România a renunțat la ideea decuplării de Bulgaria în chestiunea Schengen. Ce a făcut Iohannis la Sofia

Data:

Președintele Klaus Iohannis a efectuat ieri o vizită oficială în capitala Bulgariei, la invitația președintelui Rumen Radev. Cei doi au discutat despre cooperarea între cele două țări, dar și cu Europa în contextul războiului din Ucraina.

A fost semnată o Declarație comună

Punctul central al întâlnirii a fost întărirea relațiilor româno-bulgare prin semnarea unei Declarații comune de către ambii șefi de stat.

„Declarația de Parteneriat Strategic prevede intensificarea dialogului politic bilateral, încurajarea schimburilor economice și a cooperării transfrontaliere, îmbunătățirea conectivității și a infrastructurii dintre cele două țări, promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării, asigurarea securității energetice, promovarea energiei verzi”, scrie site-ul oficial al Administrației Prezidențiale.

Citește și: Despre religia, ca disciplină obligatorie în școală. Ce vrea BOR și de ce se opun unii profesori și reprezentanți ai societății civile

Documentul semnat de Klaus Iohannis și de Rumen Radev face referire și la cooperarea în mai multe domenii precum afacerile europene, securitate și apărare, în special pentru a asigura susținerea față de Ucraina în contextul războiului pornit de Rusia.

Cei doi președinți au discutat și despre scopul comun al celor două state, anume aderarea la Spațiul Schengen și au reconfirmat hotărârea de a continua demersurile necesare în acest sens.

După semnarea Declarației, atât Klaus Iohannis, cât și Rumen Radev au susținut o conferință comună de presă.

Citește și: Un medic a testat ChatGPT în camera de urgențe. O pacientă aproape a murit

Radev: „Este cea mai importantă întâlnire

Președintele Bulgar a fost primul care a luat cuvântul, iar acesta a spus că pentru el este o onoare să-l întâmpine pe Iohannis la vizita sa oficială în Bulgaria.

„Aceasta este următoarea întâlnire cu președintele României, dar pot să spun că este cea mai deosebită și cea mai importantă dintre toate întâlnirile de până acum pentru că această vizită ridică relațiile dintre țările noastre acolo unde le este locul, la nivelul unui Parteneriat Strategic

Bulgaria și România formează un Bloc Național care este foarte important privind atacul Rusiei împotriva Ucrainei. Relațiile economice între țările noaste continuă să se adâncească, schimburile dintre România și Bulgaria cresc încontinuu.

Încontinuu se adâncesc și legăturile între cetățenii celor două țări și după numărul de turiști, România este pe primul loc în schimbul turistic cu țările noastre vecine.

Toate aceste lucruri au dus la semnarea Declarației politice comune de astăzi, care este un rezultat al concluziei noastre privind relațiile dintre țările noaste și un mesaj ca noi să continuăm să ne unim forțele pentru a urmării principiile țărilor în regiunea noastră.

Cuvintele cheie din discuțiile de astăzi au fost răspundere și legătură, răspundere pentru securitate. Trebuie să garantăm securitatea Mării Negre și pe flancul de est. De aceea țările noaste își consolidează forțele în cadrul Uniunii Europene și NATO și împreună creăm forțele noaste pentru a face față.

Împreună cu președintele Iohannis, condamnăm agresiunea asupra Ucrainei și susținem lupta Ucrainei pentru independență. Având în vedere apropierea conflictului de granițele noastre dorim ca acest conflict să se termine cât mai repede. Mai mult decât atât, ne angajăm împreună să rămânem garantul securității în regiunea noastră”.

În finalul discursului, președintele bulgar i-a mulțumit lui Iohannis pentru sprijinul și cooperarea bilaterală, dar și pentru prietenia și viziunea comună în perspectiva europeană.

Iohannis despre relațiile româno-bulgare

Klaus Iohannis a declarat că vizita de ieri este un moment cheie pentru relațiile bilaterale.

„Împreună cu președintele Radev am semnat documentul care consemnează ridicarea nivelului relației dintre România și Bulgaria la nivel de Parteneriat Strategic. Acest demers arată profunzimea legăturilor noastre pe toate dimensiunile și răspunde necesității adaptării modului în care conlucrăm, ca vecini și parteneri, la realitățile complexe și la provocările cu care se confruntă regiunea noastră.

Profundele mutații geostrategice de la granițele noastre, cu consecințe asupra regiunii extinse a Mării Negre, mai ales în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ne impulsionează să conștientizăm necesitatea unei cooperări și mai strânse.

Am convingerea că acest nou cadru de cooperare va duce la materializarea unor noi proiecte de interes bilateral și regional, inclusiv în dosare de interes comun în cadrul Uniunii Europene, al NATO și al altor foruri internaționale”, a declara Iohannis.

Iohannis a vorbit pe Facebook despre întâlnire

Președintele Iohannis a postat un mesaj și pe pagina sa de Facebook referitor la această întâlnire de ieri în care vorbește despre profunzimea relației româno-bulgare.

„Am discutat astăzi cu Președintele Rumen Radev despre obiectivul nostru comun de aderare la spaţiul Schengen. Suntem pregătiți, am dovedit-o prin acțiunile noastre, și acționăm responsabil pentru protejarea spațiului Schengen. Vom continua activ toate demersurile necesare și sperăm ca în acest an să primim un vot pozitiv pentru aderarea țărilor noastre.

România și Bulgaria nu sunt noar niște țări vecine, ele au o legătură de prietenie și o legătură istorică. Noi împărtășim același drum european, împreună am aderat la UE, împreună urmărim și următorul nostru scop, aderarea la Schengen.

În cadrul vizitei la Sofia, am semnat, împreună cu Președintele Radev, Parteneriatul Strategic dintre România și Bulgaria. Relațiile cu vecinii și prietenii noștri bulgari sunt, de acum, la un nivel de colaborare mult mai puternic. Parteneriatul arată profunzimea legăturilor noastre și răspunde nevoii de a ne adapta rapid la provocările regionale complexe cu care ne confruntăm”.

Iohannis a postat un mesaj și Tweeter în care reafirmă relația dintre cele două țări.

„Pe baza prieteniei noastre și a relațiilor bilaterale excelente, Parteneriatul Strategic 🇷🇴-🇧🇬 va stabili cursul pentru consolidarea în continuare a cooperării și coordonării noastre pe probleme bilaterale și regionale, în cadrul #EU 🇪🇺 și NATO. #Romania și #Bulgaria sunt gata să intre în spațiul Schengen. Vom continua eforturile și acțiunile noastre pentru a asigura o decizie pozitivă în acest an”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cîrstoiu Suveică | Revista22

Cătălin Cîrstoiu este după chipul și asemănănarea politicienilor, are...

Urmăriți internațional, aduși în țară de Poliția Română

În perioada 18 – 19 aprilie 2024, Poliția Română...

Sprijin pentru transformarea digitală a ONG-urilor | Săptămâna Online

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de coordonator...