricultură de subzistență. Fiind numeroși și foarte sociabili, mai degrabă se concentrează asupra unor afaceri de comerț sau de servicii.

Spre exemplu, am fost șocat să văd că mai nimeni nu gătește acasă și că majoritatea oamenilor mănâncă la mici restaurante familiale.

Îndrăznesc să afirm că cei care trăiesc în sărăcie extremă aici, de fapt, nu au dorința de autorealizare, de a face mai mult. Se mulțumesc cu ceea ce au și așteaptă de la stat mai mult.

Desigur, sunt zone care nici nu oferă condiții pentru antreprenoriat, dar am observat că nici oamenii nu fac efortul de a pleca de acolo. Ei ajung la o plafonare mentală la un moment dat, la o mentalitate de sărăcie care îi face sa fie conformiști.

Fără doar și poate că și comportamentul lor se schimbă în raport cu restul mexicanilor, sunt neîncrezători, suspicioși și încearcă să profite de cei care li se pare că au mai mult decât ei. Din ceea ce am studiat, este un comportament tipic pentru oamenii care trăiesc în acest tip de condiții, iar mexicanii săraci nu fac excepție. 

Cezar și Ondina Popescu, în sala de curs
Cezar și Ondina Popescu, în sala de curs

Despre Mexic și, în general, despre America Latină, se discută foarte rar în presa românească, iar atunci când se discută, știrile sunt mai degrabă negative, cum ați spus și dumneavoastră. Despre droguri, de exemplu. Cât de des v-ați confruntat, totuși, cu o parte dintre ceea ce noi percepem despre Mexic?

Din nou, fără sa generalizez, există și această supapă a unora dintre cei săraci și fără educație, care este cultivarea și comercializarea marijuanei. După cum afirmasem, teritoriul Mexicului este mare și sunt zone muntoase, dar aride, unde se pot ascunde cu ușurință câmpuri de marijuana.

Este simplu, economia de piață liberă funcționează în acest caz. Vecinii din nord, în special, consumă marijuana, iar cineva trebuie să o  furnizeze pentru acest consum.

Este o lege naturală care funcționează și în SUA și în Mexic, autoritățile celor două state nefiind atât de invazive și de stricte în privința controalelor ca în statele UE, spre exemplu. La această imagine a Mexicului ca țară a narcotraficului contribuie însă și media, prin diseminarea cu preponderență a știrilor senzaționaliste în legătură cu acest subiect.

Trebuie, totuși, menționate și diferențele culturale în ceea ce privește percepția asupra drogurilor în America Latină. Drogurile, cum le numim noi, există în cultura lor ancestrală și nu sunt deloc văzute rău, dimpotrivă.

Latino-americanii au și în zilele noastre ceremonii în care se fumează marijuana sau se beau infuzii de ayahuasca (ciuperci halucinogene) tot așa cum, spre exemplu, se practică  ceremonia ceaiului în Japonia.

În Peru, unde capitala este la peste 4000 de m altitudine, pare-se că oamenii, fără să mestece zilnic frunze de coca, nu pot funcționa bine. 

Legat de insecuritatea internă, trebuie amintită o altă diferență culturală care pentru noi, europenii, este greu de înțeles, și anume, paradigma mexicanilor asupra morții. Nu este cazul să dezvolt  aici și nici nu sunt specialist în domeniu ca să o fac, dar am menționat acest aspect, căci cred că de aici provin foarte multe trăsături contrastante ale acestei țări și ale acestui popor.

Pe de o parte, mexicanii sunt foarte calzi, amabili și primitori, dar pe de altă parte pot să fie foarte violenți. Cred că această violență este corelativă faptului că în cultura populară, moartea pentru mexicani nu este decât o tranziție din lumea aceasta în lumea cealaltă.  

În ceea ce privește migrația ilegală, da, este foarte comun ca persoane fără multă educație să vadă oportunități peste graniță, însă la fel se întâmplă și cu mulți români care se duc să muncească în agricultură, construcții sau servicii de îngrijire de copii și bătrâni, în țări ca: Spania, Italia, Germania etc.

Diferența este că în Europa nu poți trece atât de ușor frontiera de la marginea spațiului Schengen ilegal pentru ca apoi să stai într-o țară străină fără acte o viață întreagă, fără să ți se întâmple nimic.

În SUA lucrurile s-au petrecut astfel, în foarte multe cazuri, până în ultimii ani. Sunt persoane străine care locuiesc de o viață ilegal în SUA, având copiii la școală, cumpărând case și mașini fără să li se întâmple nimic, atâta timp cât nu fac ceva care să atragă atenția asupra lor.

Cum spuneam, alt continent, alte concepții și alte reguli. 

Din cunoștințele dumneavoastră, care este percepția mexicanilor asupra românilor și ce factori au mediat în timp această percepție?

În general, percepția mexicanilor asupra românilor este foarte bună și cred că s-a format în special pe baza celor văzute la televizor. Spre deosebire de noi, mexicanii au auzit în principal lucruri bune despre românii.

Mexicanii știu de Nadia Comăneci sau de Gică Hagi în sport și cunosc personalitățile noastre din știință și artă. Aici nu se transmit știrile senzaționaliste și negative de la noi. 

Apoi, ca profesioniști, ne apreciază foarte mult pe cei care trăim aici, datorită nivelului nostru de educație și a seriozității cu care abordam lucrurile. Totuși, în ultimii ani au fost și cazuri de criminalitate organizată, mediatizate, cu români implicați în  clonarea de bancomate, în traficul de persoane și  droguri. 

Locuiți în Guadalajara, există o comunitate a românilor din Guadalajara. Cât de mare este aceasta?

În Guadalajara, există o comunitate a românilor, care devine pe zi ce trece tot mai mare. Nu aș putea să vă spun exact câți români suntem, dar cred că în jur de 100 de persoane locuim aici cu acte in regulă.

Avem un consul onorific, mexican și om de afaceri, pe care îl apreciez și îl stimez foarte mult, domnul Francisco Borrego Estrada. În ultimii 21 de ani de când s-a oferit dânsul să fie consulul nostru, ne-a reunit în fiecare an, cel puțin de ziua noastră națională.

Până înainte de pandemie, participam la aceste evenimente cam maxim 20-30 de români în mod constant. În Ciudad de Mexico, sau Mexico City în engleză, Ambasada României organizează evenimente asemănătoare pentru românii care locuiesc în capitală.

Avem un grup pe Facebook și ținem legătura prin el. Am văzut că suntem tot mai mulți în ultimii cinci ani, aproximativ. 

Obișnuiți să urmăriți știrile din România? Ce canale folosiți pentru a rămâne informați despre realitatea românească?

A fost o vreme când urmăream foarte mult ceea ce se întâmplă în țară, când încă trăiau în țară părinții mei. Apoi, după ce ei au decedat, nu am mai stat la curent, în special cu politica din România, care din punctul meu de vedere, oricând ai privi-o, pare să fie același lucru de când am plecat și până azi.

De când a izbucnit pandemia, am început din nou să vedem știri și dezbateri de pe Youtube. Urmărim ceea se întâmplă cu războiul din Ucraina, spre exemplu. 

Cum este reflectat războiul din Ucraina în presa din Mexic?

La începutul războiului, a fost amplu tratat subiectul, cu păreri împărțite de o parte și de alta, arătând lipsa lor de înțelegere a istoriei europene și a pericolului pe care îl reprezintă acest război pentru toată lumea, nu numai pentru regiunea în care se desfășoară.

Apoi, încetul cu încet, interesul pentru subiect  s-a diminuat, căci tot ceea ce se întâmplă peste ocean este tratat aici cu mult mai puțină importanță și amploare.

Motiv pentru care, noi ne luăm informațiile despre Europa, iar acum despre acest război, de la presa din România, care are mult mai multă înțelegere a contextului și în același timp al pericolului pe care-l reprezintă. 

La fel cum programele românești de știri redau picanterii care se întâmplă prin restul lumii, tot așa se întâmplă și aici. 

Războiul nu are atâta relevanță ca pentru România și Europa. Nu se întâmplă la granițele lor și nu reprezintă o amenințare concretă sau imediată.

Chiar îmi povesteau niște prieteni mexicani care tocmai ce s-au întors zilele trecute din Spania că au fost surprinși să vadă că la toate televiziunile de acolo aproape numai despre război se vorbea.

Mexicanii nu au trăit două războaie mondiale ca să înțeleagă pericolul pentru omenire a ceea ce se întâmplă in Ucraina, iar, în plus, populația este mai interesată de asasinatele de pe teritoriul mexican sau american care sunt aproape și cu care se pot identifica emoțional decât de ororile din Ucraina. Din păcate, asta este situația.

De mai mulți ani, sunteți profesori la cea mai bună universitate privată din Mexic, Instituto Tecnológico de Monterrey, unde ați predat cursuri diverse, începând cu cele de matematică și fizică. Ați interacționat cu mii de studenți. Cum anume diferă instrucția studenților și a personalului didactic din Mexic comparativ cu  România?

Instrucția studenților și a personalului didactic din Mexic este foarte diferită, comparativ cu cea din România, raportându-ne la ceea ce am trăit noi ca și elevi si studenți. Pot să afirm că, în general, așa cum se întâmplă și în societate, există o relație mult mai umană, mult mai apropiată, între profesori și studenți, încurajată de către universități si școli.

Nu este ca la noi, în România, unde se pune baza, în primul rând, pe informația profesională. Totul este mai echilibrat. Mexicanii înțeleg că, spre exemplu, un bun medic trebuie să fie și o persoană care empatizează și înțelege suferința pacientului, fără ca apoi să îi tremure mâna cu bisturiul. În general, ei sunt mult mai orientați către științele sociale decât către cele exacte.

Noi lucram la o universitate privată, situată pe locul 1 în Mexic și pe locul 30 în lume în Quacquarelli Symonds (QS) World University Rankings. Totuși, din comentariile altor profesori colegi care lucrează la universități de stat, am dedus că la fel stau lucrurile și acolo. În cazul universităților private, studenții sunt tratați ca și clienți care plătesc niște taxe considerabile pentru a beneficia de serviciile școlii sau universității, așa că noi, profesorii, facilităm învățarea lor.

Universitatea în care am început noi să lucrăm, TEC de Monterrey, este una foarte modernă, atât în ceea ce privește campusurile (are 35 în Mexic, unul în Franța și altul în Canada), cât și în ceea ce privește oferta educativă.

Modelul său educativ este centrat asupra studenților, coborând profesorii de pe piedestalul de deținători de informații pe care în mod tradițional ne aflăm.

Studenții petrec foarte mult timp în campus, care este ca un oraș universitar, cu tot ce are nevoie studentul ca să trăiască efectiv acolo. Profesorii oferă, în afară de cursuri și seminarii, și multe ore de consultanță privată studenților, inclusă în taxa universitară. Deci, nu există faimoasele meditații plătite în afara programului normal al școlii.

Inclusiv pregătirea pentru examenele de admitere, facultățile o oferă gratis candidaților. Prin urmare există o focalizare asupra studentului din toate punctele de vedere, atât profesional cât și uman, pentru ca acesta  să se simtă bine în facultate, să îi placă ceea ce învață.

Este foarte mult ajutat în acest sens, i se facilitează informația indiferent de nivelul său de început în așa fel încât să iasă cu un nivel cât se poate de bun la terminarea universității.

De asemeni, firmele și societatea civilă sunt implicate activ în formarea profesională a studenților. Studenții fac practică în firme sau asociații civile și dezvoltă proiecte de consultanță pentru firme lucrând în echipe, coordonați de către noi, profesorii.

De fapt, în ultimii doi ani, nici nu se mai predau cursurile ca atare, separat, și nu se mai evaluează numai cu examene, teme și lucrări. Totul este evaluat prin valoarea proiectelor și o pondere mare o are evaluarea firmelor.

Din astfel de experiențe lucrative, firmele își selectează deja viitorii angajați. Spre exemplu, încă din anul 2004-2005 soția mea a introdus în universitate și în sala de curs proiecte de colaborare cu NASA. 

Doamna Ondina Popescu este în prezent directoarea Departamentului de Științe Exacte din cadrul Universității Tecnológico de Monterrey campus Guadalajara. Cât de greu v-a fost să ajungeți în vârful conducerii universitare?

Ondina a fost câțiva ani coordonatoarea acestui departament, pentru că noi ne-am întors în România în 2006. Am locuit în România până în 2012, când am venit din nou în Mexic și ne-am făcut propria firmă, în același timp fiind profesori universitari la aceeași universitate.

Acum suntem în continuare profesori universitari în sistemul TEC de Monterrey, dar dăm doar câteva cursuri pe an la MBA și colaborăm cu ei ca și consultanți externi, pentru  implementarea științelor exacte în mediul de afaceri.

Revenind la întrebare, mediul academic aici, în aceasta universitate privată, este unul meritocratic, deci fără multă politică implicată. Prin urmare, cu multă muncă si pregătire, dar și cu rezultate concrete, măsurabile, Ondina a ajuns în câțiva ani în această poziție.

Aici studenții evaluează profesorii în timpul și la sfârșitul fiecărui curs, iar dacă evaluările lor și ale directorilor nu sunt bune două perioade universitare consecutive, nu se mai reînnoiește contractul de muncă. Așa de simplu, ca într-o firmă.

Nu sunt contracte pe viață decât la universitățile de stat. Ondina a fost evaluată mulți ani la rând ca cel mai bun profesor al campusului.

Ca cercetătoare, a publicat multe articole științifice și a dezvoltat proiecte cu studenții săi în companii private, așa că, în baza acestor rezultate, i s-a oferit apoi să fie directoarea departamentului de fizica din campusul Ciudad de México, cel mai mare si mai important campus din toata tara, unde se iau deciziile pentru restul campusurilor.

Această propunere implică mutarea în Ciudad de México, unde în anii aceia era foarte multă poluare. Din motive de sănătate, a refuzat propunerea. 

În decursul activității didactice, ați pus bazele unui curs academic nou, de „Fizica Cuantică pentru a trăi în secolul 21”. Ce este acest curs și cum v-a venit ideea lui?

Ondina a venit cu ideea cursului de Fizica Cuantică pentru a trăi în secolul 21, atunci când dădea un curs de Fizica Modernă studenților ei la Inginerie, adică un curs de introducere în fizica cuantică.

Ca orice tineri, studenții ei o tot întrebau la ce o să le folosească în practica profesională fizica cuantică, iar Ondina a venit cu ideea să găsească o corespondență între implicațiile mentale și principiile de bază din fizica cuantică în modul de soluționare a problemelor de inginerie. 

Înainte de a pleca din țară, Ondina a fost cercetătoare la Institutul de Antropologie al Academiei Române din București, așa că avea antecedente despre cum să aplice fizica la funcționarea minții umane.

M-am implicat și eu, și având un MBA, am elaborat împreună o metodă ca să se poate extinde aplicarea acestor principii la rezolvarea oricărui tip de problemă, nu numai tehnică, dar și economică, într-o firmă.

Fiind în România în 2007, Ondina a fost invitată în Barcelona să dea un curs de popularizare a ceea ce înseamnă fizica cuantică și cum s-ar putea aplica forma sa de gândire contraintuitivă în viața de zi cu zi.

Văzând interesul stârnit și apoi ținând legătura cu participanții, ascultând despre beneficiile acestei noi forme de gândire, am decis să cercetăm mai adânc în direcția aceasta.

Întorcându-ne în Mexic și reluând activitatea noastră de profesori universitari, am propus conducerii universității să dăm acest curs inovator pentru asociația părinților studenților, cărora li se ofereau diverse alte cursuri de interes general de către universitate, cum ar fi cursuri de Inteligență Emoțională, Programare Neurolingvistică, Comunicare etc.

Cursul nostru a avut atât de mare succes încât s-a dus vestea despre el și alți părinți, care nu participaseră la el, au vrut să îl dăm din nou. Așa au fost câțiva ani la rând. 

Pornind de la acest curs, ați publicat elaborat un program de coaching și 5 cărți, una de leadership, fiind un bestseller în domeniu pe Amazon. Cum se explică succesul acestor cărți?

Așa este, cursul acesta a fost baza unui diplomat pe care l-am numit „Prosperitate cu Fizica Cuantică și Neuroștiințe”. Diplomat se numește aici o succesiune de cursuri cu un obiectiv comun, căci la cursul inițial de fizica cuantică am adăugat module sau cursuri de: neuroștiințe cognitive și comportamentale, programare neurolingvistică, inteligența emoțională, psihologie pozitivă, comunicare, metode pentru luarea deciziilor, administrare de timp, administrare de proiecte, în așa fel încât să acoperim cât mai multe arii ale vieții unei persoane, care dorește să ducă o viață sănătoasă din punct de vedere mental, emoțional și fizic, dar în același timp să aibă succes în profesia sau în business-ul sau. 

Am început să  promovăm diplomatul nostru pe rețelele sociale pentru publicul larg, iar acum avem peste cinci ani de când îl dăm. Teza mea de doctorat se bazează pe acest diplomat, absolvenții săi fiind subiectele de cercetare.

A venit pandemia și am scris cărțile despre care menționați. Cartea despre leadership a avut și are în continuare succes, fiind pe primul loc sau în primele zece locuri la descărcări, de doi ani de când am publicat-o în 2020 în două categorii, Administrare de firme și Leadership.

Predând acest curs, care nu este numai teoretic, ci și foarte practic, ca un antrenament, cu activități și cu schimbări de obiceiuri comportamentale, am observat că cei care îl terminau doreau apoi să îi ajutăm să își rezolve anumite probleme la serviciu sau în firme.

Așa am ajuns să dezvoltăm propriul nostru program de coaching, noi fiind deja certificați la nivel internațional în coaching pentru profesioniști.

Credeți că ați fi putut să obțineți succesul profesional din Mexic și în România?

Sunt sigur că nu am fi putut să obținem acest succes pentru că am și încercat să o facem, dar din păcate nu am reușit.

Ne-am întors în România în 2006 și am urmărit să implementăm în universitățile din țară ceea ce  am învățat în Mexic și în SUA, dar nimeni nu a fost interesat.

Ni s-a răspuns repede că: „La noi nu se poate face asta! La noi se face așa cum știți că se face de obicei!” și au început să ne încartiruiască în ceea ce știm că este învățământul românesc. Nu am acceptat situația și am început să facem la nivel privat ceea ce știam de aici, dar ce credeți?!

Nici oamenii de afaceri români nu au fost foarte interesați și ne-au explicat că dacă nu faci afaceri cu statul, nu îți merge prea bine, iar ca să faci afaceri cu statul, nu e mare știință, ai nevoie doar de relații bune și să fii dispus să dai bune comisioane, fără prea multe scrupule morale. 

Așa că, pentru un timp, am făcut noi o afacere pe care apoi am vândut-o și am renunțat la a trăi în România.

Ne-am întors din nou în Mexic, unde putem să ne dezvoltăm la maximul nostru potențial, să  facem cercetare, nu doar în știință și în tehnologie, ci și să aplicăm, deci să inovăm în implementarea cunoștințelor noastre științifice în viața de zi cu zi a studenților, a angajaților și a oamenilor de afaceri.

Ne pare rău că nu am putut realiza proiectele noastre în România, căci cel mai bine este să trăiești în țara în care te-ai născut, dar nu cu orice preț.

Din punctul nostru de vedere, trebuie făcută următoarea menționare. Atunci când am plecat din România, inițial nu știam exact ce anume o să  găsim acolo unde mergeam. Ajungând în Mexic, am început să comparăm ceea ce știam cu ceea ce era aici și cu ceea ce văzuserăm în alte țări unde  avuseserăm ocazia să petrecem timp mai mult decât în vacanșe. Am început să vedem plusuri și minusuri.

Niciunde nu este perfect, așa că am aplicat o metodă de luare a deciziilor din unul din cursurile pe care le dau eu la MBA. Am ajuns să învățăm să iubim Mexicul pentru tot ceea ne-a oferit și pentru ceea ce ne-a învățat.

Am învățat, de asemenea, să trecem peste regretele că țara noastră și românii noștri nu sunt cum ne-ar plăcea să fie. Suntem recunoscători pentru ceea ce am învățat din România. În momentul acesta noi am decis că țara noastră este Mexicul, suntem mexicani de origine română.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Ionela Dobos
Ionela Dobos
Ionela Dobos a lucrat cinci ani ca profesoară de liceu în Beijing, predând științe sociale. În prezent locuiește în Italia, unde preda istorie si teoria cunoașterii.A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și masteratul european în democrație și drepturile omului în cadrul Universităților Bologna și Sarajevo (2009).A publicat in Evenimentul zilei, AEPADO, Central European Journal of International and Security Studies și în Monitor Strategic.

5 COMENTARII

  1. […] Așa că s-au întors în Mexic, cu regret că au lăsat din nou în urmă România, dar și cu satisfacția că s-au adaptat în țara adoptivă, unde au ajuns să dețină funcții universitare importante, să scrie cărți bine vândute și să aibă o înțelegere diferită a ceea ce înseamnă să fii bogat. Căci bogăția nu e doar în bani, scrie PressHub […]

  2. […] Așa că s-au întors în Mexic, cu regret că au lăsat din nou în urmă România, dar și cu satisfacția că s-au adaptat în țara adoptivă, unde au ajuns să dețină funcții universitare importante, să scrie cărți bine vândute și să aibă o înțelegere diferită a ceea ce înseamnă să fii bogat. Căci bogăția nu e doar în bani, scrie PressHub. […]

  3. Bine, las un mesaj, dar ce pot sa mai adaug eu, un provincial, la un articol foarte complex si complet!!!??? Nu citesc prima data ce declara romano-mexicanii nostri, referitor la nostra patria Romania…facem afaceri su statul si asta ne ocupa tot timpul! HASTA LA VISTA ! pai nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un grup de studenți români a solicitat ajutor consular în Turcia, după cutremurul devastator

Un grup de studenți români Erasmus a solicitat ajutor...

Regizorul Stere Gulea: Teambuilding nu este un film

Regizorul și scenaristul Stere Gulea a dezvăluit detalii despre...

Echipă românească de fotbal, prinsă în nebunia generată de cutremurul din Turcia

Un cutremur puternic a lovit sudul Turciei. Fotbaliștii de...

Polițist acuzat de viol, la un pas de eliberare

Judecătoria Cluj-Napoca a respins propunerea parchetului de prelungire a...