UE nu are curaj, iar sancțiunile sunt apă de ploaie. Occidentul n-a vrut să-și trimită trupele în apărarea ucrainienilor, iar Ucraina nu luptă și este ca și învinsă. Un întreg cor de tânguieli pe rețelele sociale! Cauza este pierdută…Și totuși, n-ar strica un pic de calm și de analiză mai atentă.
În primul rând, sancțiunile. Pe de o parte, sancțiunile sunt cele mai puternice din câte s-au luat vreodată împotriva Rusiei. Lipsește însă decuplarea de la SWIFT, după ce patru țări, Germania, Italia, Ungaria și Cipru s-au opus.
Desigur, asta dă rău de tot în poza de familie a Europei.
Pe de altă parte, trebuie să acceptăm un lucru: sancțiunile, oricât de dure ar fi, nu-i fac să dea înapoi pe liderii autoritari. Experiența precedentelor sancțiuni din istoria contempotană o dovedește. Cu atât mai mult, nu-l pot opri pe un lider ce pare să-și fi pierdut rațiunea și care a pornit un război masiv de agresiune.
Dacă a fost o greșeală, a fost exact aceea de a crede că sancțiunile îl vor putea descuraja pe Vladimir Putin. După cum, o greșeală a fost invocarea SWIFT ca ”mamă a tuturor sancțiunilor” și ca un fel de soluție-miracol pentru descurajarea lui Putin.
Dacă în cazurile Italiei, Ungariei și Ciprului se pot purta discuții nesfârșite, în cazul Germaniei ar trebui măcar să admitem un argument: mașina industrială germană chiar are nevoie de gaz.
Dacă mașinăria germană se gripează, industria românească, de exemplu, frânează brusc, la rândul ei. Mare parte din comenzile industriei românești vin din Germania.
Și n-ar trebui să ne imaginăm că niște sute de mii de șomeri vor ieși atunci în stradă pentru a-și manifesta solidaritatea cu Ucraina și cu Occidentul. Dimpotrivă.
Sancțiunile nu reprezintă soluția unică, dar ajută foarte mult.
Pe de o parte, lovesc în elita din jurul conducătorului de la Kremlin și aduc suferință populației. Aceasta ar trebui, în cele din urmă, să înțeleagă sursa răului, în ciuda propagandei la care este supusă.
Un alt element indispensabil este capacitatea de rezistență a Ucrainei, puterea ucrainenilor de a prelungi războiul și de a le provoca rușilor pierderi cât mai mari.
Dezastrul economic, nemulțumirea populară generată de înrăutățirea vieții și tributul de sânge plus îngrijorarea elitelor ar putea duce, într-un final, la sfârșitul regimului. E nevoie de timp și răbdare pentru asta și, da, vor fi pierderi.
Citește și: Imaginile unei Românii impecabile: sute de români ajută refugiații ucraineni
Și aici ajungem la aspectul militar.
A decreta, după două zile de război, că Ucraina a căzut este în cel mai bun caz o exagerare, ca să nu spunem mai mult.
Cine își imagina o bătălie extinsă, în câmp deschis, în care armata ucraineană să pună pe fugă invadatorul în 24 de ore înseamnă că a văzut prea multe filme.
Un astfel de răspuns ar fi fost sinucidere curată din partea unei armate inferioare ca dotări și efective. Răspunsul Ucrainei poate veni mai degrabă prin unități mobile, de mici dimensiuni, care să atace prin surprindere și să provoace pierderi umane cât mai mari, făcând astfel insuportabil costul războiului pentru partea adversă.
La ora când scriu acest articol începe bătălia pentru Kiev. Războiul urban este crâncen, mai ales atunci când populația este hotărâtă să reziste. Chiar și o armată bine pregătită și dotată nu poate lua fără pierderi grele un mare oraș, dacă acesta este decis să reziste.
În războiul urban, un luptător cu o armă simplă poate deveni egalul unui soldat bine echipat. Iar blindatele pot deveni prăzi ușoare pe străzile orașelor.
Și este chiar surprinzător de ce rușii s-au angajat atât de repede în război urban, cât timp armata ucraineană este încă intactă și moralul populației este încă unul bun.
În sfârșit, implicarea militară directă a NATO.
Putem expedia problema într-un singur cuvânt: exclus.
În mai multe cuvinte: NATO este dimensiunea militară a Occidentului. NATO este o organizație defensivă, menită să-și apere membrii atacați. Nimic mai mult.
Când rușii au cerut garanții că Ucraina nu va intra vreodată în NATO, Occidentul a refuzat să le dea. Normal, ar fi însemnat să-și încalce propriul act fondator, în care se spune că porțile NATO sunt deschise oricărei națiuni democratice.
Or, NATO nu-și poate respecta un punct din actul său fondator, cum este cel privind politica porților deschise, pentru a-și încălca un altul, cel privind caracterul strict defensiv al alianței.
Dacă ar face aceasta ar justifica, de fapt, agresiunea Rusiei. Cu consecințe greu de estimat.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
