Șofer condamnat, deşi suflase de 3 ori în etilotest, rezultatul fiind zero

Data:

Un bărbat din Drăgăneşti-Olt a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Caracal la zece luni de închisoare cu suspendare pentru refuzul prelevării de mostre biologice.

Poliţiştii l-au dus pe şofer la spital pentru prelevare de probe, deşi acesta suflase de trei ori în aparatul etilotest, rezultatul fiind zero de fiecare dată. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că are fobie de ace şi sânge şi a refuzat procedura.

Totul s-a petrecut în seara zilei de 18 ianuarie 2020. Dimineaţa, în jurul orei 04.00, bărbatul s-a urcat la volanul unui autoturism, conducând până la o staţie peco din localitate.

Odată ajuns aici, bărbatul a stat de vorbă cu mai multe persoane timp în care, ar fi consumat o bere cu alcool la 0,33 ml şi mai multe beri fără alcool până în jurul orei 7.40, când a plecat către casă, tot cu autoturismul.

Pe traseu, a fost oprit de către un echipaj de poliţie, care i-au solicitat documentele şi să sufle în aparatul etilotest marca Drager.

Deși bărbatul a suflat în aparat de aproximativ trei ori, nu a fost indicată nicio valoare. Cu toate acestea, organele de poliție l-au condus la Spitalul Municipal Caracal, în vederea recoltării de mostre biologice.

Ajuns la spital, bărbatul a refuzat recoltarea de probe de sânge.

Continuarea, în Reporter 24!

Foto: Facebook Poliția Română

Citește și: Teatru inovator, comedii romantice, spectacole manifest şi tragi-comice, în stagiunea de teatru de la ARCUB

Tată, fiu și noră, la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iași. Juniorul, două zile la muncă, o zi în concediu (presshub.ro)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Doi proxeneți au scăpat de condamnare după o anchetă care a durat mai mult de un deceniu

Doi botoșăneni acuzați că au exploatat sexual mai multe...

Proiect depus de AUR pentru reintroducerea uniformelor în școli și licee

AUR a depus un proiect de lege la Senat...

Câţi agresori sexuali sunt înregistrați oficial în judeţul Olt

Peste 1.400 de persoane sunt înscrise în Registrul Agresorilor...

Frauda academică, un mod de viață

În anii 2000, nimeni nu se gândea că va...