România a umplut doar pe jumătate depozitele de gaz pentru la iarnă

Data:

Statele Uniunii Europene trebuie să aibă 80% gaz în depozite până la 1 noiembrie, a decis joi Parlamentului European. Cu 39% din depozite pline, România este la coada UE, deși discuțiile se poartă de la jumătatea lunii mai.

Statele membre ale Uniunii Europene vor trebui să își umple rezervele de gaz la cel puțin 80% până în noiembrie pentru a se asigura că au suficiente rezerve pentru iarna viitoare, a decis joi Parlamentul European, printr-un vot de urgență acordat în contextul crizei energetice.

Consiliul Europei și-a exprimat deja acordul pe text, iar pentru a intra în vigoare mai este nevoie de semnare și publicarea în jurnalul oficial. Regulamentul mai prevede că: țările Uniunii și operatorii trebuie să depună eforturi pentru a asigura un nivel de umplere de 85%.

În următorii ani, obiectivul va fi de 90%, pentru a proteja europenii de posibilele crize de aprovizionare; țările Uniunii trebuie să-și diversifice sursele de gaze naturale și să-și extindă măsurile luate pentru a asigura eficiența energetică; instalațiile de stocare a gazelor din UE vor căpăta statutul de infrastructură critică. Toți operatorii acestui tip de instalații vor fi obligați să obțină o certificare pentru a evita riscul ingerințelor străine;

Citește articolul integral pe Romania.europalibera.org

Citește și: Elena Udrea atacă la Curtea Constituțională ordonanța privind prescripția. Printre motivele invocate, referendumul din 2019 privind Justiția

––––-

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Comisia Europeană caută ambasadori ai Pactului climatic european în România

Direcţia Generală Politici Climatice (DG Clima) a Comisiei Europene...

ÎCCJ: Procesele penale se reiau de la zero dacă judecătorul care a rămas în pronunțare este promovat

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a Înaltei...

Iașul, umplut de zeci de șantiere și lucrări neterminate

Zeci de șantiere pentru rețele de utilități sunt deschise...