Șeful DNA, despre amendamentul care permite și unui judecător să fie numit procuror general: Este cu dedicație

Data:

spot_img

Șeful DNA, Crin Bologa, a declarat pentru HotNews.ro că amendamentul adoptat miercuri la legile justiției care prevede ca la conducerea Parchetului General să poată fi numit nu doar un procuror, ci și un judecător este unul dat cu dedicație, care încalcă atât Constituția, cât și principiul separării carierelor.

Prevederea este contestată și de către procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii, dar și de procurorul general Gabriela Scutea.

Amendamentul care prevede că la conducerea Parchetului General ar putea fi numit nu doar un procuror, ci și un judecător a fost discutat „în ultima clipă”, fiind depus de Ibram Iusein de la minorități și adoptat cu voturile PSD și PNL.

Citește și: Stelian Ion: Numirea unui judecător ca procuror general e ca şi cum ai pune un neurochirurg să te opereze la genunchi

Șeful DNA spune că, alături de procurorul general, de șeful DIICOT și de președinta ICCJ, a participat, miercuri, la ședința comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiției în care a fost adoptat acest amendament, toți fiind „surprinși și revoltați”.

„Eu sper ca acest amendament să fie înlăturat sau modificat astfel încât numai un procuror în funcție să poată fi numit procuror general al României. Într-adevăr, trebuie să aibă 15 ani vechime, conform legii, cum este și acum, dar la data numirii în funcția de procuror general este esențial să fii procuror, pentru că în Constituție se prevede că Ministerul Public funcționează prin procurori în cadrul parchetelor”, a declarat șeful DNA.

Citește articolul integral pe HotNews.ro

Citește și: Europa și gazul rusesc. Harta la zi a dependențelor energetice de Rusia

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Plângere la DNA împotriva lui Ciolacu pentru că nu a declarat zborurile la Monaco

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunțat că a depus...