România nu exploatează cea mai importantă rezervă de gaze din țară, dar plătește miliarde de euro pe import

Data:

România are, la 100 de kilometri de București, un zăcământ de gaze din care ar putea acoperi necesarul întregii țări pentru doi ani. În Caragele, județul Buzău, casele nu sunt racordate la gaz, deși subsolul din zonă conține în jur de 30 de miliarde de metri cubi. E cea mai importantă rezervă de gaze on-shore a României, care până acum a fost doar explorată. Autoritățile promit că din 2023 va începe exploatarea, însă promisiuni similare au tot fost în ultimii ani. Toate neonorate.

„Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă” este un vechi și popular proverb românesc, care poate fi aplicat perfect strategiei României în domeniul resurselor energetice proprii. În ultimul deceniu s-au descoperit rezerve de gaze de peste 1.600 de miliarde de metri cubi, zăcăminte care până la începutul anului 2022 nu fuseseră exploatate.

Cea mai importantă parte a acestora, peste 1.440 de miliarde de metri cubi, le reprezintă gazele de șist, a căror exploatare prezintă riscuri de mediu, dar și un consum imens de apă.

Însă România și-a dat cu stângu-n dreptu’ și când a venit vorba să extragă în mod tradițional resursele de gaze din largul Mării Negre sau cele de la Caragele, județul Buzău. Punga de gaze aflată la 105 kilometri de București a fost descoperită în urmă cu șase ani.

Citește articolul integral pe Romania.europalibera.org

Citește și: Mai multe ONG-uri cer demiterea șefului ISJ Constanța și a unui inspector școlar pentru modul în care au gestionat cazul unui profesor acuzat de corupere sexuală de minori

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Vot” cu pistolul la tâmplă în teritoriile ucrainene ocupate de ruși

Ocupanţii ruşi vorbesc despre o participare-record, observatorii ucraineni despre...

What changes in Italy and EU under Prime Minister Giorgia Meloni?

Giorgia Meloni is a politician who has taken radical...

Sibiu, primul judeţ care va avea o agenţie de atragere a investiţiilor după modelul celei de la Viena

Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii...