Seismul din Turcia NU a fost provocat de undele HAARP. O conspirație demontată

Data:

spot_img

O teorie a conspirației circulă cu viteză pe rețelele de socializare, după seria de cutremure care au devastat luni o parte din Turcia și Siria. Adepții săi susțin că seismele ar fi fost provocate de americani, prin intermediul programului HAARP, pentru a-l pedepsi pe președintele turc Erdogan, pentru că a anunțat, cu o săptămână înainte că se opune aderării Suediei la NATO și pentru că ar fi mai degrabă de partea lui Putin.

Cei care propagă această teorie a conspirației susțin că HAARP creează un fulger care lovește o anumită regiune, iar apoi, prin apăsarea unui buton, în zona fulgerată va începe un cutremur.

Citește și: VIDEO De ce s-au prăbușit mii de blocuri noi la cutremurul din Turcia

Ce este HAARP

Ca de obicei, realitatea este cu totul altta. HAARP este prescurtarea de la High-frequency Active Auroral Research Program. HAARP a fost inițiat ca un program de cercetare ionosferică finanțat în comun de Forțele Aeriene ale SUA, Marina SUA, Universitatea din Alaska Fairbanks și Agenția de Proiecte Avansate de Apărare (DARPA).

Scopul său inițial a fost să analizeze ionosfera și să investigheze potențialul de dezvoltare a tehnologiei de îmbunătățire a ionosferei pentru comunicații radio. Din 2015, este operat de Universitatea din Alaska Fairbanks.

Cea mai importantă unealtă a HAARP este Instrumentul de Cercetare Ionosferică (IRI), o instalație de transmițător de radiofrecvență de mare putere care operează în banda de înaltă frecvență (HF). IRI este folosit pentru a activa temporar o zonă limitată a ionosferei.

Alte instrumente, cum ar fi un radarul VHF și UHF, un magnetometru fluxgate și un magnetometru de inducție, sunt folosite pentru a studia procesele fizice care au loc. Pe scurt, scopul principal al HAARP este cercetarea științifică în partea superioară a atmosferei, numită ionosferă.

Nu este prima dată când această tehnologie este ținta unor teorii ale conspirației. Unele persoane susțin că HAARP poate influența vremea. Oamenii de știință au arătat că nu există dovezi în acest sens, iar controlul asupra vremii este în afara abilităților acestei tehnologii și a oricărei altei invenții de la acest moment.

HAARP nu afectează troposfera sau stratosfera, cele două niveluri ale atmosferei responsabile de vreme.

Imagini false din Turcia despre fulgerul de dinaintea cutremurului

Pe rețelele de socializare – Facebook, Twitter și Tik-tok au circulat zeci de videoclipuri și imagini care au susținut că înainte de cutremur pe cer s-ar fi văzut un fulger. Iată, mai jos, una dintre acestea.

Fulgerul ar fi fost provocat de HAARP și ar fi precedat seria de seisme care a dus la moarte a peste 8.000 de oameni, susține un alt videoclup ntensiv distribuit pe Twitter și Tik-tok ca și cum ar fi din Turcia.

A fost într-adevăr acest videoclip filmat cu puțin timp înainte de cutremur? Are vreo legătură cu HAARP?

O căutare cu instrumente specializate, precum Yandex și Google Images, arată că, de fapt, videoul a fost inițial publicat pe pe 7 octombrie 2022, cu 5 luni înainte de cutremurul din Turcia.

De fapt, potrivit unei analize realizată de fact-checker-ul belgian Knack, imaginile sunt de la cosmodromul Baikonur, situat în centrul de sud al Kazahstanului, închiriat și folosit de Rusia.

Același videoclip este găsit pe Telegram, într-un grup rusesc, publicat chiar mai devreme, pe 25 septembrie 2022. Fără nici o legătură cu tragedia din Turcia și Siria, din februarie 2023.

Pot fi controlate cutremurile de către om?

Mircea Radulian, director științific al Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului a vorbit pentru PRESShub despre posibilitatea ca omul să poată controla un cutremur.

„E imposibil ca un om să creeze un cutremur atât de mare. Nu cred că există o tehnologie care să creeze un seism. Nu pot să-mi imaginez prin ce metodă ai putea să focalizezi o energie atât de mare să producă un cutremur atât de mare.”

Mircea Radulian a mai explicat și faptul că un cutremur nu poate fi anticipat, dar și faptul că un seism nu poate să se producă oriunde.

De ce s-a produs un cutremur atât de mare în Turcia

Zona Anatoliei de Est, unde s-au produs seismele, se află la limita dintre plăcile tectonice arabe și anatoliene. Tensiunea elastică care se acumulează în această zonă este eliberată prin seisme intermitente, care au avut loc de milioane de ani. Cutremurele recente nu sunt așadar o surpriză.

Citește și: De ce s-au prăbușit atât de ușor clădirile din Turcia

Director științific al INFP a precizat că anumite intervenții umane ar putea provoca un așa numit „cutremur indus”. Acest fenoment intervine în urma unor activități umane, dar aceastea sunt de suprafață, de intensitate mică, are efecte locale și, de cele mai multe ori, nu este perceptibil pentru oameni.

„Cutremurele pot fi provocate dacă construiești un baraj sau dacă produci o explozie într-o zonă care prezintă risc seismic. Atunci creezi niște perturbații în zonă pentru că se schimbă configurația tectonică și pot apărea cutremure. Acestea sunt cutremure induse și sunt mai mici, nu sunt așa de mari”.

Nu există tehnologie și nici capacitatea pentru a induce cutremure de peste 7,5 grade pe scara Richter.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: FACEBOOK/ HAARP – High-frequency Active Auroral Research Program

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

BREAKING A murit Helmut Duckadam. “Eroul de la Sevilla” avea 65 de ani

Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept ''eroul...

Românii au votat masiv anti-sistem. Vine criza? | Analiză Deutsche Welle

Votul anti-sistem la alegerile de duminică arată un electorat...