Șefa de la Cadastru despre care PressHUB a scris că venea rar pe la serviciu și-a dat demisia

Data:

spot_img

După șase zile de gândire, premierul Nicolae Ciucă a acceptat cererea de demisie a șefei Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), secretarul de stat Rákosi-Seiwarth Ildikó.

Ea va fi înlocuită de o altă reprezentantă a UDMR, o apropiată a ministrului Cseke Attila, Hajnalka Ildiko Vig. Decizia urmează a fi publicată în Monitorul Oficial.

Din document rezultă că Rákosi-Seiwarth Ildikó și-a depus demisia la ministerul Dezvoltării, instituția în subordinea căreia se află ANCPI, pe 21 iunie. În aceeași zi, ea a ajuns pe masa lui Nicolae Ciucă care a așteptat șase zile până să o accepte.

Presshub a relatat că ANCPI a fost percheziționată de procurorii DNA după ce s-a constatat că șefa instituției nu era prezentă la serviciu și că semna acte acasă, la Miercurea Ciuc, actele fiind transportate de șoferii instituției.

Premierul a trimis Corpul de Control la ANCPI, a constatat neregulile, dar la presiunea liderilor UDMR, concluziile acestuia au fost modificate.

Atmosfera în instituție este extrem de tensionată deoarece nimeni nu știe cine conduce ANCPI.

Citește și: Surse. Scandal la ANCPI. Control de la guvern după acuzații că directorul instituției vine la birou o dată pe lună

Cu ce se ocupă instituția

Agenția este instituție strategică a statului, care înregistrează și deține baza de date privind evidența tuturor proprietăților imobile începând cu terenuri și terminând cu ultimul apartament.

Președinta Ildiko Rakosi a fost numită în funcție în luna aprilie 2021 prin decizie a primului ministru.

Salariul șefului ANCPI este de aproape 12.000 de lei pe lună, la care se adaugă câteva mii de lei ca președinte al Consiliului de Administrație al Agenției.

Direcția Generală de Control din cadrul Corpului de Control al primului ministru este condusă de Ion Damian, un fost polițist din cadrul DGA Timișoara și propus de Sorin Grindeanu ca secretar general adjunct al ministerului Transporturilor.

Citește și: Telenovela de la ANCPI continuă. Premierul Ciucă a cedat în fața UDMR și a prelungit controlul la instituție

Control mușamalizat

Potrivit unor surse din interiorul echipei de verificări, deși a constatat nereguli grave în ceea ce privește activitatea șefului instituției dar și starea de nemulțumire generală care există în interiorul ANCPI, concluziile raportului au fost mușamalizate.

Ca fapt divers, soția lui Ion Damian, cel care coordonează direcția din subordinea primului ministru este angajată a ANCPI. Acest lucru reiese din declarația de avere pe 2020 a lui Damian.

Nemulțumirile directorilor Agenției din teritoriu sunt legate de faptul că aceștia, deși locuiesc și muncesc în județele din țară sunt plătiți direct de la București, de către ANCPI Central, ei fiind în subordinea unui director general adjunct al instituției. Acest lucru se întâmplă doar în cazul directorilor, ceilalți angajați ai ANCPI din teritoriu fiind plătiți de centrele județene.

Astfel, șefii Agenției din teritoriu sunt controlați politic de la București.

Noua șefă a ANCPI, Hajnalka Ildiko Vig, este registrator șef al OCPI Bihor și consilier local în Oradea.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...