Poveștile sunt cele mai puternice lucruri din lume. Pentru că în ele se află emoții, dorințe, temeri, speranțe, idei care nu pot fi ucise niciodată. Cum să ucizi ceva ce este purtat de cuvinte, scrise sau nescrise, de la bunici la nepoți, de la mame la copii, între prieteni sau străini. Toți știm povești, toți spunem povești, fie și numai propria noastră poveste, iar în fiecare poveste se află o viață întreagă.
Salman Rushdie știe acest lucru, înțelege poveștile mai bine decât oricine, contează pe forța lor de neoprit ca cea a apelor care răzbat prin stâncă. Atunci când a fost condamnat la moarte și s-a pus un premiu pentru asasinarea lui, când a fost obligat să se ascundă și să rămână izolat de familie, a răspuns cu o poveste, o poveste a poveștilor: Harun și Marea de povești.
Micul Harun, care luptă să își salveze familia și ajunge să salveze poveștile, are de înfruntat un oribil dușman, pe Khattam-Shud, Sfârșitul însuși. Îmbrăcat în lungi mantii negre, plin de ură și dornic de control, Khattam-Shud explică de ce poveștile sunt importante și de ce oamenii ca el, fanatici ipocriți care nu iubesc decât puterea și controlul, se tem atât de mult de povești și vor să le distrugă: „Lumea ta, lumea mea, toate lumile.
Toate există pentru a fi conduse. Iar în fiecare poveste, în fiecare Șuvoi din Ocean, există o lume, o lume de poveste, pe care eu nu o pot controla. Iată de ce.” (Harun și Marea de povești, trad. Dana Crăciun, Polirom, 2019)
Problema este că toți Khattam-Shud-ii acestei lumi trăiesc și ei în lumea lor de poveste, de anti-poveste, plină de ură, pe care o răspândesc și otrăvesc sufletele altora.
De ce altfel l-ar ataca un tânăr de 24 de ani pe povestitor? De ce ar pune în fapte o fatwa veche de 33 de ani, pronunțată cu aproape 10 ani înainte ca el să se fi născut?
Citește și: Salman Rushdie, în stare gravă, după ce a fost înjunghiat pe scenă, în statul New York
Trăind în povestea lor, pontifii fanatismului religios, sau ai fanatismului de orice fel, sunt feriți de dispariție, apărați din păcate chiar de miraculoasa substanță invincibilă a poveștilor pe care le detestă și vor să le distrugă.
Nu știu decât să deteste poveștile altora și tot ce vor este să confiște gândurile lumii, fără să înțeleagă faptul că o poveste poate să ia orice formă în mintea celui care o ascultă și că întotdeauna le va scăpa dintre degete ca șuvoaiele din Oceanul lui Harun.
Citește și: De ce nu vorbesc maghiarii limba română și ce soluții sunt
Vineri, au reușit să ajungă la Povestitor, să îl rănească, poate să îi răpească viața. Salman Rushdie a pierdut un ochi, are nevii unuia dintre brațe secționați, este susținut prin respirație artificială și încă nu știm dacă va supraviețui. Dar știm că poveștile vor supraviețui.
Și putem ajuta: dați-le copiilor să citească povestea lui Harun sau, dacă le plac jocurile pe calculator, dați-le povestea lui Luka și a Focului Vieții, iar dacă vi se pare că nu le place să citească, nu-i nimic. Citiți-le voi pentru ei și istorisiți-le, pentru că poveștile oricum au trăit mii de ani prin viu grai, nu au avut nevoie să le fie scrise cuvintele.
Puteți să le citiți și dacă nu aveți copii, Salman a scris povești și pentru copiii mari. A scris pentru noi povești tragice și vesele, istorii despre oameni fericiți pe care nefericirea i-a transformat în teroriști, despre filosofi îndrăgostiți, despre oameni obișnuiți care se întâlnesc cu super-eroii din imaginația lor, despre puterea gândului și despre capcanele lumii în care trăim.
Le-a scris pentru ca să ajute această lume să se vindece de miile de traume pe care le îndură, ca o Șeherezadă care recompune, gând după gând, mințile rătăcite ale califului ei. Începeți astăzi să citiți una dintre cărțile lui și poate că până ajungeți la final vom afla vești mai bune despre Povestitor, dar este sigur că nu poate să dispară cât timp îi vizităm poveștile.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Pentru cei care inca isi mai amintesc nemuritoarele povestiri puse in pagina(traduse si prelucrate in limba romana ) de catre Eusebiu Camilar numite „„1001 de nopti” ale Seherezadei nu putem ramine insensibili la impactul lor asupra unor adolescenti , mai degraba copiii, ce cindva au pretuit si pe Harun al Rashid Sahul din Bagdad sau pe Ali Argint Viu cel nesemuit de intelept .Cindva aceste povestiri ne-au bucurat copilaria cum ne-au bucurat si istorisirile lui Ali Baba sau cele ale lui Aladin detinatorul lampii fermecate si a Duhului cel ce ne implinea si noua dorintele .Acum suntem in alta etapa a intelegerii .Pildele si istorioarele au si ele rolul lor dar acum societatiile umane sunt parte a informatiei ce a devenit si ea poveste .Povestile informatiei sosite in fiecare zi ne ocupa tot timpul .Intreaga scena a politicilor mondiale a devenit un „Rebus ”Unii il pot descifra altii au ramas inca atasati in umbra negurilor trecutului atunci cind vremurile si povestirile acelor vremuri inca erau crezute .Adevarul devine fara sa vrea minciuna cea cu o mie de fete .