Scrisoare deschisă adresată lui Iohannis din partea mediului academic, pe tema schimbării legislației plagiatelor

Data:

Trei organizații civice împreună cu 160 de profesori universitari și cercetători din România și străinătate, îi solicită printr-o scrisoare deschisă șefului statului să ia atitudine publică față de inițiativă legislativă a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de modificare a legislației Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), „prin care sunt create mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar și instrumente care vor îngreuna sau vor face imposibilă emiterea unor verdicte de plagiat”.

Redăm integral textul scrisorii deschise adresate Președintelui Klaus Iohannis:

Scrisoare deschisă

Domnului Klaus Iohannis, Președintele României

28 iulie 2021
Domnule Președinte,

Cu o zi înainte să faceți public raportul proiectului „România Educată”, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a pus în dezbatere o propunere de ordin ministerial care, după opinia noastră, periclitează ireversibil eforturile mediului academic de a promova etica și integritatea în universități.

Vă solicităm ca, în calitate de inițiator al proiectului național „România Educată”, să vă exprimați public punctul de vedere față de consecințele pe care le va avea asupra funcționării CNATDCU – și a “culturii integrității” pe care proiectul dvs. își propune să o clădească – recenta inițiativă a ministrului Sorin Cîmpeanu.

Concret, proiectul propus de ministrul Educației modifică Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și aduce schimbări de substanță în metodologia de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat.

Acest proiect a fost pus în dezbatere publică de către Ministerul Educației la data de 13.07.2021, deși a fost respins de Consiliul general al CNATDCU cu 15 voturi „împotrivă” și 3 abțineri. Modificările propuse de ministrul Sorin Cîmpeanu reprezintă, în opinia noastră, o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor și încurajează frauda academică.

În plus, schimbările creează mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar și instrumente care vor îngreuna – sau chiar vor face imposibilă – emiterea unor verdicte de plagiat.

1. Analizarea unei teze de doctorat in integrum reprezintă cea mai periculoasă capcană mascată a acestui proiect de modificare a legislației CNATDCU.

O teză de doctorat poate fi declarată plagiată și dacă în conținutul ei se regăsesc câteva pagini plagiate, nefiind necesară analizarea ei in integrum pentru a se emite un verdict. La fel de bine, într-o teză de doctorat se poate constata plagierea unei idei, care se poate concentra într-o singură pagină. În multe situații, verificarea integrală a unei teze de doctorat este imposibil de realizat din cauza limitărilor obiective pe care le poate avea o comisie de analiză: accesul la surse bibliografice sau cunoașterea de către experți a tuturor lucrărilor publicate vreodată pe un anumit subiect/domeniu.

De asemenea, analizarea in integrum a unei teze de doctorat poate prelungi excesiv de mult emiterea unui verdict, ducând la o tolerare de facto a plagiatelor pe perioade care pot să acopere aproape întreaga carieră academică sau profesională a unor persoane. Prin comparație, în prezent, deși termenul legal de emitere a unui verdict este de 45 de zile și se analizează strict doar porțiunile sesizate de un reclamant, există teze de doctorat pentru care nu s-a emis un verdict nici după cinci ani de la înregistrarea unei sesizări. Este ușor de înțeles de ce obligativitatea analizei in integrum ar putea duce la amânarea unui verdict sine die.

2. Conform proiectului, sesizările care vizează teze de doctorat deja analizate vor fi declarate admisibile doar dacă vizează alte capitole dintr-o teză sau dacă aduc elemente noi, care nu au fost cunoscute anterior de CNATDCU. Pot exista situații în care lucrările-sursă sunt cunoscute de comisie, dar sunt excluse din analiză din cauza accesului limitat la acestea.

Prin această măsură se încearcă eliminarea posibilității de a depune o nouă sesizare pentru o parte dintr-o teză de doctorat care a fost declarată neplagiată într-un mod fraudulos sau părtinitor. S-ar ajunge astfel la situații în care unei persoane să-i fie refuzat dreptul legitim de a face o sesizare – chiar dacă este vorba despre un autor care constată că el însuși a fost plagiat într-o teză de doctorat. Astfel, deși un autor plagiat ar putea identifica dovezi solide de plagiat care nu au fost analizate din toate perspectivele de o comisie anterioară, acesta nu ar putea să depună o nouă sesizare.

3. O altă modificare majoră se referă la înființarea unei noi structuri – Serviciul Secretariat CNATDCU – ale cărei atribuții vor include pronunțarea asupra condițiilor de admisibilitate a unei sesizări care se referă la conținutul științific al unei teze de doctorat.

Această procedură de triere birocratică a sesizărilor prin Serviciul Secretariat CNATDCU devine un instrument de selecție a priori, de către persoane care nu au competențele necesare pentru a se pronunța asupra conținutului științific al tezelor de doctorat, care acoperă toate domeniile doctorale recunoscute prin legislația românească.

CNATDCU funcționează prin intermediul unor comisii de specialitate, în care cadre didactice și cercetători cu o mare expertiză pe un anumit domeniu academic analizează tezele de doctorat și de abilitare. De asemenea, în procedura de admitere a sesizărilor a fost inclusă și Direcția Juridică a Ministerului Educației, care ar urma să ateste legalitatea referatului de admitere întocmit de Serviciul Secretariat CNATDCU, fapt care va birocratiza și va îngreuna excesiv procedura de sesizare.

Stimate domnule Președinte Klaus Iohannis,

Aceste modificări sunt contrare demersului declarat al “României Educate” de promovare a unei “culturi a integrității” în mediul universitar, una în care “buna guvernanță, etica și integritatea devin valori fundamentale” până în 2030.

Credem că este nevoie ca actorii politici să își asume importanța educației ca pilon central pentru o Românie democratică și prosperă prin promovarea valorilor profesionalismului și integrității.

Un sistem academic care nu se află sub semnul integrității este un sistem fără viziune, sortit eșecului, iar România contemporană nu își poate permite un eșec sistemic la nivelul învățământului doctoral și al cercetării științifice.

În calitatea dumneavoastră de inițiator al proiectului „România Educată”, vă solicităm pe această cale să împiedicați transformarea propunerii de modificare a Regulamentului de Organizare și Funcționare a CNATDCU, inițiată tocmai de ministrul pe care l-ați desemnat să implementeze proiectul, într-o modalitate legală de salvare a plagiatorilor.

Demersul de reașezare a valorilor în domeniul educației, până în 2030, este unul ambițios. Aveți, ca promotor al “României Educate”, și responsabilitatea morală de a veghea ca valorile-cheie care definesc mediul academic să nu fie deturnate”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată: Sunt nevinovată, dar nu mai candidez

Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată. Flavia Boghiu...

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face parte satul Viscri

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face...

Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat, deși este acuzat de luare de mită

Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat de preşedinte...

Parlamentul European aprobă primele norme ale UE privind combaterea violenței împotriva femeilor

Primele norme ale UE privind combaterea violenței împotriva femeilor...