În ultimii ani, România a răcit relațiile economice cu China, dar refuză să încurajeze schimburile economice cu Taiwan de teama de a nu supăra această marea putere care refuză să recunoască statalitatea taiwaneză. Taiwan, cea mai dezvoltată democrație în regiunea Asia Pacific, este încă un subiect tabu pentru București.
În perioada războiului ruso-ucrainean, China s-a poziționat împotriva ajutorului militar oferit Ucrainei de către statele membre NATO , fără însă a înclina total balanța în favoarea Federației Ruse.
Pentru a înțelege mai bine care a fost strategia statutului român față de China, PRESShub a invitat-o la un dialog pe Andreea Brînză, cercetătoarea specializată în politica externă a Chinei, vicepreședinte în cadrul RISAP (The Romanian Institute for the Study of the Asia-Pacific).
PRESShub Cât de coerentă a fost relația României cu Chinei în ultimii cinci ani? România știe ce dorește din partea unei puteri precum China? Statul român are o strategie față de China?
Andreea Brânză: România a fost destul de coerentă cu privire la China în ultimii 4 ani, urmând un trend de detașare. Acesta a fost vizibil cu precădere începând cu 2019, când România a fost primul stat din lume care a semnat un memorandum de înțelegere cu SUA privind interzicerea echipamentelor Huawei (fără a menționa explicit compania chineză) în rețelele sale 5G, urmând în 2020 decizia de încheiere a negocierilor cu compania chineză CGN privind proiectul construcției reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.
Prin urmare, chiar dacă România nu are o strategie oficială cu privire la China, operează pe baza unei strategii neoficiale de detașare și de reducere a riscurilor de securitate, fie că este vorba de rețelele 5G, proiecte strategice precum Cernavodă sau restricționarea participării companiilor chineze la licitații publice, fiind vizată în special infrastructura.
Aceste inițiative au fost menită să transmită un mesaj de poziționare fermă de partea SUA și a Uniunii Europene, în contextul tensiunilor crescute cu China. Această detașare se resimte și la nivelul fostei inițiative 16+1, dintre China și 16 state din Europa Centrală și de Est.
În 2021, la summit-ul online care a fost prima dată găzduit de Xi Jinping, președintele Chinei, România nu a trimis un prim-ministru sau președinte, ci doar pe ministrul Economiei, alături de alte 5 state care au luat o decizie similară.
În trecut, România urmărea o relație economică mai strânsă cu China, dar conflictul economic, geopolitic și ideologic dintre SUA și China, care a creat două blocuri de putere, a determinat România să se poziționeze ferm de partea SUA, întrucât este singura putere care îi poate oferi garanții de securitate prin intermediul NATO, în timp ce beneficiile venite dinspre China erau limitate.
Totuși, ar fi bine ca România să încurajeze relațiile economice cu China în domenii fără importanță strategică?
Într-o perioadă în care marile puteri europene, precum Germania sau Marea Britanie, încearcă să se detașeze de China și reușesc să facă acest lucru doar parțial, din cauza relațiilor economice bilaterale foarte strânse, nu este indicat ca România să urmărească, pentru moment, relații economice mai strânse cu China, întrucât acestea se pot traduce, în viitor, într-o putere mai mare de negociere a Chinei în relație cu România.
Totuși, cât timp România nu devine dependentă de piața chineză, o perspectivă foarte distantă ținând cont de nivelul actual scăzut al relațiilor, încurajarea exporturilor către China sau a atragerii turiștilor chinezi sunt exemple de contacte economice care ar putea fi benefice.
Guvernul Ponta a fost cel mai prietenos guvern în relația cu China. Cum evaluezi deciziile luate de acest guvern și ce au schimbat cabinetele următoare?
Guvernul Ponta a operat într-o perioadă în care China era curtată economic de majoritatea țărilor lumii și era așteptată cu brațele deschise ca un potențial investitor de anvergură de toată regiunea Europei Centrale și de Est (ECE).
Atunci, competiția între statele ECE pentru a deveni „poarta Chinei în Europa” era acerbă. Guvernul Ponta s-a încadrat în acest trend, dar fără rezultate concrete.
De asemenea, au existat și interese personale în urmărirea relațiilor cu China. De exemplu, Ponta prefera să comunice direct cu Beijingul și ocolea Ministerul Afacerilor Externe (MAE) român.
Cu o implicare mai redusă a MAE, Ponta și-a creat o relație directă cu Beijingul, dar multe dintre acțiunile sale nu au fost susținute de viitorii prim-miniștri care au fost mai moderați în relație cu Beijingul sau chiar reticenți, cum a fost cazul lui Sorin Grindeanu.
Doar Viorica Dăncilă a încercat o reapropiere față de China, dar aceasta a venit într-o perioadă în care mediul internațional se schimbase substanțial, China devenind o dezamăgire în regiunea ECE, întrucât nu a fost capabilă să implementeze promisiunile sale de investiții.
Odată cu venirea la putere a guvernului Orban, România a început să se concentreze pe strategia actuală de detașare față de China. Prin urmare, după guvernul Ponta, relațiile China-România au cunoscut o pantă descendentă, cu un ușor zvâc pe mandatul guvernului Dăncilă.
Care ar fi limitele pe care să le avem în vedere când vine vorba de China? Altfel spus, ce fel de pericole vin la pachet odată cu dezvoltarea relațiilor România-China?
Având în vedere că România este un aliat declarat și asumat al SUA, iar China este un aliat al Rusiei, pericolele generate de o relație mai apropiată România-China ar fi în special de securitate, cât și riscuri privind afectarea relațiilor României cu partenerii săi, SUA și UE.
Războiul din Ucraina a arătat României și statelor din ECE că Beijingul nu poate fi considerat un partener de încredere, aceasta fiind mult prea legat de Rusia.
Ești de acord ca institutele Confucius ar trebui închise din cauza faptului că ar fi un pretext pentru spionaj sau recrutare?
Din punctul meu de vedere, institutele Confucius ar trebui tratate în același mod în care sunt tratate institutele Goethe, Cervantes sau British Council. Toate fac într-o măsură mai mică sau mai mare propagandă culturală statelor de origine.
Același lucru îl fac și institutele Confucius, neexistând însă dovezi că acestea se ocupă de spionaj sau recrutare, ci doar supoziții.
Ceea ce consider că ar fi optim să se întâmple este ca aceste institute chineze să nu mai fie în relație simbiotică cu universități din România, ci să fie institute de sine stătătoare, precum institutele menționate mai sus.
Ne poți da un exemplu de un stat UE care a dezvoltat o strategie coerentă față de China?
Deși mulți s-ar gândi la state precum Germania sau Marea Britanie, care au sau lucrează la dezvoltarea unor strategii oficiale dedicate Chinei, România este unul dintre statele cu cea mai coerentă strategie neoficială față de China, întrucât toate acțiunile sale din ultimii ani au vizat o detașare sistematică față de China, fără a critica însă China și fără a determina răspunsuri de tip „wolf warrior diplomacy”.
În fond, România s-a detașat de China fără a avea și repercusiuni sau conflicte diplomatice.
Dacă relațiile româno-chineze sunt de dețașare, de ce nu iese România din optica Chinei când vine vorba de Taiwan?
Relațiile României cu Taiwan sunt inexistente sau, cum le-am numit într-un raport recent publicat de Institutul CEIAS din Slovacia, un subiect tabu pentru guvern.
Dar aceste relații sunt păstrate în acest stadiu tocmai pentru a nu indigna sau supăra China. Chiar dacă România a ales calea detașării față de statul chinez, nu a ales să închidă de tot ușa dialogului și relațiilor.
Astfel, România susține răspicat că respectă „politica o singură China”, având o interpretare restrictivă a acesteia, întrucât evită orice fel de contact cu Taiwan, chiar și cele economice sau culturale.
România nu își dorește pentru moment să meargă mai departe de această sintagmă și să riște un conflict deschis cu China, cum s-a întâmplat în cazul Lituaniei, de exemplu, care a ales să-și deschidă o reprezentanță a Taiwanului pe teritoriul său.
Care sunt statele UE care au devenit state dependente de economia Chinei? Există astfel de state?
În principiu, se poate vorbi despre un anumit grad de dependență în cazul statelor care au relații economice foarte dezvoltate cu China, precum Germania.
Tocmai din cauza nivelului ridicat al exporturilor către China, a investițiilor în China și a presiunii mediului de afaceri german, guvernul din Germania este divizat cu privire la China.
În timp ce cancelarul Olaf Scholz încearcă să mențină un echilibru al relațiilor și să evite degradarea relațiilor economice, mulți dintre miniștrii săi, precum ministra afacerilor externe, Annalena Baerbock, sau ministrul economiei, Robert Habeck, au poziții mai tranșante cu privire la China.
Citește și: GRAFICE Conflictul China-Taiwan, explicat: ce armată are fiecare, cum e implicată SUA
Va ajuta China din punct de vedere militar Rusia în acest război?
Este greu de spus, întrucât China se află într-o poziție dificilă: Rusia este principalul său aliat geopolitic, dar un ajutor militar oferit Rusiei ar aduce o deteriorare a imaginii sale pe plan global, cât și sancțiuni dure din partea lumii vestice.
Chiar dacă în ultimele săptămâni au apărut informații că anumite companii chineze au vândut cantități limitate de arme Rusiei sau că statul chinez se pregătește să vândă drone kamikaze Rusiei, nu există informații certe că va urma un ajutor militar substanțial pentru Rusia.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
[…] Citește și: România nu vrea să riște un conflict deschis cu China și evită orice fel de conta… […]