Situația la zi a autostrăzilor României prinse în PNRR. Doar 10 km construiți într-un an

Data:

spot_img

România a construit până în prezent doar 10,8 din cei 429 de kilometri de autostradă cât și-a propus prin PNRR, pentru următorii câțiva ani. Pentru alți 50 de kilometri a început recent execuția, în timp ce restul zac la mila birocrației din domeniul achizițiilor.

Lipsa autostrăzilor este una dintre cele mai dureroase teme pentru șoferii români, în țara cu cele mai multe accidente mortale din Europa și unde un drum cu mașina de la București la munte durează indecent de mult.

Bani au fost, însă lipsa unei viziuni pe termen lung a politicienilor care au condus țara în ultimii 30 de ani au făcut ca, astăzi, România să aibă sub 1.000 de kilometri de autostradă.

În acest context, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar putea ajuta România să își completeze harta infrastructurii rutiere de mare viteză.

Citește și: Rușii cumpără cetățenia turcă pentru a scăpa de sancțiuni. Preț: 400.000 de dolari

România a propus în Planul aprobat toamna trecută de Comisia Europeană construcția a 429 de kilometri de autostradă. Noile investiții, dacă vor fi realizate, ar trebui să îmbunătățească și rețeaua rutieră dintr-una dintre cele mai dezavantajate regiuni istorice ale țării: Moldova.

Cei 429 de kilometri de autostradă ar trebui să fie construiți până în 2026 și ar costa 2,7 miliarde de euro. Această sumă reprezintă o treime din suma totală pe care România a prins-o în Plan la capitolul investiții în infrastructură. Cele mai multe alocări ar trebui să vină pentru modernizarea infrastructurii rutiere.

Dintr-o analiză realizată de Europa Liberă în baza datelor furnizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) reiese că începutul construcțiilor autostrăzilor prinse în PNNR este unul greoi.

Doar 10,84 de kilometri de autostradă au fost realizați efectiv până acum, parte a Autostrăzii A3. Construcția a alți 50 de kilometri a început la Autostrada A7, care ar trebui să lege Ploieștiul de Pașcani.

Restul investițiilor se află în diverse etape birocratice, scrie RADIO EUROPA LIBERĂ.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Constructorul WeBuild a blocat Drumul Expres Brăila-Focșani, la final de licitație | De Brăila

Compania italiană WeBuild a blocat proiectul Drumului Expres Brăila-Focșani,...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Doi adolescenți, surprinși agățați de tamponul unui tramvai. Poliția îi caută | Bihoreanul

Doi adolescenţi au fost filmaţi, marţi seara, în timp...