România s-a transformat, după 1945, într-o închisoare din care puțini norocoși puteau să fugă. În cele patru decenii și jumătate de comunism s-au petrecut nenumărate tragedii, încercări nereușite de trecere a graniței, de arestări, urmăriri, verificări și interogatorii ale celor care au eșuat să fugă sau ale familiilor celor care au rămas în exil.
Toți cetățenii români care solicitau viză de plecare din țară, fie în vacanțe, la rude, sau în interes de serviciu, erau verificați de Securitate și, de cele mai multe ori, primeau răspuns negativ de la Direcția de Pașapoarte.
Cele mai multe șanse de plecare din țară le aveau, însă, intelectualii, care fie aveau ocazia de a participa la conferințe și simpozioane internaționale, fie în cazul unor personalități care se împotriviseră regimului comunist beneficiau de susținerea comunității internaționale.
Au decis să nu se mai întoarcă, însă, și români care plecaseră la muncă în străinătate sau care obținuseră viză de plecare în vacanță. Este și cazul unei familii din Timișoara, care, printr-o scrisoare interceptată de Securitate, își anunță copiii și părinții că a rămas în Austria.
Scrisoarea familiei timișorene face parte din dosarul nr 9744, Fond Docuementar, din arhiva CNSAS. Nu știm dacă aceasta a ajuns până la urmă la destinatar, după ce a fost deschisă și citită de ofițerii de Securitate, însă știm sigur că familia lor, rudele și vecinii au intrat în atenția organelor de represiune, cel mai probabil fiind urmăriți în următorii ani.
Citește și: Seismul din Turcia NU a fost provocat de undele HAARP. O conspirație demontată
„Dragi copii și părinți, vă cerem scuze și iertare pentru fapta noastră”
Scrisoarea lui Silviu și a Lenuței din Timișoara arată drama personală a unor oameni simpli, care își cer iertare de la copii și părinți, pentru că au decis să nu se mai întoarcă în țară, plini de remușcări, îndoieli, regrete, dar și de speranțe pentru viitorul familiei și al lor.
Scrisoarea este impresionată, cu atât mai mult cu cât cei doi timișoreni i-au lăsat pe cei patru copii ai lor în grija părinților. Rafaiel era cel mai mic dintre copii, iar Angelica, Daniela și Gigi, erau elevi la școală. Înduioșător este și faptul că Silviu și Lenuța își asigură familia rămasă în țară că în Austria, acolo unde ceruseră azil politic, au ce să mănânce și unde să doarmă, dar și o brumă de bani.
„Dragi copii și părinți, În primele noastre rânduri, vă cerem scuze și iertare pentru fapta noastră, nu știm dacă am făcut bine sau rău, dar am făcut-o, am hotărât să nu ne mai întoarcem înapoi, timpul va fi cel mai bun judecător.
Vă mai cerem scuze că nu v-am scris până acum, dar au fost niște aspecte pentru noi, ca și pentru toți ceilalți de aici, lipsite de importanță pentru voi. Noi suntem în Austria, în afară de voi nu ne lipsește nimic, avem ce mânca, unde dormi și puțini bani, grija noastră să nu o duceți, de voi să aveți grijă, în special de «dulceața» noastră”, scriu cei doi timișoreni.
Scrisoare conține sfaturi precise pentru cei patru copii, pe care îi îndeamnă să învețe, să meargă la școală și să caute dicționare pentru a învăța corect limba engleză și pe cea germană, în speranța mărturisită că la un moment dat se vor regăsi cu toții în Austria.
„Angelica tati, să fii de acum înainte o fată deosebită pentru că tu ai rămas și fără tată, și fără mamă, mintea ta trebuie să ne suplinească pe noi, adică să fi o fată ascultătoare, să nu superi nici pe tata, nici pe mama, nici pe Daniela. Să înveți la școală, să înveți bine limba engleză, iar seara să nu întârzii prin oraș că sunt tot felul de vagabonzi, iar tu ești la o vârstă când nu ești nici mică, nici mare, ești la o vârstă a naivităților.
Rafaiel, scumpătatea noastră, ce face, mai întreabă de noi? Să aveți grijă de el ca de ochii voștri. Daniela și Gigi să învățați și voi limba engleză, cât mai corect posibil. Daniela tati, să-l înveți și pe Rafaiel, dar ce-l înveți să fie corect.
Gigi tati, te rog să te duci la nenea Marcu și să-l rogi să-ți dea caietul lui de gramatică, iar tu Daniela să copiezi mai departe de unde a rămas, ca atunci când noi vă scriem să ne trimiteți caietul și cărțile, să fie pregătite. Să căutați să faceți rost de volumul 1 Curs practic de limba engleză și Curs practic de limba germană pe care noi nu le avem, dar care sunt foarte necesare la începători, aici trebuie să învățăm și limba germană”.
„De acum să vă intereseze numai mâncarea și căldura iarna”
Scrisoarea are referințe speciale pentru părinți, pe care îi roagă să nu se necăjească pentru că nu s-au mai întors în țară, să aibă grijă de ei și să se înțeleagă.
„Și acum vă scriem vouă tată și mamă, să nu vă necăjiți pentru ceea ce am făcut noi, să nu vă supărați pentru nimic în lume, de acum să vă intereseze numai mâncarea și căldura iarna, că Dumnezeu este bun și sperăm să ne ajute și pe noi ca cu timpul să fim din nou împreună. Mamă și tată, căutați să vă înțelegeți, să nu vă supărați unul pe celălalt, căci d-voastră aveți nevoie de liniște și sănătate”.
Epistola mai conține instrucțiuni pentru vânzarea urgentă a stupilor de care probabil se ocupau cei doi soți, cu prețuri și sfaturi concrete pentru a „scăpa cât mai repede” de ei, în caz contrar fiind nevoiți să le dea de mâncare albinelor, să le îngrijească, lucru destul de dificl mai ales că venea iarna.
În finalul scrisorii își roagă copiii să meargă la rude și vecini pentru a obține diverse adrese ale unor cunoștințe care erau deja în străinătate, în Austria, Australia și SUA, necesare pentryu sfaturi și ajutor.
Aceasta este una dintre zecile de mii de astfel de mesaje care erau expediate de o parte și alta a zidurilor ridicate de regimul comunist la granițele țării.
Toate impresionante, drame familiale, de multe ori acestea constituind de fapt mesaje de adio din partea familiilor, mulți părinți stingându-se fără să-și mai vadă vreodată copiii sau ei să-și mai vadă vreodată țara. Scrisoarea lui Siviu și a Lenuței pentru copiii și prinții lor este doar o secvență care poate arăta dimensiunea dramelor trăite de foarte multe familii din România comunistă.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: Pexels.com
Impresionant!!! Felicitări Oana!👏🤗🌹
Draga Oana, scrisoare aceasta imi rascoleste multe amintiri care s au petrecut in cei 4 ani de cruzime si persecutii in care familia noastra (ca multe altele), a fost in inainte de ‘84. Greva fiamei, arestul si puscaria parintilor facuta prin care au incedcat fara succes sa ne forteze sa renuntam la plecare. Luati de pe strada, de la stati de tren cand incercam sa circulam in oras sau alte localitati. Tinute ore sau zile intregi la politie in Tg-Jiu, fara nici un mod de a anunta parintii unde suntem si pentru cat timp.
Sa fi expuls de la scoali si dati afara din servicii, 6 oameni mari, plini de forta si dorinta de a muncii si invata (toata familia). Au crezut ca prin forta o sa renuntam la plecare… lucrul care ne intarea mai puternic stiind ca nu poate fi nici odata o renuntare castigatoare.
Cand am primit aprobare de plecat din tara (cu ajutorul si sprijinul guvernului American, am fost supusi la o ultima terorizare. Luandu ne totul ce ne apartinea: cetatenia, diplomele de scoala, recordul de munca, casa consruita de parinti cu banii castigati prin munca grea, bunurile materiale, banii pana la absolut tot maruntul gasiti in buzunarele oantalonir, la vama… Tot ce ne au lasat sa luam cu noi a fost imbracamintea de pe noi si o valiza pentru fiecare.
Luni intregi dupa ce am fost ajunsi in strainatate tot peste umeri ne uitam din obijnuita fricii de urmarire indurata zilnic in cei patru ani.
Pentru noi, religia a fost motivul de persecutie si toti cei care ne au persecutat, ne strigau nume de degredare, toti, au fost aceeasi care dupa caderea lui Ceausescu au fost primii care l au primit pe Dumnezeu cu inima lor franta si dezamagiti de a slujii unui sistem de represare si persecutii neumanitare.
Foarte multe persoane cunosute au fost impuscati incercand sa traca granita si au lasat in urma copii, frati, surori, parinti, bunici, rude si oameni dragi care au suferit despartirea tragica si persecutiile au continuat la cei ramasi.
Venirea in tara noastra, chiar numai in vizita ne a fost considerata a fi tradatoare si de aceea nu ne a fost permisa.
Emotiile inca sunt puternice si acum, dupa 39 de ani, si sunt convinsa ca toti cei care au plecat au o astfel de experienta de povestit.
Multumesc pentru scrierea acestui articol si prin ea aratand experienta tuturor celor care au fost incercati de un eveniment asemanator.
Cu mult respect,
Tasia D. Robinson