Solicitare a Consiliului Naţional al Rectorilor: accesul în spaţiul universitar, pe baza certificatului verde digital

Data:

Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) solicită Guvernului/Parlamentului modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale.

Aceasta este una dintre solicitările CNR, care s-a întrunit în şedinţă de lucru în perioada 8 – 10 octombrie, la Braşov.

”Având în vedere agenda reuniunii şi subiectele complexe supuse dezbaterii, Consiliul Naţional al Rectorilor a adoptat (…) măsuri privind creşterea performanţei şi competitivităţii sistemului naţional de învăţământ superior şi cercetare ştiinţifică, precum şi structura, respectiv modul de desfăşurare a reuniunilor CNR”, se arată într-un comunicat transmis Agerpres.

Citiți articolul integral pe G4Media.ro

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Pagina de Facebook a Anei Birchall a fost spartă – hackerii au pus steagul Isis la poza de profil

Pagina oficilă de Facebook a Anei Birchall, fost ministru...

Centrul Cultural Româno-Ucrainean inaugurat la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați

Facultatea Transfrontalieră din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din...

VIDEO Un mort și 3 răniți în accidentul feroviar din Gara Galați

O locomotivă a intrat cu viteză într-un vagon de...