Copiii de la sate învață programare: „Este mai mult decât un antidot pentru subdezvoltare”

Data:

3.500 de copii din mediul rural, din 27 județe ale țării, au avut șansa să învețe programare grație programului Code Kids, prin intermediul căruia s-au înființat 150 de cluburi din tot atâtea localități din România.

Acesta este bilanțul statistic al unuia dintre cele mei de succes programe demarate de Fundația Progress. Dincolo de cifre, însă, se află copiii care descoperă o nouă șansă pentru un viitor mai bun. Asta pentru că programarea le dezvoltă gândirea practică, creativitatea, abilitățile de comunicare interpersonală, de lucru în echipă, de leadership, tehnice, de IT, matematică, limba engleză, editare video, prezentare, încredere în sine. Și nu numai.

Programarea este, în esență, o ușă deschisă către un viitor mai bun. Din mai multe puncte de vedere, nu doar în ceea ce privește perspectiva unui job mai bine plătit și o egalitate de șanse în raport cu elevii de la orașe.

Pentru a afla mai multe detalii, am stat de vorbă cu Camelia Crișan, „nașa” acestui program. Ea este doctor în sociologie și este dublă licențiată în psihologie și științele comunicării, predă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice de la SNSPA și activează ca cercetător pentru Fundația Progress.

Cum a apărut ideea organizării cluburilor de coding CODE Kids pentru elevii din mediul rural și a competițiilor de programare?

Una dintre cele mai frumoase și utile comunitar perioade ale carierei mele a fost când am condus departamentul de training al programului național Biblionet. Acesta a fost finanțat prin inițiativa Global Libraries a Fundației Bill și Melinda Gates și 26.9 milioane de dolari au fost folosiți pentru a transforma sistemul de biblioteci publice din România. Această transformare se vede și azi, poate nu atât datorită donațiilor masive de echipamente făcute în urmă cu 10-11 ani, în special către bibliotecile rurale, cât mai degrabă prin investițiile în competențele bibliotecarilor.

Materialul de presă poate fi citit, integral, pe SPOTMEDIA.RO

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...

Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj | Monitorul de Cluj

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea...

Furt cu roaba pe șantierul Autostrăzii Sibiu – Pitești, sub privirile muncitorilor | Argeșul Online

Furt cu roaba pe șantierul Autostrăzii Sibiu – Pitești....