Scandalul dintre USR și PNL continuă la Iași. Primarul intră în grevă japoneză

Mihai Chirica, primarul Iașului, și Cosette Chichirău, președintele USR Iași, s-au lansat într-un război al declarațiilor politice după ce bugetul Iașului a fost respins joi seară, după o ședință de 8 ore.

Chirica a spus că va intra în grevă japoneză de luni și că va întrerupe orice relație cu USR-PLUS, pe care îi acuză de „dilentatism politic” și că au trântit bugetul. La rândul lor, cei din alianță spun că Chirica se lamentează, că și-a construit bugetul doar pentru a-și servi propriile interese și că un astfel de proiect nu putea fi votat.

„Chiar dacă bugetul nu a fost votat, nu se blochează nimic. Nu se stinge lumina decât în mintea lui Chirica”, a spus Cosette Chichirău, președintele USR Iași.

Chirica: „Nu voi accepta dialogul cu doamna Chichirău”

Mihai Chirica a susținut o conferință de presă în care a spus că va intra de luni în grevă japoneză, acuzând „vremuri triste” și spunând că USR a respins cu „cinism și răutate” bugetul. În ședința Consiliului Local de joi, 22 aprilie, reprezentanții USR-PLUS s-au abținut de la vot, consilierii locali PSD au ieșit din sală și PMP și PNL, aflați în alianță la nivel local, au strâns doar 13 din cele 14 voturi necesare pentru a putea trece bugetul.

„Am observat încălcări flagrante ale legii cu propunerea unor investiții fără proiect, amendamente copiate și adunate de pe ici și colo, fără să fundamenteze cu nimic. Un dilentatism lipsit de control pentru niște oameni care sunt convins că nu au avut de unde să se ciocnească cu asemenea legislație – dar pot accepta că lucrurile se învață. Vorbim de cinismul unui partid politic care a mințit că vrea binele acestui oraș, a furat voturi mințindu-i și apoi a trântit de pământ bugetul cu un cinism ieșit din comun. Nu voi accepta dialogul cu doamna Cosette Chichirău atâta timp cât sunt primar al orașului Iași”, a declarat Mihai Chirica.

Cosette Chichirău și Mihai Chirica

Primarul orașului Iași a spus că așteaptă în continuare un răspuns de la Prefectură pentru a vedea cum poate fi reluată discuția pe bugetul local, în contextul în care au trecut cele 45 de zile conform legii, de la publicarea bugetului național în Monitorul Oficial. El a mai spus că a avertizat conducerea politică a PNL legat de faptul că nu funcționează coaliția la Iași și că nu se știe ce vor putea face mai departe.

Caută o soluție la PSD

El a lăsat de înțeles că ar fi dispus să caute soluția promovării bugetului inclusiv în rândul celor cinci consilieri ai PSD Iași.

„Dacă trebuie să mor pentru chestiunea asta, ca să salvăm orașul, o voi face, dar nu mai accept umilința de la USR-PLUS. Așa ceva nu se poate, a fost sub orice limită. Pentru mine nu mai există Uniunea Salvați România, sunteți o adunătură de oameni care nu mai aveți nimic de-a face cu românii. M-am luptat 3 ani de zile cu Liviu Dragnea, nu mi-a fost niciun pic de frică, și nici acum nu am o stare de frică față de voi. Dacă vor alegeri anticipate îi provoc, oricând, începând din această clipă, dar nu am să îi las să calce orașul în picioare”, a spus Mihai Chirica.

USR acuză primarul că are puține investiții în buget, foarte multe cheltuieli care ar putea fi evitate, dar care nu sunt făcute în folosul ieșenilor, ci doar „al camarilei lui Chirica”. Ei spun că soluția este simplă, o nouă ședință a Consiliului Local, un nou vot pe buget, dar un alt buget care să nu fie asumat de actualul primar în exclusivitate.

„Panica și disperarea cu care domnul Chirica ne atacă arată că nu știe să negocieze pentru ieșeni și nu este dispus să asculte și alte idei decât cele ale lui Gigi Nichita. Am cerut lucruri de bun simț: parcuri industriale și logistice și digitalizarea Iașului. Fără scuze, fără isterie și victimizare. Vrem planuri reale. Domnule Chirica, unde va fi următorul parc industrial al Iașului? Dacă nu aveți un răspuns, plecați acasă”, a declarat Cosette Chichirău.

partajează acest articol:
Madalina Olariu
Mădălina Olariu este reporter responsabil de domeniul „Sănătate” la Ziarul de Iași, care acoperă activitatea spitalelor din Iași, cât și a instituțiilor locale cu implicații în aceste domenii.A făcut parte timp de opt ani din redacția revistei Opinia Studențească, unde a fost reporter, șef de departament și secretar general de redacție, fiind responsabilă de identificarea de noi subiecte, redactarea și editarea știrilor, reportajelor, interviurilor sau ale altor cronici, precum și de coordonarea activităților reporterilor redacției.Totodată, este licențiată în jurnalism și științe ale comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având și un master în tehnici de producție editorială în presa scrisă, audiovizual și multimedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole din aceeași categorie

Advertismentspot_img

Cele mai recente articole

Bode: ”Nu vorbim de o relaxare totală, vorbim de o relaxare prudentă. Vor fi controale”

Sâmbătă este prima zi în care se aplică măsurile de relaxare luate de Guvern după scăderea ratei de infectare cu SARS-CoV-2 în ţară. Astfel, masca de protecţie nu mai e obligatorie în spaţiile publice neaglomerate şi s-au eliminat restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii.

VIDEO | Premierul clarifică dilema privind relaxarea la joburile cu toți angajații vaccinați: “Deocamdată, cu mască la locul de muncă, la interior”

Premierul a admis că s-a produs o confuzie chiar printr-o prevedere publicată într-un ordin al M. S.

Doi bărbați urmăriți internațional, unul dintre ei, albanez, pentru tentativă de omor, au fost depistați de polițiștii argeșeni și încarcerați

Cel de-al doilea urmărit internațional depistat și încarcerat e un român căutat de cinci ani.
partajează acest articol: